DOCUMENTAR: Luna mai
Luna mai, în tradiţia populară, debutează cu Ziua de Armindeni, care se serbează (pentru odihna pământului, ca să rodească, să nu bată grindina, să nu fie dăunători, să fie vitele sănătoase, vinul bun, oamenii sănătoşi) prin petreceri la iarbă verde, unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin roşu cu pelin. Numită şi ziua pelinului, 1 Mai semnifică în tradiţia populară începutul verii.
Denumirea lunii mai derivă din latinescul "maius". Se presupune că s-ar putea trage şi din "maiores", care înseamnă bătrâni, iar o altă interpretare ar fi aceea că se referă la zeiţa "Maia Maiesta", pe care romanii o considerau zeiţa primăverii şi căreia preoţii lui Vulcan, zeul focului, îi ofereau sacrificii în prima zi din luna mai.
Foto: (c) Cristian Nistor / AGERPRES FOTO
În tradiţia noastră populară, luna mai indică, prin denumirile populare, timpul florilor (Florar, Florariu) şi exuberanţa vegetaţiei (Frunzar), fiind considerată luna ierburilor.
Luna mai este a cincea lună a anului în Calendarul gregorian şi are 31 de zile. Ziua are 14 ore iar noaptea are 10 ore. În Calendarul roman luna mai era a treia lună a anului. Romanii considerau luna mai neprielnică pentru căsătorii.
Soarele - Luna
Foto: (c) Alex Tudor / AGERPRES FOTO
Soarele: la începutul lunii, răsare la ora 06 h 07 m şi apune la ora 20 h 20 m, iar la sfârşitul lunii răsare la ora 05 h 35 m şi apune la ora 20 h 52 m.
La 21 mai, se face trecerea în semnul zodiacal Gemeni.
Luna - reprezintă perioada cât durează o rotaţie a astrului în jurul Pământului: 29 de zile, 12 ore, 44 minute şi 3 secunde, aproximativ 29 zile şi jumătate. În această mişcare, se disting patru faze: lună nouă, primul pătrar, lună plină, ultimul pătrar.
Fazele Lunii: la 08 mai - Luna la Ultimul Pătrar la 05 h 09 m; la 15 mai - Lună Nouă (Luna începe să crească) la 14 h 48 m; la 22 mai - Luna la Primul Pătrar la 06 h 49 m; la 29 mai - Lună Plină (Luna începe să descrească) la 17 h 20 m, potrivit Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu''.
Luna mai în tradiţia populară
Zicala populară "Mai e Rai" caracterizează cel mai propice timp pentru agricultură: suficient de călduros, precipitaţii abundente, lipsite de grindină şi piatră. Pe ogoare, în livezi, grădini şi podgorii activitatea este în toi, iar turmele de oi, cirezile de vite şi prisăcile dau randament maxim, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul "Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român" (2000).
Potrivit tradiţiei noastre populare, dacă plouă în mai şi tună des, în iunie va fi frumos, uscat, va fi belşug la porumb, fân, vin, iar dacă sunt gândaci mulţi, va fi an mănos. Se seamănă inul şi cânepa (după 13 ale lunii), hrişca (după 19), ridichile, castraveţii, fasolea, tutunul (la mijlocul lunii). Se curăţă pomii de gândaci. Se bea pelin, potrivit site-ului cultura.mai.gov.ro.
Foto: (c) Radu Tuta / AGERPRES FOTO
Sărbătorile populare din luna mai sunt puţine cu data fixă: 1 mai - Armindeni; 12 mai - Sf. Gherman (Harmanul viermilor); 21 Mai - Constantin Graur (Constandinu Puilor) şi 25 mai - Ioan Fierbe Piatra. Dintre cele cu dată variabilă, Înălţarea Domnului este pe 17 mai, Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) este pe 27 mai şi Sfânta Treime cade pe 28 mai, potrivit Calendarului creştin-ortodox 2018.
Denumirea de Armindeni (Armendina, Armindin, Arminder) provine de la numele profetului Ieremia din calendarul creştin, după cum menţionează site-ul crestinortodox.ro.
Ziua de 21 mai - Constantin Graur (care corespunde cu sărbătoarea Sf. Mari Împăraţi Constantin şi Elena) - se serbează pentru apărarea recoltelor şi marchează încheierea semănatului la cereale.
În tradiţia populară, între Paşti (8 aprilie) şi săptămâna a doua după Rusalii (27 mai) este cuprins ciclul numit Joile Oprite, în care sunt interzise anumite activităţi casnice, agrare, pastorale etc. Joile Oprite, numite Joile Verzi în sudul ţării şi Joile Pomenite în est, erau potrivnice omului: aduceau ploile însoţite de grindină şi piatră, furtunile şi îngheţurile târzii. În speranţa că ele vor fi îmbunate şi transformate din forţe malefice şi forţe benefice, Calendarul popular a instituit unele interdicţii de muncă, de unde şi numele de Joi Oprite. AGERPRES /(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Sofia Vicoveanca, vocea emblematică a folclorului bucovinean, aniversează 85 de ani (23 septembrie)
Sofia Vicoveanca, pe numele său de naștere Sofia Fusa, este una dintre cele mai mari și mai iubite voci ale muzicii populare românești. Artista s-a născut la 23 septembrie 1941, în Toporăuți, o localitate aflată în apropierea Cernăuțiului, arată radiobucovina.ro. Familia ei s-a mutat ulterior în zo
PERSONALITATEA ZILEI: Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân
Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (născut în 1355) și-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când predecesorul și fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu țarul bulgar de la Târnovo, Șișman, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Gi
FENOMENE ASTRONOMICE: Echinocțiul de toamnă (23 septembrie)
Echinocțiul de toamnă se produce la 23 septembrie 2025, la ora 3 și 5 minute, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, moment care marchează începutul toamnei în emisfera nordică, conform Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu'' - https://astro-ursean
23 septembrie - Ziua internațională a limbajului semnelor (ONU)
Ziua internațională a limbajului semnelor este marcată anual, la 23 septembrie, de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a atrage atenția asupra rolului limbilor semnelor în exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele surde. Ziua a fost instituită prin Rezoluția A/RES/72/161 a Adunării Generale a ONU, adoptată prin consens la 19 decembrie 2017, po
Președintele Nicușor Dan susține intervenția națională la Adunarea Generală a ONU (23 septembrie)
Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul lucrărilor celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele României va sus
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie
Ortodoxe Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia Greco-catolice Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio Romano-catolice Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia și Elisabeta Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pome
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 septembrie
Este a 266-a zi a anului 2026. Au mai rămas 99 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 04 m și apune la 19 h 12 m. Luna răsare la 17 h 48 m și apune la 03 h 10 m. Echinocțiul de toamnă la 03 h și 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Violonistul Isaac Stern
Unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului XX, Isaac Stern s-a născut la 21 iulie 1920, în Kremeneț, Ucraina, în familia lui Solomon și Clara Stern. Familia Stern s-a mutat în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, când Isaac avea doar un an, conform https://theviolinchannel.co
22 septembrie - Ziua internațională a informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică (LMC)
Ziua internațională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică (Ziua mondială LMC/ World CML Day), o inițiativă a organizațiilor de pacienți din întreaga lume, este marcată anual la 22 septembrie pentru a crește gradul de informare cu privire la această formă rară de cancer, dar și pentru a sărbători progresele realizate în tratarea bolii.
22 septembrie - Ziua mondială fără mașini
Ziua mondială fără mașini este marcată anual la 22 septembrie și reprezintă o inițiativă dedicată reducerii, cel puțin temporare, a utilizării autoturismelor în orașe și promovării mersului pe jos, a bicicletei și a transportului public. În 2026, ziua încheie Săptămâna europeană a mobilității, desfășurată între 16 și 22 septembrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 septembrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope Greco-catolice Sf. ep. m. Foca Romano-catolice Ss. Maurițiu, ofițer, și îns. m.; Silvan, pustnic Sfântul Sfinți
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 septembrie
Este a 265-a zi a anului 2026. Au mai rămas 100 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 19 h 13 m. Luna răsare la 17 h 25 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
21 septembrie - Ziua internațională a păcii
La 21 septembrie, este marcată Ziua internațională a păcii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Sărbătorită anual pe plan mondial, ziua a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluției 36/67 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Douăzeci de ani mai târziu, textul Rezoluției 55/282 a ONU din 7 septembrie 2001
21 septembrie - Ziua mondială Alzheimer
Ziua internațională de luptă împotriva bolii Alzheimer este marcată în fiecare an pe 21 septembrie, în cadrul Lunii Mondiale a Alzheimerului. Potrivit Federației internaționale a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer - Alzheimer's Disease International (ADI), atât în perioada premergătoare, cât și în ziua propriu-z
21 septembrie - Ziua Munților Apuseni
La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni. Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezv













