Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale
Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Republicii Coreea în România
Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, a avut miercuri, 23 septembrie, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Coreea în România, E.S. Seung-chul Hur, cu prilejul preluării mandatului de către diplomatul sud-coreean.
Discuțiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, pe fondul programelor de înzestrare ale Armatei României dezvoltate în cooperare cu companii sud-coreene și a interesului ambelor părți pentru dezvoltarea parteneriatelor din cadrul industriei de apărare.
Ministrul apărării naționale a evidențiat interesul României pentru dezvoltarea relației bilaterale de cooperare în domeniul apărării cu actori importanți din regiunea Indo-Pacific așa cum este și Republica Coreea, în concordanță cu obiectivele strategice promovate de NATO și UE pentru regiunea asiatică.
'România urmărește dezvoltarea de parteneriate puternice, pragmatice și complexe. Ne dorim interacțiuni concrete de cooperare, cu beneficii pe termen lung, inclusiv prin perspective solide de generare a unor relații economice productive la cel mai înalt nivel', a declarat ministrul apărării naționale.
Întrevederea a reconfirmat nivelul foarte bun al relațiilor bilaterale și potențialul de dezvoltare a cooperării, având în vedere interesul comun pentru dezvoltarea unui parteneriat benefic ambelor părți, în sprijinul securității regionale și al consolidării capacităților de apărare.
Biroul de presă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.