logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București

Imagine din galeria Agerpres

O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române.

Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', Facultatea de Litere a Universității din București și Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul revistei Observator cultural și al Editurii Polirom, evenimentul reunește, la București și online, scriitori, critici literari, cercetători, universitari, diplomați și oameni de cultură din România, Franța, Statele Unite ale Americii, Canada, Argentina, Spania, Germania, Israel și Republica Moldova, într-un dialog despre opera, destinul intelectual și receptarea internațională a unuia dintre cei mai importanți prozatori români contemporani, informează MNLR într-un comunicat postat pe Facebook.

* Prima zi a programului va debuta, joi, de la ora 10:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare 'Carol I', evenimentul fiind deschis de Mireille Rădoi, directoarea generală a instituției gazdă, și de președintele Institutului Cultural Român, Corina Încrosnatu.

Programul va continua cu un mesaj video transmis de Varujan Vosganian, scriitor și președinte al Uniunii Scriitorilor din România, și cu intervenția academicianului Mircea Martin, una dintre personalitățile majore ale criticii și teoriei literare românești.

Un moment central îl va reprezenta mesajul video al scriitorului Norman Manea adresat participanților cu acest prilej aniversar.

Vor urma intervenția scriitoarei Gabriela Adameșteanu și mesajele video transmise de Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, și Ion Jinga, diplomat și reprezentant Permanent al României pe lângă Consiliul Europei.

Dimensiunea internațională a evenimentului va fi evidențiată de participarea unor personalități care au contribuit, prin cercetările, scrierile, traducerile și intervențiile lor critice, la receptarea literaturii române și a operei lui Norman Manea în afara României, printre invitați numărându-se: Michel Carassou, scriitor și istoric literar francez, specialist în avangarda interbelică și deținător al drepturilor morale asupra operei lui Benjamin Fondane; Igor Webb, scriitor și eseist american, profesor la Adelphi University, cunoscut pentru studiile sale dedicate literaturii post-Holocaust; Benjamin Balint, scriitor și istoric româno-americano-israelian, laureat al prestigiosului Sami Rohr Prize; Robert Boyers, critic cultural, profesor la Skidmore College și fondator al revistei intelectuale Salmagundi.

Din spațiul literar românesc vor participa prozatorul Bedros Horasangian, criticul literar și profesorul universitar Ion Bogdan Lefter, poetul și dramaturgul Horia Gârbea și prof. univ. dr. Vasile Morar, de la Facultatea de Filosofie a Universității din București.

Sesiunea va fi moderată de Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române.

În aceeași zi, de la ora 15:00, este programată sesiunea omagială 'Norman Manea în dialog cu literatura lumii', dedicată legăturilor literare și editoriale ale lui Norman Manea cu spațiul cultural internațional și receptării operei sale dincolo de granițele României.

Vor susține alocuțiuni: Alberto Manguel, celebru scriitor, eseist și istoric al lecturii argentino-canadian, fost director al Bibliotecii Naționale a Argentinei; Mercedes Monmany, scriitoare, critic literar și eseistă din Spania, cu o vastă activitate dedicată literaturii europene; Jan Koneffke, scriitor, poet și traducător german, profund legat de România și de spațiul literar românesc.

Alături de aceștia vor lua parte personalități ale culturii române: Carmen Mușat, critic literar, profesor universitar și redactor-șef al revistei Observator cultural; Corina Șuteu, specialistă în politici culturale, manager cultural și fost ministru al Culturii; Andrei Ujică, cineast și regizor, autor al unor importante eseuri cinematografice dedicate istoriei recente și memoriei colective; Felicia Waldman, profesor asociat al Centrului pentru Studii Ebraice din cadrul Facultății de Litere; Dorian Branea, diplomat cultural și eseist; Dan Croitoru, director editorial al colecției de literatură universală a Editurii Polirom, care a publicat în România seria de autor Norman Manea; Oana Soare, cercetător științific și critic literar la Institutul de Istorie și Teorie Literară 'G. Călinescu' al Academiei Române, cunoscută pentru coordonarea unor importante ediții critice din literatura română; Alexandru Goldiș, critic și istoric literar, care va vorbi despre modul în care experiența exilului american a contribuit la dezvoltarea perspectivei democratice și a vocii publice a lui Norman Manea.

Sesiunea va fi moderată de criticul literar și conferențiarul universitar Claudiu Turcuș.

* Vineri, de la 10:00, programul aniversar va continua, la Facultatea de Litere, Universitatea din București, cu o dezbatere dedicată operei lui Norman Manea, locului acesteia în literatura română și dialogului său cu literatura mondială.

Vor susține comunicări: Felicia Waldman; Bianca Păuleț, cercetătoare și critic literar; Cristina Hermeziu, jurnalistă culturală, scriitoare și critic literar stabilită în Franța, cunoscută pentru activitatea dedicată literaturii române din diaspora; Victor Cobuz, critic literar și redactor la revista Observator cultural.

Dezbaterea va fi moderată de Caius Dobrescu, critic literar, poet, romancier și profesor universitar.

De la ora 17:00, la sediul central al Muzeului Național al Literaturii Române, este programată dezbaterea 'Norman Manea - 90. Între dictatură și exil'.

Programul omagial se va încheia cu vernisajul expoziției documentare și biografice 'Norman Manea - 90. Între dictatură și exil'.

'Prin manuscrise, obiecte personale, documente, fotografii și alte materiale de arhivă, expoziția urmărește traseul existențial și literar al scriitorului, punând în lumină experiențele care i-au marcat formarea intelectuală și opera construită de-a lungul mai multor decenii', precizează sursa citată.

La vernisaj vor participa criticii literari Carmen Mușat și Claudiu Turcuș, precum și Luminița Corneanu, critic literar, cercetătoare și expert cultural.

Participarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile.

***
De-a lungul mai multor decenii, opera lui Norman Manea a depășit granițele literaturii române, intrând în dialog cu marile teme ale literaturii contemporane: memoria, exilul, totalitarismul, identitatea, libertatea și responsabilitatea individuală.

Plecat din România la vârsta de 50 de ani, după o experiență biografică marcată de deportarea în copilărie și de confruntarea ulterioară cu totalitarismul comunist, Norman Manea și-a asumat condiția exilului fără a se despărți de limba română.

Tradus în numeroase limbi și distins cu importante premii internaționale, scriitorul a construit o operă în care experiența individuală se întâlnește permanent cu memoria istorică și cu marile dileme ale secolului XX și ale lumii contemporane. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 2501

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 13-11-2026 11:57

Festival of Thinking 2026: Patru zile de dezbateri, mentorat și proiecții de film la ICR New York

Festival of Thinking New York 2026, care va reuni antreprenori, investitori, cineaști și profesioniști din industriile creative, se va desfășura în perioada 17 - 20 noiembrie, la sediul Institutului Cultural Român din New York. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, în cadrul evenimentului, un proiect cultural organizat de Asociați

Culte 13-11-2026 11:42

Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină

Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului

Cultura - Media 13-11-2026 10:36

Proiectul 'România - Țară Invitată de Onoare Frankfurt 2028' - coordonat de Ministerul Culturii; parteneriat cu ICR și organizațiile profesionale

Proiectul destinat participării României în calitate de Țară Invitată de Onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt va fi coordonat de Ministerul Culturii, prin Direcția Politici Culturale, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și organizațiile profesionale din domeniu. 'Pregătirile pentru participarea Rom&a

Cultura - Media 13-11-2026 08:49

Expoziția 'Design in Wartime', vernisată la Universitatea de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu'

Expoziția 'Design in Wartime' (Design in timp de război), un proiect care aduce laolaltă viziunile creative ale studenților și profesorilor de la Universitatea Națională Politehnică din Lviv (Ucraina) și Universitatea Tehnică din Viena (Austria), a fost vernisată joi seară în holul principal al Universității de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu' din Bu

Cultura - Media 13-11-2026 05:22

Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan - premieră oficială la București

Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan, va avea premiera oficială la București, cu proiecții la Cinema Elvire Popesco, de la ora 18:30, și Cinema Apollo111, de la ora 20:00. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, proiecția de la Cinema Apollo111 va fi

Cultura - Media 13-11-2026 05:21

Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr - premieră la Teatrul Dramaturgilor Români

Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr, text scris în cadrul rezidenței de dramaturgie cu tema 'Analfabetismul funcțional în România', desfășurat în perioada iunie - septembrie, va fi prezentat în premieră la Teatrul Dramaturgilor Români, vineri, de la ora 19:00. P

Cultura - Media 13-11-2026 05:10

Spectacolul de balet 'Giselle', concept și regie Răzvan Ioan Dincă, are premiera la Opera Națională București

Spectacolul de balet 'Giselle', de Adolphe Charles Adam, cu o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală a dirijorului Daniel Jinga, va avea premiera la Opera Națională București vineri. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, 'Giselle', una dintre cele mai cuno

Cultura - Media 12-11-2026 21:02

Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026

Regizorul Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026, unde țara noastră a fost desemnată, pentru prima dată în istoria evenimentului, ''Country of Focus'', a informat, joi, Ministerul Culturii. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Cristian Mungiu participă la eveniment cu cel mai r

Cultura - Media 12-11-2026 16:50

Iași: Tot patrimoniul cultural clasat aparținând Muzeului Național ''George Enescu'' se află la Iași

Managerul interimar al Complexului Muzeal Național ''Moldova'' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, pentru AGERPRES, că tot patrimoniul cultural clasat aparținând Muzeului Național ''George Enescu'' din București a ajuns la Iași, aici urmând să fie restaurat, conservat și pregătit pentru a fi expus publicului.

Cultura - Media 12-11-2026 15:50

Managerul Complexului Muzeal Național ''Moldova'': Iașiul ar putea să devină centru regional al restaurării patrimoniului cultural

Managerul interimar al Complexului Muzeal Național ''Moldova'' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că Iașiul ar putea să devină un centru regional al restaurării patrimoniului cultural, prin dezvoltarea laboratorului de specialitate din cadrul instituției de cultură. Potrivit acestuia, Complexul Muzeal Na

Cultura - Media 12-11-2026 15:34

VIDEO Ioana Ciocan: Ministerul Culturii nu poate să facă reduceri de cheltuieli, având bugetul cel mai mic

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a declarat joi că instituția pe care o conduce nu poate să facă reduceri de cheltuieli, având în vedere că are bugetul cel mai mic. ''Am făcut o notă către domnul prim-ministru și domnul ministru Nazare, care a plecat ieri din Ministerul Culturii, în care anunțam foarte ferm și foarte

Culte 12-11-2026 15:23

Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma

Cultura - Media 12-11-2026 14:28

Ioana Ciocan: Teatrul Evreiesc de Stat va fi instituție de spectacole de importanță națională

Teatrul Evreiesc de Stat devine instituție de spectacole de importanță națională, în baza unei hotărâri aprobate, joi, de Guvern, anunță ministrul Culturii, Ioana Ciocan. ''Astăzi simt că s-a făcut dreptate, pentru că, prin hotărârea de guvern, Teatrul Evreiesc de Stat va fi instituție de spectacole de importanță nați

Culte 12-11-2026 14:18

Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă

Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm

Culte 12-11-2026 13:26

Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud

Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j