DOCUMENTAR: 80 de ani de la naşterea actriţei Rodica Tapalagă
Actriţa de teatru şi film Rodica Tapalagă s-a născut la 12 ianuarie 1939, la Dorohoi, judeţul Botoşani, fiind sora mai mică a actorului Ştefan Tapalagă, potrivit www.aarc.ro.
După ce a absolvit, în 1959, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, a fost repartizată la Teatrul Naţional din Craiova. Aici a interpretat mai multe roluri, între care: Eliza Doolittle din ''Pygmalion'' de G.B. Shaw (1959, regia Vlad Mugur), Eleva din ''Steaua fără nume'' de M. Sebastian (1960, regia A. Moldovan), Valia din ''Poveste din Irkutsk'' (1961, regia Radu Nicolae), Fata în albastru din ''Celebrul 702'' (1960, regia Radu Miron) notează www.bulandra.ro.
A fost remarcată, apoi, de marea doamnă a teatrului românesc, Lucia Sturza Bulandra, care a chemat-o în 1961, să dea o probă la teatrul pe care aceasta îl conducea în Bucureşti.
Dintre spectacolele în care a jucat pe scena Teatrului ''Lucia Sturdza Bulandra'', începând din 1961, amintim: ''Copiii Soarelui'' de Maxim Gorki (1961, regia Lucian Pintilie şi Liviu Ciulei); ''Proştii sub clar de lună'' de Teodor Mazilu (1962, regia Lucian Pintilie); ''Comedia erorilor'' de William Shakespeare (1963, regia Lucian Giurchescu); ''Opera de trei parale'' de Bertolt Brecht (1964, regia Liviu Ciulei şi Raul Serrano); ''Sfântul Mitică Blajinu'' de Aurel Baranga (1966, care a semnat şi regia); ''Nu sunt Turnul Eiffel'' de Ecaterina Oproiu (1966, regia Valeriu Moisescu); ''D'ale carnavalului'' de I.L. Caragiale (1966, regia Lucian Pintilie); ''Melodie varşoviană'' de Leonid Zorin (1968, regia Ivan Helmer); ''Aceşti nebuni făţarnici'' de Teodor Mazilu (1970, regia Emil Mandric); ''Trei Generaţii'' de Lucia Demetrius (1974, regia Petru Popescu); ''Azilul de noapte'' de Maxim Gorki (1975, regia Liviu Ciulei), potrivit http://cimec.ro/.
.jpg)
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/AGERPRES FOTO/ARHIVĂ
În 1964 a jucat pe scena Teatrului Nottara în spectacolul ''Colombe'' de J. Anouilh (regia Sanda Manu).
Actriţa Rodica Tapalagă s-a făcut remarcată în perioada 1977-1982 şi pe scena Teatrului Mic, unde a jucat în: ''Unchiul Vania'' de A.P. Cehov (regia Laurenţiu Azimioara), ''Pluralul englezesc'' de A. Ayckbourn (regia Sanda Manu), ''Nebuna din Chaillot'' de A. Giraudoux (regia Silviu Purcărete), ''Copiii lui Kennedy'' de Robert Patrick (regia Dragoş Galgoţiu).
.jpg)
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/AGERPRES FOTO/ARHIVĂ
Revenită în 1983 la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra", actriţa a mai jucat în: ''Rezervaţia de Pelicani'' de D.R. Popescu (1983, regia Valeriu Moisescu), ''Trenurile mele'' de Tudor Muşatescu (1985, regia Petru Popescu), ''O dimineaţă pierdută'' de Gabriela Adameşteanu (1986, regia Cătălina Buzoianu), ''Totul în grădină'' de Edward Franklin Albee (1997, regia Tudor Mărăscu), notează acelaşi site.
După o lungă absenţă, actriţa a interpretat rolul principal - regina Charlotte - în spectacolul ''Nebunia Regelui George'' de Alan Bennett, avându-l ca partener pe actorul Mircea Albulescu în rolul regelui George al III-lea. Spectacolul în regia lui Petre Bokor a avut premiera în zilele de 26 şi 27 iunie 2004. Alături de cei doi mari actori au mai jucat Petre Lupu, Radu Amzulescu, Claudiu Stănescu, Şerban Celea, Romeo Pop, Marius Chivu, Iuliana Ciugulea, Gheorghe Ifrim ş.a.
Vocea inconfundabilă a Rodicăi Tapalagă a impus-o în teatrul radiofonic, unde a interpretat zeci de roluri, şi s-a remarcat în numeroase scenete şi spectacole de varietăţi TV alături de alţi mari actori precum Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Mitică Popescu, Stela Popescu, Ştefan Tapalgă.
A întruchipat personaje de neuitat şi în filme, chiar dacă au fost adesea roluri de plan doi, colaborând cu regizori precum Dan Piţa, Mircea Veroiu, Gheorghe Vitanidis, Mircea Daneliuc.
Pe marele ecran a debutat în filmul ''Alo?...Aţi greşit numărul!'' (1958, regia Andrei Călăraşu), în care a jucat şi fratele său, Ştefan Tapalagă. În filmografia sa se regăsesc: ''Aproape de soare'' (1960, regia Savel Stiopul), ''Cinci oameni la drum'' (1962, regia Gabriel Barta, Mihai Bucur), ''Politică şi...delicatese'' (1963, regia Haralambie Boroş), ''Tănase Scatiu'' (1976, regia Dan Piţa), ''Între oglinzi paralele'' (1978, regia Mircea Veroiu), ''Vis de ianuarie'' (1978, regia Nicolae Opriţescu), ''Artista, dolarii şi ardelenii'' (1978, regia Mircea Veroiu), ''Clipa'' (1979, regia Gheorghe Vitannidis), ''De dragul tău, Anca!'' (1983, regia Cristiana Nicolae), ''Dragostea şi revoluţia'' (1983, regia Gheorghe Vitanidis), ''Vreau să ştiu de ce am aripi'' (1983, regia Nicu Stan), potrivit volumului ''1234 cineaşti români'' (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996).
A mai jucat în filmele ''Cui i-e frică de Virginia Woolf'' (1995, regia Olimpia Arghir) şi ''Sistemul nervos" (2005, regia Mircea Daneliuc), potrivit www.cinemagia.ro. A fost protagonista acestui ultim film, respectiv Nica, bătrâna de la ţară, şi a jucat alături de actorii Cecilia Bârbora, Dorel Vişan, Mitică Popescu.
Actriţa a fost distinsă cu premiul Asociaţiei Cineaştilor din România ACIN 1976 pentru rolul din ''Tănase Scatiu'' şi a primit, în 2001, premiul UNITER pentru întreaga activitate. În 2006 a primit premiul revistei ''Cuvântul'' la categoria film, pentru rolul Nica din ''Sistemul nervos''. S-a aflat, în decembrie 2009, printre laureaţii premiilor Municipiului Bucureşti pentru artă şi cultură, secţiunea "Artele spectacolului".
În decembrie 2000 i-a fost decernat Ordinul Naţional ''Pentru Merit'' în grad de Ofiţer pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii, potrivit http://canord.presidency.ro/.
.jpg)
Foto: (c) ALEX MICSIK/AGERPRES FOTO
Rodica Tapalagă a fost căsătorită cu scenograful Ion Popescu-Udrişte, cei doi având un fiu, Barbu Popescu.
Actriţa a murit la 18 decembrie 2010, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)
Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al













