Spectacolul 'Vrăjitoarea Kera şi cele şapte nestemate' - pe 25 şi 26 februarie, la Opera Naţională din Bucureşti
Paula Seling, Ozana Barabancea şi Aurelian Temişan sunt protagonişti spectacolului "Vrăjitoarea Kera şi cele şapte nestemate", care va avea loc pe scena Operei Naţionale din Bucureşti pe 25 şi 26 februarie. Potrivit unui comunicat al Teatrului Muzical Ambasadorii, transmis joi AGERPRES, spectacolul, pus în scenă de regizorul Răzvan Oprea, are &
ICR: Spectacolul ''Teatrul Măştilor'' - patru reprezentaţii, vineri şi sâmbătă, la Carnavalul de la Veneţia
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Compania teatrală Pantakin, organizează patru reprezentaţii ale spectacolului "Teatrul Măştilor", producţie a Teatrului Dramatic "Elvira Godeanu" din Târgu Jiu, în cadrul Carnavalului de la Veneţia. Potrivit unui comunicat al ICR, tra
TM2023/ Vernisajul expoziţiei 'Victor Brauner: Invenţii şi magie' a inaugurat CCE 2023, înaintea deschiderii oficiale
Programul Timişoara Capitală Europeană a Culturii (CEC) 2023 şi-a deschis prima filă, joi - înaintea deschiderii oficiale care va avea loc vineri, 17 februarie - cu prezentarea unei expoziţii de excepţie, "Victor Brauner: Invenţii şi magie", în prezenţa curatoarei expoziţiei, Camille Morando, exeget al operei artistului român stabilit &ici
TM2023/ Weekend pentru întreaga familie în deschiderea programului Timişoara Capitală Europeană a Culturii
Acest sfârşit de săptămână va fi unic pentru Timişoara, unul al bucuriei oferite de zecile de evenimente destinate tuturor vârstelor, cu prilejul deschiderii oficiale a programului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2023. Va fi un adevărat weekend pentru întreaga familie, fiecare, de la cei mici până la bunici
Sălaj: Cei mai fideli cititori din 2022 ai Bibliotecii Judeţene, premiaţi de Ziua Naţională a Lecturii
Biblioteca Judeţeană "I. S. Bădescu" Sălaj i-a recompensat, miercuri, de Ziua Naţională a Lecturii, pe cei mai fideli cititori din 2022, premiile, constând în diplome şi cărţi, fiind acordate celor care, pe parcursul anului trecut
Artmark: O bijuterie oferită cadou de Regina Elisabeta, scoasă la licitaţie
O bijuterie care a fost dăruită de Regina Elisabeta familiei Launay din Iaşi, proprietara casei care găzduia protipendada societăţii româneşti, este scoasă la licitaţie, pe 23 februarie, de casa Artmark alături de alte bijuterii vintage şi contemporane.
Regizorii Leta Popescu şi Alexandru Dabija - directorii artistici ai celei de-a XXVI-a ediţii a Galei HOP
Direcţia artistică a Galei Tânărului Actor - HOP va fi asigurată, la ediţia din acest an, de regizorii Leta Popescu şi Alexandru Dabija, informează site-ul galahop.uniter.ro. Ediţia din 2023 a galei va avea ca temă "Prezenţa actorului", anunţă organizatorii. "Anul acesta urmărim relaţia dintre actor şi mijlo
Romaşcanu: Orice zi este potrivită pentru a citi, poate astăzi, mai mult ca oricând
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a transmis, miercuri, un mesaj de Ziua naţională a lecturii, în care afirmă că o societate solidă este caracterizată şi prin faptul că tinerii şi copiii au deprinderea de a citi. "O societate solidă este caracterizată şi prin faptul că tinerii şi copiii au deprinderea lecturii, o componentă esen
Dolj: Documente inedite aparţinând lui Constantin Brâncuşi, expuse în premieră la Muzeul Olteniei din Craiova
Peste 40 de documente originale, multe cu o vechime de peste 120 de ani, care au aparţinut marelui sculptor Constantin Brâncuşi pot fi studiate, în premieră, la Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei din Craiova, unde sunt expuse până pe data de 20 martie a.c. Potrivit Consiliului Judeţean Dolj, expoziţia - evenimen
Asociaţia Editorilor din România lansează, miercuri, Pactul pentru lectură
Asociaţia Editorilor din România lansează, miercuri, ''Pactul pentru Lectură''. "Lansăm acest 'Pact pentru Lectură' şi sperăm că, adunându-ne cât mai mulţi sub semnul lui, vom readuce cititul în rândul deprinderilor de zi cu zi ale copiilor. Lectura reprezintă
CNA: Amenzi în valoare totală de 50.000 de lei pentru posturile România TV şi Realitatea PLUS
Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat marţi posturile România TV şi Realitatea PLUS cu câte două amenzi în valoare de 10.000 de lei şi câte una în valoare de 5.000 de lei, precum şi cu somaţii publice. Potrivit unui comunicat al CNA, transmis marţi AGERPRES, întrunit în şedinţă publică, Consiliul a analiza
TM2023/ Teatrul Naţional Timişoara marchează deschiderea Capitalei Europene a Culturii cu un spectacol realizat de Radu Iacoban
Teatrul Naţional din Timişoara (TNTm) marchează deschiderea Capitalei Europene a Culturii - Timişoara 2023 cu o reprezentaţie de gală a spectacolului "Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese", pe textul şi în regia lui Radu Iacoban, care invită publicul în Sala Mare duminică, de la ora 19,00.
TM2023/INTERVIU/Ministrul Culturii: Un an plin de evenimente în ''Timişoara - Capitală Europeană a Culturii''; oraşul va fi pus pe harta culturală mondială
Programul "2023 - Timişoara, Capitală Europeană a Culturii" se deschide oficial vineri, la ceremonie urmând să fie prezenţi oficiali români şi străini. Într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, spune că perioada ce urmează va fi plină de evenimente, iar acestea vor pune Timişoa
Bihor: Proiect de 4 milioane de euro pentru Biblioteca Judeţeană şi alte 29 de biblioteci din judeţ
Consiliul Judeţean Bihor şi Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" au pregătit un proiect de 4,1 milioane de euro pentru finanţare din PNRR pentru a transforma Biblioteca Judeţeană într-un hub cultural, educaţional şi informaţional, împreună cu alte 29 de biblioteci publice din judeţ, modernizate. "Venim cu o propune
Romaşcanu: Statutul lucrătorului cultural profesionist, de miercuri, în dezbatere publică
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a anunţat marţi că statutul lucrătorului cultural profesionist, un act normativ care reglementează domeniul, va intra în dezbatere publică începând de miercuri. "Cred că zona culturală îl aşteaptă. Noi am început, în mandatul meu anterior, consultări pentru a lucra

.jpg)



