Meşteri populari, carnaval, ateliere, cântec şi joc - de Dragobete, de vineri până duminică, la Muzeul Satului
Ziua Îndrăgostiţilor, consemnată în calendarul tradiţional popular drept Dragobetele, va fi sărbătorită, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", de vineri până duminică, împreună cu artişti şi meşteri populari, care vor prezenta în cadrul unui târg tradiţiile legate de începutul primăverii.
Spectacolul "Madrigal 60" - pe 28 februarie, la TNB
Spectacolul extraordinar "Madrigal 60", dirijat de Anna Ungureanu, va fi susţinut de Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" pe 28 februarie, de la ora 19,00, la Sala "Ion Caramitru", a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale", informează un comunicat transmis AGERPRES. "Acum 6 ani, pentru a-l sărbători pe
TM2023/100 de muzicieni ai Orchestrei Naţionale a Franţei, pe 31 mai şi 1 iunie, pe scena Sălii Capitol; dirijor Cristian Măcelaru
O sută de muzicieni ai Orchestrei Naţionale a Franţei vor concerta la Timişoara pe 31 mai şi 1 iunie, pe scena Sălii Capitol, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului Internaţional George Enescu. "Până să înceapă Festivalul Enescu 2023, vă puteţi întâlni cu maestrul Cristian Măcelaru, noul Direc
Artmark: Un tablou de Adrian Ghenie - vârful licitaţiei de marţi; lucrări de Ciucurencu, Bălaşa - printre oferte
Un ulei de Adrian Ghenie, de relativ mari dimensiuni, inspirat din istoria şi senzaţiile pe care i le trezeşte Europa de Est, cu o estimare de 60.000 - 90.000 de euro, constituie vârful Licitaţiei de Artă Postmodernă şi Contemporană, care va avea loc marţi la Casa Artmark. Adrian Ghenie se bucură de o vastă reprezentare în afara gr
Bihor: 'Sărbătorile iubirii pentru ţărani, orăşeni şi generaţia Z', conferinţa etnologului Camelia Burghele la MTC
Etnologul dr. Camelia Burghele, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, va susţine vineri, 24 februarie, la Muzeul Ţării Crişurilor (MTC) din Oradea conferinţa "Cool şi fancy: love forever. Sărbătorile iubirii pentru ţărani, orăşeni şi generaţia Z". Potrivit unui comunicat al MTC, în satul tradiţional, calendarul şi sărbătoarea erau &qu
CASE CU AMINTIRI/ Dolj: Ajunsă în paragină, casa în care a copilărit Alexandru Macedonski aşteaptă să fie salvată
Conacul din satul Popeasa, comuna Goieşti, judeţul Dolj, care a aparţinut familiei poetului Alexandru Macedonski, mai are azi doar zidurile şi acoperişul, ce continuă să îl apere de uitare şi de zbuciumul vremurilor, aşa cum o face şi Valea Amaradiei cu molcomitoarele ei privelişti. Casa în care poetul şi-a petrecut mare parte din copilărie
Bihor: 'Spiritualitatea ortodoxă' - a doua carte a preotului Cornel Man, după 'Cunoaşterea lui Dumnezeu'
Preotul paroh Cornel Man, din comuna Diosig, şi-a lansat duminică, în preajma zilei de naştere, 15 februarie, Ziua Naţională a Lecturii, cea de-a doua carte, intitulată "Spiritualitatea ortodoxă", apărută la editura Primus, la trei ani după volumul "Cunoaşterea lui Dumnezeu". Evenimentul, încărcat de emoţie şi semnificaţie &icir
TM2023/Fritz: Timişoara priveşte cu încredere spre spectacolul Capitalei Culturale; vor fi peste 1.000 de evenimente
Timişoara, devenită oficial Capitală Europeană a Culturii în 2023, priveşte cu încredere spre spectacolul impresionant care va urma până în februarie 2024, cu peste 1.000 de evenimente planificate şi cu un mesaj internaţional despre valorile culturale ale municipiului transmis de sutele de diplomaţi şi jurnalişti care i-au fost alături î
TM2023: Teatru de păpuşi, marionete gigantice, lansări de carte, concerte - în ultima zi a festivităţilor de deschidere
Evenimentele dedicate deschiderii oficiale a Programului Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023 continuă duminică, organizatorii pregătind o paletă diversă de manifestări - spectacole de teatru în aer liber, concerte, expoziţii şi lansări de carte. Cele trei pieţe ultracentrale amenajate TM2023, Operei/Victoriei - Libertăţii şi Uni
TM2023/ Dan Perjovschi - expoziţie prezentată pe un tramvai; muzeul 'iese' la oameni
Artistul Dan Perjovschi şi-a prezentat duminică, la Timişoara, expoziţia "pe roţi" - un tramvai decorat cu desene şi mesaje puternic ancorate în viaţa socială, politică şi culturală contemporană. Evenimentul a avut loc cu ocazia lansării oficiale a Capitalei Europene a Culturii - Timişoara 2023.
TM2023/Expoziţii, spectacole de teatru şi concerte în aer liber, în deschiderea Capitalei Europene a Culturii - Timişoara 2023 (GALERIE FOTO)
Timişoara sărbătoreşte în acest weekend primirea oficială a titlului de Capitală Europeană a Culturii, peste 130 de evenimente fiind pregătite de oficialităţi pentru primele trei zile, de la expoziţii şi spectacole de teatru până la programe pentru copii, ateliere, tururi ghidate şi concerte în aer liber. Prima zi a fost &ici
TM2023/ Deschiderea oficială a adus o vibraţie deosebită Timişoarei; Cristian Rudic: Să ne bucurăm de un an de cultură
Exercitarea oficială a titlului de Capitală Europeană a Culturii 2023 de către municipiul Timişoara va însemna continuarea parcursului multicultural al cetăţii, cu şansa dezvoltării infrastructurii culturale şi de mobilitate, în condiţiile în care aici sunt aşteptaţi până la un milion de vizitatori în acest an. Se
Teatrul Bulandra va fi consolidat şi restaurat cu finanţare din PNRR
Teatrul Bulandra va fi consolidat şi restaurat cu finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), anunţă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. ''Încă un proiect depus de Primăria Capitalei prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) a obţinut finanţare prin PNRR. Va
TM2023/Adina Vălean i-a înmânat Premiul Melina Mercouri primarului Timişoarei
Comisarul european Adina Vălean i-a înmânat vineri seară, în Piaţa Unirii din Timişoara, primarului Dominic Fritz Premiul Melina Mercouri pentru excelenţă în pregătirea Capitalei Europene.
TM2023/Adina Vălean: Momentul CCE reprezintă un set de responsabilităţi, dar şi beneficii pentru Timişoara
Eurodeputatul Adina Vălean, care va înmâna vineri seara Premiul "Melina Mercouri" pentru Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023, a declarat în discursul oficial din cadrul Ceremoniei de Gală dedicat deschiderii CCE, că momentul reprezintă un set de responsabilităţi, dar şi de beneficii de care Timişoara va putea beneficia în anii următ



