Gabriel Vlase, propus pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (fişă biografică)
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, la 14 iunie 2018, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea lui Petru-Gabriel Vlase în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), anunţă Administraţia Prezidenţială.
Petru Gabriel Vlase s-a născut la 3 aprilie 1971, în municipiul Bacău.
A absolvit Institutul Politehnic Bucureşti (1996), un program de administrare a afacerilor la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi (2004) şi Colegiul Naţional de Apărare, la Universitatea Naţională de Apărare (2004). A urmat un program de perfecţionare pentru înalţi funcţionari publici, la Institutul Naţional de Administraţie (2004-2005) şi a absolvit Colegiul Superior de Securitate Naţională, organizat de Serviciul Român de Informaţii (2006). A urmat Programul pentru Înalţi Oficiali (SES), la Centrul European Marshall pentru Studii de Securitate - Garmisch, Partenkirchen, Germania (2006) şi un master în "Politici Economice Europene" la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (2006-2007). În 2007, a absolvit programul de specializare în "Analiza şi rezolvarea conflictelor armate", organizat de Georgetown University (SUA) şi cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Român. În 2010, a obţinut doctoratul în ştiinţe militare şi informaţii, la Academia Naţională de Informaţii, conform site-urilor www.cdep.ro şi www.gabrielvlase.ro.
Petru Gabriel Vlase a fost membru în Consiliul Naţional PSD (din 2000), vicepreşedinte TSD (2003-2005), şeful Cancelariei departamentelor de specialitate ale PSD (2006-2009), preşedinte executiv al Organizaţiei judeţene PSD Bacău (2003-2010) şi vicepreşedinte al Organizaţiei judeţene PSD Bacău (2010-2013), preşedinte executiv al Organizaţiei judeţene PSD Bacău (din 2015) şi vicepreşedinte al Partidului Social Democrat (din 2015).
A fost consilier local, preşedintele Comisiei economice la Consiliul local al Municipiului Bacău (2000) şi subprefect la Prefectura Judeţului Bacău (2001-2004).
În anul 2004, a obţinut un mandat de deputat, fiind ales în circumscripţia electorală nr. 4 Bacău, pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR. În mandatul 2004-2008, a fost vicepreşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe (din oct. 2007), membru supleant al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE şi membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO (din mart. 2007). De asemenea, a fost preşedinte al Comisiei de anchetă pentru investigări şi clarificări referitoare la activitatea "ICE Dunărea".
În 2008, a obţinut un nou mandat de patru ani, în aceeaşi circumscripţie, candidând pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator, în care a fost preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe şi vicepreşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.
În 2012, a fost ales deputat pentru al treilea mandat (2012-2016), perioadă în care a fost preşedinte al Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului (până în martie 2015), secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (până în martie 2015), preşedinte al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale (oct.-dec. 2015). De asemenea, a fost şeful Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO. Din februarie 2015 până în decembrie 2016, a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, a câştigat un nou mandat de deputat, fiind ales în aceeaşi circumscripţie din Bacău. Este membru în Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, face parte din Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO şi este membru al Comisiei de apărare şi securitate - Adunarea Parlamentară a NATO şi al Grupului Special pentru Mediterana şi Orientul Mijlociu al AP NATO. Din februarie 2017, este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
A fost vicepreşedinte al Adunării Parlamentare NATO (2013-2015) şi vicepreşedinte onorific al Adunării Parlamentare a NATO (2015-2017).
A publicat lucrări precum: volumul "Provocări strategice" (2007), volumul "Securitate în Europa de Sud-Est - Actualitate şi perspective strategice" (2010), volumul "Elemente de Geopolitică şi Relaţii Internaţionale" (2012) şi a contribuit la volumul "Cunoaştere Strategică în Zona Extinsă a Mării Negre", sub egida Harvard Kennedy School (2011). AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Guillaume, Mare Duce de Luxemburg
Marele Duce Guillaume, duce de Nassau și principe de Bourbon-Parma, născut la 11 noiembrie 1981, este fiul cel mare al Marelui Duce Henri și Marea Ducesă Maria Teresa de Luxemburg. Are patru frați și surori: principele Félix, principele Louis, principesa Alexandra și principele Sébastien, notează site-ul https://mo
11 noiembrie - Ziua veteranilor
La 11 noiembrie este celebrată Ziua Veteranilor, ce amintește de jertfa celor care au luptat în Primul Război Mondial. În data de 11 noiembrie 1918, la ora 11.00, a intrat în vigoare armistițiul semnat în Pădurea de la Compiegne, de Puterile Aliate cu Germania. Prin semnarea armistițiului, s-a pus capăt primei conflagrații mondiale din
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 noiembrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Mina; Sf. Mc. Victor, Vichentie și Ștefanida; Sf. Cuv. Teodor Studitul Greco-catolice Sf. m. Mina, Victor, Vichentie, Ștefanida; Sf. cuv. Teodor Studitul Romano-catolice Ss. Martin de Tours, ep.; Marina, fc. m.; Fer. Alice, fc. m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 noiembrie
Este a 315-a zi a anului 2026. Au mai rămas 50 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 06 m și apune la 16 h 53 m. Luna răsare la 09 h 31 m și apune la 17 h 46 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart; Sf. Mc. Orest Greco-catolice Sf. ap. Olimpas, Rodion, Sosipatru, Tertiu, Erast, Cuartus, din cei 70; Sf. m. Orest Romano-catolice Ss. Leon cel Mare, pp. înv.; Oreste, m. S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 noiembrie
Este a 314-a zi a anului 2026. Au mai rămas 51 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 05 m și apune la 16 h 54 m. Luna răsare la 08 h 28 m și apune la 17 h 04 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
A încetat din viață compozitorul Florian Lungu (fișă biografică)
Florian Lungu, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori și comentatori de jazz din România, a murit, pe 9 noiembrie 2026, la vârsta de 83 de ani. ''A murit Florian Lungu, una dintre vocile emblematice ale jazzului rom&acir
Vizite ale președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în România (2021-2026)
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are, la 9 noiembrie, întrevederi cu președintele Nicușor Dan, și cu premierul Luca Niculescu, în contextul vizitei sale în regiu
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și regizoarea Alexandrina Halic
Alexandrina Halic este o actriță și regizoare română, interpretă principală și una dintre prezențele emblematice ale Teatrului 'Ion Creangă' din București. Este renumită pentru rolurile sale pline de candoare, capacitatea de a trece de la personajele clasice la cele contemporane, precum și pentru integrarea în arta teatrală a elementelor de teatru radiofo
DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea cineastului spaniol Vicente Aranda (9 noiembrie)
Vicente Aranda, regizor, scenarist și producător de film, a fost unul dintre membrii fondatori ai așa-numitei 'Școli de Film de la Barcelona' - un grup de cineaști catalani activi în anii '60, preocupați de modul în care cinematografia surprindea evenimente neașteptate din viața cotidiană, adoptând un stil specific culturii pop, potrivit
9-15 noiembrie - Săptămâna internațională a științei și păcii (ONU)
Organizația Națiunilor Unite dedică săptămâna dintre zilele de 9 și 15 noiembrie 2026 științei și păcii, celebrând contribuția științei și tehnologiei la promovarea păcii. Săptămâna internațională a științei și păcii încurajează intensificarea schimburilor academice pe o temă de importanță universală, contribuind totodată la o mai bună
DOCUMENTAR: Marina Warner, romancieră, istoric și mitografă, împlinește 80 de ani (9 noiembrie)
Romancieră, istoric și mitografă, Marina Warner și-a început cariera scriind despre artă și literatură, devenind ulterior una dintre cele mai respectate voci în domeniul mitologiei și al criticii culturale, notează site-urile https://mythlok.com/ și https://
9 noiembrie - Ziua internațională de combatere a fascismului și antisemitismului
La 9 noiembrie este marcată Ziua internațională de luptă împotriva fascismului și antisemitismului. Marcarea acestei zile are loc la inițiativa rețelei UNITED (reunește peste 500 de organizații membre), care luptă pentru combaterea rasismului, fascismului și oricăror forme contemporane de discriminare și antisemitism, potrivit
Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, la Palatul Cotroceni (9 noiembrie)
Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, organizată pe 9 noiembrie la Palatul Cotroceni, aduce în prim-plan oamenii, proiectele și parteneriatele din învățământul tehnologic dual din România. Organizată de Asociația Hands Across România, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, în parteneria
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 9 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Nectarie de la Eghina Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat; Sf. Mc. Onisifor și Porfirie; Sf. Cuv. Matrona Duminica a 24-a după Rusalii Greco-catolice Sf. m. Onisifor și Porfirie; Sf. cuv. Matroana și Teoctista din Lesbos Romano-catolice Sfințirea Bazilicii din Lateran











