logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 martie

Image

Ortodoxe
Sf. 40 de Mucenici din Sevastia
Duminica întâi din Post

Greco-catolice
Duminica 1 din Post. Sf. 40 m. din lacul Sebaste

Romano-catolice
Duminica 1 din Postul Mare
Ss. Francisca Romana, călug.; Dominic Savio; 40 de soldați, m.


Sfinții 40 de mucenici, pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 9 martie, erau ostași și făceau parte dintr-un corp de armată staționat în Sevastia, din provincia Armenia Inferior.

'Erau în ceata lui Agricolae, în părțile Capadociei, niște ostași, patruzeci la număr, care, de asemenea, slujeau într-o dregătorie ostășească și aveau dreapta credință în Hristos Dumnezeu, fiind bărbați tari și nebiruiți în războaie, iar în dumnezeieștile Scripturi foarte iscusiți'. (Viețile Sfinților)

Sfinții Mucenici au suferit moarte martirică în timpul împăratului Liciniu (308-324).

Au fost îndemnați de comandantul lor să aducă jertfe și să se închine zeilor romani și așa cum și-au arătat vitejia și curajul în războaie, cu același cuget și determinare să se supună legilor imperiale și să jertfească idolilor.

Militarii, răspunzând mai marelui lor, au spus: 'Dacă pentru împăratul cel pământesc ne-am luptat în războaie și am biruit pe vrăjmași, precum singur mărturisești, ticălosule, cu atât mai vârtos ne vom nevoi pentru Împăratul cel fără de moarte și vom birui a ta răutate și al tău vicleșug'. ('Viețile Sfinților')

Sfinții nu s-au lăsat însă înduplecați nici de cuvintele înșelătoare și nici de îngrozirile comandantului, mărturisind cu tărie credința în Hristos, rugându-se spre a fi și mai mult întăriți de Dumnezeu pentru a putea suferi chinurile, rămânând uniți.

Auzind ei hotărârea de condamnare la moarte prin înghețare, îmbărbătându-se unul pe altul, s-au sfătuit în ce loc doresc să li se așeze cinstitele moaște după ce vor lua cununa muceniciei.

La îndemnul celor mai viteji dintre ei, Meletie, 'ostașul lui Hristos', împreună cu alți doi, a scris o scrisoare de mărturisire și de îndemnare către frații lor de acasă. Scrisoarea s-a păstrat până astăzi sub numele de 'Testamentul Sfinților 40 de martiri ai lui Hristos, care s-au săvârșit în Sevastia'.

Guvernatorul provinciei împreună cu comandantul au decis ca toți cei patruzeci de ostași să fie duși legați la un lac ce se afla lângă cetatea Sevastiei, căci era iarnă, ger cumplit și vânt mare. Mărturisitorii au fost dezbrăcați și aruncați în mijlocul apei, iar la marginea lacului era ridicată o baie, pentru ca dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi să se plece la închinarea la idoli, să iasă din apă și să se încălzească în acea baie caldă.

Lăsându-se noaptea, frigul s-a întărit și mai mult, iar trupurile sfinților înghețau de ger. Atunci unul dintre ei, neputând să mai rabde, s-a despărțit din acea sfântă ceată și a alergat la baie. Dar când și-a atins piciorul de pragul acelei băi calde, îndată a căzut mort.

Văzându-l pe fugar, sfinții aflați în mijlocul apei se rugau: 'Acum Același ești, Doamne, Cel ce ai ascultat rugăciunile lui Iacob, când fugea de certarea lui Isav, fratele său; Cel ce ai ajutat lui Iosif și l-ai izbăvit din primejdie; Cel ce ai auzit pe Moise care a dat semne și minuni în Egipt împotriva lui Faraon și a poporului său și a despărțit marea și pe poporul Tău l-a scos în pustie; Cel ce ai ascultat pe Sfinții Tăi Apostoli, ascultă-ne și pe noi, Doamne, ca să nu ne înece viforul apei, nici să ne înghită adâncul, că am sărăcit foarte. Ajută-ne, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, că am stat în adâncul apei și ni s-au udat picioarele în sângele nostru; ușurează-ne de sarcină și alinează iuțimea văzduhului, Doamne, Dumnezeul nostru, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne rușinăm și să cunoască toți că ne-am mântuit, strigând către Tine'. (Viețile Sfinților)

După miezul nopții a strălucit o lumină ca soarele, atât de caldă, ca în vremea secerișului, care a izgonit gerul, iar gheața a topit-o și a încălzit apa. Iar ostașii cei ce erau puși de pază erau cuprinși de somn, numai comandantul închisorii nu dormea. El, auzind pe sfinți rugându-se lui Dumnezeu, se gândea cum cel ce scăpase la baie s-a topit îndată ca ceara de căldură, iar ceilalți, petrecând în ger atât de mare, sunt încă vii.

Atunci acesta a deșteptat străjerii și, dezbrăcându-se de hainele sale, a sărit în apă, strigând cu mare glas că și el este creștin, împlinind astfel numărul cel dintâi.

Pentru că în zori au fost scoși vii din lac, s-a poruncit o execuție cumplită, să le fie zdrobite fluierele picioarelor și să fie lăsați să-și dea sufletele, toți martirii au trecut astfel la Domnul. (surse: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com; 'Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an', Arhimandrit Cleopa Ilie, 1996) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 453

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 09-10-2026 15:14

Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026

Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form

Documentare 09-10-2026 13:49

Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026

Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi

Documentare 09-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa

Documentare 09-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi

Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite

Documentare 09-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)

În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.

Documentare 09-10-2026 09:00

Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)

Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R

Documentare 09-10-2026 08:30

9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)

Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit

Documentare 09-10-2026 08:00

9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România

Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.

Documentare 09-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia Greco-catolice Sf. ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Andronic și Atanasia Romano-catolice Ss. Dionisie, ep. și îns., m.; Ioan Leonardi, pr.; Abraham, patriarh Sfântul Apos

Documentare 09-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 octombrie

Este a 282-a zi a anului 2026. Au mai rămas 83 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 18 h 42 m. Luna răsare la 05 h 54 m și apune la 17 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 08-10-2026 11:00

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea

Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul

Documentare 08-10-2026 10:00

8 octombrie - Ziua mondială a vederii

Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/

Documentare 08-10-2026 09:30

Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)

Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i

Documentare 08-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.

Documentare 08-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie

Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)