SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 27 aprilie
Ortodoxe
Sf. Ap. Simeon, rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului
Duminica a 2-a după Paști (a Sf. Apostol Toma)
Greco-catolice
Duminica a 2-a a Paștilor (a lui Toma). Sf. ep. m. Simeon, rudenia Domnului
Romano-catolice
Duminica a 2-a a Paștelui
Sf. Zita, fc.
Sfântul Apostol Simeon este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 27 aprilie.
A fost fiul lui Cleopa, fratele mai mic al Sfântului și Dreptului Iosif. Ajungând el în vârstă și auzind despre minunile Domnului nostru Iisus Hristos, a crezut Într-însul.
Sfântul Simeon a fost episcop în Ierusalim, ales de Sfinții Apostoli după uciderea Sfântului Apostol Iacov, întâiul episcop al sfintei cetăți a Ierusalimului. Moartea Sfântului Apostol Iacov a fost urmată de căderea Ierusalimului, cucerit de romani.
Templul din Ierusalim a ars atunci până la temelie după cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos: 'Vedeți toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească' (Matei 24, 2).
'Iar după risipire, s-au adunat ucenicii Domnului care erau între cei vii, împreună cu cei care după trup au fost rudenie lui Hristos Domnul, și acest sfânt Simeon, fiul lui Cleopa, nepotul și fiul de frate al lui Iosif și rudenia Domnului, l-au pus al doilea episcop al Ierusalimului - în locul Sfântului Iacov -, căci acum Ierusalimul începuse iarăși a fi locuit de oamenii cei ce rămăseseră'. (Viețile Sfinților)
Sfântul Simeon a suferit moarte martirică, în timpul domniei împăratului Traian (98-117), fiind pârât stăpânitorilor romani pentru două pricini: întâi, fiindcă era de neam împărătesc, din casa regelui David, iar al doilea, pentru că era creștin.
Căci 'în timpul acela era prigonire de la împărații Romei, asupra seminției lui David și asupra celor ce credeau în Hristos. Și erau cercetați cu dinadinsul pretutindeni, când se afla cineva din neamul lui David și se pierdeau, ca nici urmă din acea seminție împărătească să nu rămână între evrei, ci să stăpânească veșnic împărații Romei pământul iudeilor. Asemenea și cei ce credeau în Hristos erau chinuiți și uciși, pentru ca zeii păgânești să fie cinstiți prin toată lumea'. (Viețile Sfinților)
Sfântul Simeon a fost prins de păgâni și fiind bătrân, avea mai mult de o sută de ani, după multe chinuri, pe cruce fiind pironit, ca și Hristos Domnul, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. (sursa: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 august
Este a 240-a zi a anului 2026. Au mai rămas 125 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 34 m și apune la 19 h 59 m. Luna răsare la 20 h 04 și apune la 06 h 36 m. Lună Plină la 07 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Designerul Tom Ford împlinește 65 de ani (27 august)
Tom Ford este un designer de modă și regizor de film, directorul de creație al Gucci între 1994 și 2004. Și-a fondat propria marcă de modă Tom Ford în 2004. În timp ce studia arhitectura la campusul din Paris al Școlii de Design Parsons, Tom Ford a decis să se orienteze către modă. A devenit designer de îmbrăcăminte pentru femei la Gucc
27 august - Ziua mondială a lacurilor (ONU)
Ziua mondială a lacurilor este marcată la 27 august 2026, notează https://www.un.org/. În 2024, Adunarea Generală a ONU a decis, prin Rezoluția A/79/L.391, să desemneze data de 27 august drept Ziua mondială a lacurilor. Cu acest prilej, a invitat toate statele membre ale Organizației Națiunilor Unite, mem
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 august
Ortodoxe Sf. Cuv. Pimen cel Mare; Sf. Mc. Fanurie; Sf. Ier. Osie, episcopul Cordobei Greco-catolice Sf. cuv. Pimen; Sf. Monica, mama Sf. Augustin Romano-catolice Ss. Monica; Cezar de Arles, ep. Sfântul Cuvios Pimen cel Mare este pomenit în
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 august
Este a 239-a zi a anului 2026. Au mai rămas 126 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 32 m și apune la 20 h 01 m. Luna răsare la 19 h 45 și apune la 05 h 27 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
A murit Dolly Parton, legenda americană a muzicii country (fișă biografică)
Dolly Parton, actriță, compozitoare și femeie de afaceri, a murit la 25 august 2026, la vârsta de 80 de ani, a anunțat familia sa într-un mesaj video. *** Dolly Rebecca Parton
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 august
Ortodoxe Sf. Mc. Adrian și Natalia, soția sa Greco-catolice Sf. m. Adrian și Natalia Romano-catolice Fer. Veronica Antal, fc. m.; Ss. Ioana, fc.; Melchisedec, rege Sfinții Mucenici Adrian și Natalia sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox &ic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 august
Este a 238-a zi a anului 2026. Au mai rămas 127 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 31 m și apune la 20 h 03 m. Luna răsare la 19 h 23 și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 august
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit Greco-catolice Aducerea în Veneția a moaștelor Sf. ap.Bartolomeu; Sf. ap. Tit Romano-catolice Ss. Ludovic, rege; Iosif de Calasanz, pr. Sfântul Apostol Bartolomeu a fost răstignit
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 august
Este a 237-a zi a anului 2026. Au mai rămas 128 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 30 m și apune la 20 h 05 m. Luna răsare la 18 h 58 și apune la 03 h 11 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 august
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Eutihie; Sf. Mc. Tation Greco-catolice Sf. ep. m. Eutihie Romano-catolice Sf. Bartolomeu, ap. Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 24 august. Sf&
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 august
Este a 236-a zi a anului 2026. Au mai rămas 129 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 29 m și apune la 20 h 06 m. Luna răsare la 18 h 27 și apune la 02 h 06 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Lamia Beligan
Lamia Beligan, fiică din a treia căsătorie a actorului Radu Beligan cu scriitoarea Marica Beligan, este actriță a Teatrului Național din București. 'Cred că dacă am reușit să îmi conving publicul și să-l fac să mă iubească uneori, este pentru că m-am investit total în această relație de dragoste', scrie actrița pe site-ul Teatrul Național,
DOCUMENTAR: Artista Andra împlinește 40 de ani (23 august)
Andra (Alexandra Irina Măruță) este una dintre cele mai iubite cântărețe din România de muzică pop și R&B, dar și folclorică. S-a născut la 23 august 1986, în Câmpia Turzii. A absolvit Liceul Economic 'A.D. Xenopol' și a urmat cursurile Facultății de Psihologie Muzicală de la Universitatea ''Spiru Haret''. A
DOCUMENTAR: 70 de ani de la inaugurarea Bibliotecii Centrale de Stat, astăzi Biblioteca Națională (23 august)
Biblioteca Centrală de Stat (B.C.S.), în prezent Biblioteca Națională a României, a fost inaugurată la 23 august 1956. Începutul Bibliotecii Naționale s-a făcut cu una dintre cele mai vechi și reprezentative biblioteci din România - Biblioteca Colegiului Sf. Sava din București, înființată, conform prevederilor Regulamentului Organ














