Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (născut în 1355) și-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când predecesorul și fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu țarul bulgar de la Târnovo, Șișman, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1976). A fost fiul lui Radu I, domn al Țării Românești (1377-1385).

Mircea cel Bătrân a venit pe tronul Țării Românești atunci când amenințarea otomană în sud-estul Europei era în ascensiune. Domnia sa a fost marcată de relațiile româno-otomane, în special în ceea ce privește rezistența militară a lui Mircea cel Bătrân, care a fost sinonimă cu supraviețuirea politică a Țării Românești, conform lucrării 'Istoria românilor de la origini până în zilele noastre' (București, Editura Humanitas, 1992).

A urmărit consolidarea internă a țării. În Țara Românească se aduceau mărfuri numeroase și variate, din apus și din răsărit, circulația monetară fiind intensă. A organizat și a înzestrat oastea. A construit un puternic sistem de fortificații la Dunăre și la Marea Neagră, prin construirea de cetăți. A organizat și a îmbunătățit administrația țării; marii dregători au avut din timpul domniei sale un rol însemnat în Sfatul țării. A construit biserici, dintre care cea mai importantă este Mânăstirea Cozia, ridicată între anii 1387-1388.

Frescă înfăţişându-l pe domnitorul Mircea cel Batran, în vesminte apusene, alături de fiul sau Mihai şi de Fecioara Maria cu Pruncul - tablou unicat, de inspiraţie mixtă, europeană şi bizantină.

Foto: (c)  TUDOR IOSIFARU/ AGERPRES FOTO 

În perioada domniei sale a avut loc desăvârșirea unității teritoriale a Țării Românești, fiind integrate stăpâniri mai vechi sau mai noi pierdute de predecesorii lui. Titlul său domnesc indică totalitatea teritoriilor aflate în componența Țării Românești: ''Io Mircea mare voievod și domn, din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domn al Banatului Severinului și de amândouă părțile pe toată Podunavia, încă și până la Marea cea Mare și stăpânitor al cetății Dârstorului''. Aceasta a fost cea mai mare întindere pe care a cunoscut-o Țara Românească până în secolul al XIX-lea. Acest lucru este subliniat de istoricul Mihai Maxim în lucrarea sa ''Țările Române și Înalta Poartă'' (București, Ed. Enciclopedică, 1993): ''(...) Când otomanii atingeau linia Dunării (1393-1396), Țara Românească se afla sub puternica ocârmuire a lui Mircea și într-un moment de maximă întindere teritorială din întreaga sa istorie''.

Mânăstirea Cozia, ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân.

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU/  AGERPRES  FOTO 

În planul politicii externe, a avut relații bune cu domnii Moldovei Petru I Mușat și Alexandru cel Bun, iar spre finele anului 1394 accentul a fost pus pe colaborarea cu Polonia. Pentru a contracara tendințele de expansiune ale statului ungar, Mircea cel Bătrân a încheiat, în 1389, prin intermediul domnului Moldovei Petru I, tratatul de alianță cu regele Wladislaw al II-lea Jagiello al Poloniei. A sprijinit angajarea Ungariei pe frontul antiotoman din sud-estul Europei. Prin tratatul de alianță încheiat în 1395 cu Sigismund de Luxemburg, Mircea este recunoscut ca stăpân al Făgărașului și al Banatului de Severin. Tratatul a fost prima alianță militară românească antiotomană, conform volumului ''Istoria României în date'' (coordonator Dinu C. Giurescu, București, Ed. Enciclopedică, 2003).

Mânăstirea Cozia, ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân.

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU/  AGERPRES  FOTO 

Pe fondul atacului Imperiului Otoman împotriva Dobrogei, 1388-1389, Mircea cel Bătrân a intervenit militar și a alungat forțele turce, alipind Dobrogea la Țara Românească (în titlul domnului Țării Românești este menționat ''despot al pământurilor lui Dobrotici și domn al Dârstorului''). Prin această victorie militară, Țara Românească a avut deschidere la Marea Neagră, stăpânea litoralul și gurile Dunării.

În doar câțiva ani, din 1391, a început o lungă serie de lupte între oastea Țării Românești și forțele otomane. După ce, în 1393, sultanul Baiazid I cucerește țaratul de Târnovo și asediază cetatea Silistra, aflată în stăpânirea lui Mircea cel Bătrăn, acesta din urmă întreprinde, în 1394, o expediție fulger în sudul Balcanilor pentru distrugerea bazelor de atac ale turcilor. În același an, a urmat campania sultanului Baiazid I în Țara Românească, iar la 10 octombrie 1394 s-a desfășurat bătălia din locul numit ''la Rovine'' (locul nu este cunoscut, însă este avansată ipoteza pe Jii, lângă Craiova, conform volumului ''Istoria României în date''). A fost una dintre cele mai mari confruntări româno-otomane și s-a soldat cu victoria oastei lui Mircea cel Bătrân, despre amploarea căreia au scris cronicile bulgare.

Încă o bătălie cu turcii s-a desfășurat lângă Argeș, în 1395, unde Mircea cel Bătrân a fost nevoit să se retragă din fața invadatorilor; o parte dintre boieri au sprijinit venirea pe tronul Țării Românești a lui Vlad I.

La bătălia de la Nicopole, din 25 septembrie 1396, soldată cu victoria armatei lui Baiazid I asupra armatei de cruciați, a participat și Mircea cel Bătrân cu un corp de oaste.

În perioada decembrie 1396 - ianuarie 1397, Vlad I a fost alungat de pe tron, iar Mircea cel Bătrân și-a restabilit autoritatea asupra Țări Românești.

S-a implicat în luptele pentru stabilirea sultanului. După bătălia de la Ankara, din 1402, în urma înfrângerii lui Baiazid I de către Timur Lenk, Mircea cel Bătrân a sprijinit, pe rând, diferiți pretendenți la tronul sultanului - pe Musa, apoi pe Mustafa, descendenți ai lui Baiazid I. Venirea pe tron a lui Mehmed I, în 1413, a însemnat însă o lovitură grea pentru Mircea cel Bătrân.

''Faptul dominant pentru existența și relațiile externe ale Țării Românești în anii lui Mircea îl constituie amenințarea otomană (...) Turcii reprezentau spre finele secolului al XIV-lea cea mai puternică și ofensivă forță militară a sud-estului european; ca atare, după aproape trei decenii de lupte, Mircea a fost obligat - dată fiind disproporția covârșitoare de forțe - să stabilească un modus vivendi, o reglementare politică a raporturilor cu noii stăpâni ai Peninsulei Balcanice'', se arată în volumul ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1976).

Foto: (c)  BOGDAN BARBULESCU/ AGERPRES  FOTO 

Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești, a murit la 31 ianuarie 1418. A fost înmormântat, la 4 februarie 1418, la Mănăstirea Cozia, ctitoria sa. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)