Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3
Opinia ta contează!
82% dintre cetățeni au optat pentru salubrizarea lunară a parcărilor de reședință
Primăria Sectorului 3 a solicitat cetățenilor să-și exprime opțiunea cu privire la frecvența salubrizării parcărilor de reședință.
Concret, posesorii de locuri de parcare de reședință au răspuns cu DA sau NU la următoarea întrebare: 'Îmi iau angajamentul privind eliberarea locului de parcare nominal pentru efectuarea curățeniei mecanizate lunare'.
În urma răspunsurilor primite de la cetățeni, s-a constatat că 82% dintre aceștia consideră necesar ca programul de întreținere a curățeniei în parcările de reședință să se realizeze o singură data pe lună.
Prin urmare, cetățenii au obligația de a respecta programul de eliberare a parcărilor afișat la adrese, pentru accesul utilajelor de curățenie. În intervalul stabilit pentru curățenie, beneficiarii pot utiliza gratuit locurile de parcare nenominale din zonele învecinate, care nu sunt incluse în programul de salubrizare în acea zi sau în același interval, după caz.
Menționăm că reprezentanții Primăriei Sectorului 3 vor verifica respectarea programului asumat, precum și a obligațiilor prevăzute în regulament. Nerespectarea acestora va conduce la sancționarea deținătorului autorizației de parcare conform prevederilor regulamentului. Acțiunea de verificare va începe marți, 11 martie.
Serviciul Presă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].