Principesa Maria a devenit regină a României, odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, la 28 septembrie/11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I (1866-1914). Totul s-a petrecut într-un moment marcat de izbucnirea Primului Război Mondial, la 15/28 iulie 1914, precum şi de actul de declarare a neutralităţii României în cadrul Consiliului de Coroană din 21 iulie/3 august 1914. În acel moment, întreaga societate românească, atât familia regală cât şi clasa politică, era profund divizată în tabere ce susţineau fie neutralitatea, fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianţe aflate în conflict.

Încă de la început, regina Maria a făcut alegerea de a se implica direct în viaţa politică. Discuta cu soţul său, avea iniţiative, primea miniştri şi diplomaţi, participa la festivităţi, îşi susţinea cu tenacitate punctele de vedere. În acest context, regina s-a opus de la început participării la război a României, alături de Puterile Centrale, susţinând alianţa cu ţările Antantei, în vederea eliberării provinciilor româneşti aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar şi făurirea statului naţional unitar român. Ministrul Austro-Ungariei la Bucureşti, contele Ottokar Czernin, în informările pe care le trimitea guvernului de la Viena, amintea că regina Maria i-a spus că tratatul din 1883 nu putea împiedica România să meargă împotriva Imperiului Habsburgic: ''Înalta doamnă niciodată cât a trăit regele Carol nu a avut curajul să vorbească atât de deschis despre acest tratat de fier, şi regele, care desigur că gândeşte la fel cu soţia lui, se temea de asemenea destul de mult de unchiul său pentru a cocheta cu aceste gânduri'', notează volumul ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) - Ferdinand I'' (Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, vol. II, 2004).

Acest fapt a atârnat greu în decizia regelui Ferdinand (1914-1927) de a intra în război împotriva patriei sale de origine, regina pledând cauza României şi în corespondenţa cu verii ei primari, regele George al V-lea al Marii Britanii şi ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, notează www.familiaregală.ro.

Încă din perioada neutralităţii României, regina Maria începuse să pregătească o bază de susţinere a efortului de război din punct de vedere medical, sanitar şi logistic. Pe fondul relaţiilor cu Rusia, diplomatice şi de familie (mama sa, Maria Alexandrovna, mare ducesă a Rusiei, era unica fiică în viaţă a ţarului Alexandru al II-lea al Imperiului Rus), regina cerea şi primea medicamente, aparatură medicală, produse sanitare necesare spitalelor militare. De asemenea, o prioritate a reprezentat-o activitatea de organizare a spitalelor de campanie şi de susţinere a efortului de îngrijire a răniţilor, atât în zona frontului, cât şi în spatele acestuia. Au fost continuate astfel practicile iniţiate de regina Elisabeta în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878).

Pentru atitudinea ei curajoasă din timpul Primului Război Mondial, când a lucrat direct pe front, în spitale de campanie, şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate, regina Maria, îmbrăcată în uniforma albă de soră medicală a Crucii Roşii, avea să fie numită în popor "mama răniţilor" şi "regina soldat". Mai târziu, conform site-ului http://peles.ro, regina Maria scria, în "Memoriile" sale: "multe zile am rămas în mijlocul soldaţilor mei şi Dumnezeu mi-a îngăduit să pot fi de vreun ajutor; zile de straşnică trudă, zile de întuneric, când ce vedeam erau lucruri pe care niciodată nu voi mai putea să le uit".

Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI / AGERPRES

În ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia proclama Unirea cu patria-mamă a provinciilor româneşti de peste Carpaţi, după ce, la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării întrunit la Chişinău votase unirea Basarabiei cu România şi la 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei votase, de asemenea, în unanimitate, unirea Bucovinei cu Regatul României.

În aceeaşi zi, după doi ani de refugiu la Iaşi, intrau în Bucureşti, regele Ferdinand şi regina Maria, marele oraş redevenind capitala ţării. Trenul a oprit în gara Mogoşoaia (mai târziu Băneasa), unde regele şi regina au fost întâmpinaţi de generalul Constantin Coandă şi de ceilalţi membri ai guvernului, de generalul Berthelot şi de generalul Constantin Presan, precum şi de mai mulţi ofiţeri români, francezi şi englezi. Urcaţi pe cai, regele, regina, principele Nicolae şi generalul Berthelot au mers în fruntea oştirii române şi a detaşamentelor aliate (engleze şi franceze), au trecut pe sub Arcul de Triumf, improvizat la intrarea în Bucureşti. Regina Maria, care îşi agăţase de şa un buchet de crizanteme galbene, îi saluta pe cei care aclamau cortegiul regal, notează volumul "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I" (vol. II, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

La câteva luni după Marea Unire de la Alba Iulia, în mai 1919, regele Ferdinand I şi regina Maria au făcut o vizită în Transilvania, oprindu-se la Braşov, Făgăraş, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Ţebea, Abrud, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistriţa, Careii Mari, Baia Mare, Oradea. S-au bucurat de o primire călduroasă, adesea entuziastă. Regina consemna: "În multe sate, calde primiri loiale, iar în final am ajuns la Alba Iulia, micul orăşel al cărui nume are un ecou special în sufletul fiecărui român". Pe parcursul întregii sale călătorii, regina a purtat costumul popular românesc.

Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI / AGERPRES

Principala preocupare a diplomaţiei româneşti, în cursul anului 1919, a fost ratificarea, prin tratatele de pace, a actelor de Unire din 1918. Şeful delegaţiei române la Paris, Ion I.C. Brătianu, întâmpina multe greutăţi ca urmare a faptului că România, ca şi alte ţări mici, fusese trecută în categoria ''statelor cu interese limitate'' şi nu era acceptată la elaborarea tratatelor de pace. Acest fapt a determinat-o pe regină, cu acordul lui Ferdinand, să ia decizia de a pleca la Paris pentru a susţine cauza României.

Regina Maria a fost primită de Georges Clemenceau, preşedintele Conferinţei de Pace, în martie 1919. La Palatul Elysee, preşedintele Raymond Poincare i-a înmânat Marele Cordon al Legiunii de Onoare, decoraţie care se conferea şefilor de stat în exerciţiul funcţiunii. La Paris, regina a avut discuţii cu Albert Thomas, Herbert Hoover, Aristide Briand, Eleutherios Venizelos, Lloyd George, Robert Cecil şi alţi lideri politici. A făcut o deplasare la Londra, unde a fost primită de regele George la Palatul Buckingham, apoi a revenit la Paris pentru a-l întâlni pe preşedintele american Woodrow Wilson, în 10 aprilie 1919. Regina nota: "I-am vorbit despre speranţele ţărilor mici, al căror apărător a fost în mod deosebit. El a declarat că, în special, ţările mici vor beneficia de Liga Naţiunilor", consemnează volumul "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol I" (vol. I, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

La 15 octombrie 1922, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc ceremonia încoronării suveranilor României, un eveniment-simbol reprezentând unirea tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh. Coroana regelui era cea din 1881, purtată de Carol I, la care s-au adăugat trei pietre preţioase, semnificând Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Coroana reginei era din aur şi cântărea 1.800 de grame.

Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI / AGERPRES

În 1926, regina Maria a efectuat vizite oficiale în Europa de Vest şi un turneu triumfal în Statele Unite ale Americii. La New York a fost întâmpinată de primarul oraşului; la Washington a avut o discuţie cu preşedintele Coolidge, care a oferit un dineu în onoarea sa. Turneul a fost întrerupt din cauza stării de sănătate a regelui Ferdinand care se înrăutăţea, în decembrie acesta suferind o intervenţie chirurgicală. Regele Ferdinand I a murit la 20 iulie 1927, la Sinaia, şi a fost înmormântat la Curtea de Argeş, alături de regele Carol I şi de regina Elisabeta. La 8 iunie 1930, Parlamentul l-a proclamat pe Carol, rege sub numele de Carol al II-lea (1930-1940). Din acel moment, acesta a urmărit sistematic îndepărtarea reginei Maria de la implicarea în problemele politice ale ţării, interzicându-i să mai desfăşoare vreo acţiune publică sau să aibă discuţii cu liderii politici, potrivit lucrării "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol al II-lea" (vol. III, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

***

Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell-Park, comitatul Kent, fiind fiica lui Alfred I, duce de Edinburgh şi de Saxa-Coburg Gotha, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, şi a ducesei Maria Alexandrova, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, potrivit "Dicţionarului personalităţilor feminine din România" (Ed. Meronia, 2009). A primit o educaţie aleasă, petrecându-şi copilăria şi adolescenţa în Anglia, la Curtea ţarului, bunicul său, dar şi în Malta, alături de principele George, viitorul rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei.

Principesa Maria şi principele Ferdinand s-au căsătorit la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, în cadrul unei ceremonii organizate la Sigmaringen. Cei doi au sosit la Bucureşti, în ziua de 23 ianuarie/ 4 februarie 1893, trenul princiar fiind întâmpinat cu salve de tun în Gara de Nord, unde s-au aflat şi regele Carol I, membrii guvernului şi alţi demnitari. A doua zi, cortegiul regal s-a îndreptat spre Mitropolie, unde s-a oficiat serviciul divin. Mai multe manifestări au fost organizate cu acest prilej. Pentru tânăra familie a fost construit, în anii 1893-1895, Palatul Cotroceni din Bucureşti, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, pe locul vechilor case domneşti, dar şi Castelul Pelişor (1899-1902), în complexul familiei regale de la Sinaia, ca reşedinţă a principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria, de către arhitectul ceh Karel Liman. Ferdinand şi Maria au avut şase copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Maria (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913, a murit la trei ani de febră tifoidă). Ferdinand şi Maria au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, până la moartea acestuia, la 10 octombrie 1914.

Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI / AGERPRES

Observând interesul tinerei principese faţă de problemele ţării, la decizia regelui Carol I şi a principelui moştenitor Ferdinand, Maria a fost numită comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori (cavalerie). Maria a purtat cu mândrie uniforma militară şi s-a implicat activ în toate acţiunile pe care Regimentul 4 Roşiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Roşiori "Regina Maria") le-a desfăşurat, notează volumul "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol I" (vol. I, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

Regina Maria a scris mult, în limba română, engleză şi franceză, în special literatură memorialistică, valoroasă din punct de vedere literar şi documentar ("În timpul războiului mondial", "Gânduri şi icoane din vremea războiului", "Povestea vieţii mele", trei volume, "My country", "Dinainte şi după război"), precum şi povestiri şi romane ("The Lily of Life", tradusă în româneşte sub titlul "Crinul Vieţii. Poveste"; "The Dreamer of Dreams", tradusă în româneşte sub titlul "Visătorul de vise. Fantezie"; "Doi fraţi rivali"; "L'enfant du Soleil"; "Povestea unei inimi"; "Why? Story of Greet Longing", tradusă în româneşte sub titlul "Povestea unui dor nestins"; "Copila Soarelui"; "The Story of Naughty Kildeen"; "Peeping Pansy", tradusă în româneşte sub titlul "Dimineaţa copiilor"; "Dor nestins"; "Sămânţa înţelepciunii"; "The Voice on the Mountain", tradusă în româneşte sub titlul "Glasul de pe munte"; "Copila cu ochi albaştri. Măşti. Roman" ş.a.), potrivit lucrării "Membrii Academiei Române 1866-2003" (Editura Enciclopedică, 2003). A fost aleasă membră de onoare a Academiei de Arte Frumoase şi a fost membră de onoare a Academiei Române (din 1 mai 1915), notează www.acad.ro.

Regele Carol al II-lea i-a stabilit reginei domiciliul în localitatea Balcic, din Cadrilater, unde regina îşi construise o vilă, o grădină aranjată în stil englezesc, dar şi o bisericuţă, "Stella Maris".

Castelul Bran şi complexul de la Balcic au fost două locuri de care regina Maria a fost legată sufleteşte. Castelul Bran, construit la sfârşitul secolului al XIV-lea, a fost dăruit reginei, la 1 decembrie 1920, de Consiliul Orăşenesc al Branului, în semn de recunoaştere a meritelor sale deosebite în făurirea României Mari, potrivit site-ului http://peles.ro. Regina Maria s-a implicat în restaurarea şi reamenajarea acestuia, între anii 1921-1932. Construcţia complexului de la Balcic a început în cursul anului 1925. Clădirea principală era o vilă pe care regina o numea "Cuibul singuratic". Alte două clădiri erau destinate oaspeţilor şi suitei. Ca loc de rugăciune, regina Maria a cerut să i se construiască o bisericuţă, "Stella Maris", realizată în stil bizantin, din piatră de Balcic, închinată Maicii Domnului.

Suferindă încă din 1936, starea de sănătate a reginei Maria s-a agravat în 1938. Medicii i-au recomandat să se interneze într-o clinică din Dresda. Tratamentul s-a dovedit a fi inutil, regina luând hotărârea de a reveni în ţară. Simţind că i se apropie sfârşitul, a adresat o scrisoare ţării şi poporului român: "Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic pentru ultima dată mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întreagă, a cărei soartă am împărtăşit-o atâţia ani, al cărei vis strămoşesc l-am visat şi eu, şi mi-a fost îngăduit să-l văd împlinit. Fii veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre alte naţiuni, fii cinstită, iubită şi pricepută. Şi acum vă zic rămas-bun pe veci, de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn, dar mai presus de toate aminteşte-ţi poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare", consemnează "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol al II-lea" (vol. III, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

Regina Maria a venit în ţară cu trenul, ajungând la Sinaia la 17 iulie 1938. A încetat din viaţă a doua zi, la Castelul Pelişor, la vârsta de 62 de ani. Trupul neînsufleţit al reginei Maria a fost depus o zi la Peleş, apoi trei zile la Cotroceni. Pe drumul de la Sinaia la Bucureşti, şi apoi din Capitală spre Curtea de Argeş, uriaşe mulţimi au prezentat onorul Reginei plecate. A fost înmormântată la 24 iulie, la Curtea de Argeş, alături de soţul său, Ferdinand I. Înmormântarea reginei Maria a fost una fastuoasă, pe măsura dragostei pe care i-o purtase poporul său, potrivit site-ului www.familiaregala.ro. Totodată, marile personalităţi internaţionale, dar şi presa internaţională au adus cel mai înalt omagiu reginei Maria a României.

Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI / AGERPRES

Potrivit testamentului său, inima sa a fost aşezată într-o casetă, învelită în drapelele de stat ale României şi Marii Britanii, fiind apoi depusă în biserica de la Cotroceni, iar de aici transportată la Balcic, în capela ''Stella Maris''. A trebuit, însă, să fie luată de la Balcic, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în septembrie 1940, şi depusă, mai întâi, în firida unei stânci de lângă Castelul Bran, apoi, în 1969, în castel. Din martie 1971, caseta s-a aflat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României. După 44 de ani, în 2015, la iniţiativa regelui Mihai (1927-1930; 1940-1947), Casa Regală şi Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul inimii reginei Maria să fie în Salonul de Aur din Castelul Pelişor, locul în care inima reginei Maria a încetat să mai bată, la 18 iulie 1938. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea, editor online: Alexandru Cojocaru)