TM2023/Expoziţii, spectacole de teatru şi concerte în aer liber, în deschiderea Capitalei Europene a Culturii - Timişoara 2023 (GALERIE FOTO)
Timişoara sărbătoreşte în acest weekend primirea oficială a titlului de Capitală Europeană a Culturii, peste 130 de evenimente fiind pregătite de oficialităţi pentru primele trei zile, de la expoziţii şi spectacole de teatru până la programe pentru copii, ateliere, tururi ghidate şi concerte în aer liber.
Prima zi a fost întâmpinată atât de timişoreni, cât şi de turiştii veniţi din diferite colţuri ale lumii cu mult interes, spaţiile expoziţionale, deschise în diferite zone ale Timişoarei, atrăgând vizitatori de toate vârstele, de la copii de 4-5 ani până la vârstnici.
Accesul la evenimentele din pieţele centrale ale oraşului este gratuit şi tot gratuit este şi transportul în comun, pe toată durata weekendului, iar unele străzi din zona centrală au fost închise traficului auto pentru ca toţi vizitatorii să se bucure de spectacolul oferit de oraşul lor, văzut la pas.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
"Se simte o efervescenţă extraordinară în oraş şi ăsta până la urmă este rezultatul muncii multor oameni, timp de mai mulţi ani. Nu a fost un drum uşor, unii au crezut că nu vom avea succes, dar cred că este evident că această capitală va transforma nu doar Timişoara, ci va fi o nouă şansă pentru România de a-şi redefini locul pe harta Europei'', a declarat primarul Timişoarei, Dominic Fritz.
Unul dintre proiectele interesante ale Timişoarei este instalaţia "Pepiniera. 1306 plante pentru Timişoara", plasată în Piaţa Victoriei, pe platoul din faţa Operei.
Trecătorii sunt invitaţi să se oprească pentru câteva momente şi să observe Piaţa Victoriei dintr-o perspectivă nouă, de la înălţime.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Construită pe mai multe etaje, instalaţia "Pepiniera. 1306 plante pentru Timişoara" oferă un punct de belvedere, cu perspective inedite asupra unor clădiri şi spaţii ale oraşului, precum şi un loc pentru multiple alte activităţi culturale. Componenta vegetală a proiectului integrează straturi succesive de natură, de la specii perene de arbori, arbuşti şi plante floricole la specii anuale (productive şi ornamentale) produse în grădinile comunitare din Timişoara sau la instituţii de cercetare şi învăţământ superior horticol.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
"Este ceva inedit pentru oraşul nostru. De la ultimul etaj al structurii ai o vedere destul de bună asupra oraşului, iar plantele care sunt puse, deşi nu înverzesc foarte mult locul acum, sper să arate mai frumos după ce se încălzeşte afară. Cu siguranţă voi reveni să văd cum va arăta această instalaţie în lunile care urmează", a spus Remus, unul dintre primii vizitatori ai obiectivului.
Vineri, în cadrul programului de deschidere a anului Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii, au fost vernisate trei mari expoziţii: "Tu eşti un alt eu - o catedrală a corpului" - expoziţie multimedia de Adina Pintilie, prezentată în premieră în România la Kunsthalle Bega, vernisajul şi performance-ul de Hafun Morison, parte din Expoziţia Colectivă Centrală "Chronic Desire - Sete Cronică", la Comenduirea Garnizoanei, şi expoziţia independentă "Lucruri mărunte, lucruri preţioase", de Mircea Nicolae, la Salonul de proiecte, Centrul de Proiecte Timişoara.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Unul dintre locurile care nu trebuie ratate de vizitatori este expoziţia de excepţie "Victor Brauner: Invenţii şi magie", deschisă la Muzeul Naţional de Artă Timişoara, din Piaţa Unirii numărul 1.
Expoziţia retrospectivă reuneşte peste 70 de lucrări unice, beneficiind de un împrumut de aproximativ 40 de lucrări din prestigioasa colecţie a Centrului Georges Pompidou din Paris, precum şi lucrări din alte muzee şi colecţii româneşti şi internaţionale.
"Timişoara mi-a solicitat să pregătesc expoziţia 'Victor Brauner'. În ţara natală a artistului, România, nu a mai fost organizată niciodată o expoziţie de o asemenea anvergură. Sunt specialistă în opera lui Victor Brauner, iar Franţa are şansa extraordinară de a deţine o colecţie impresionantă cu lucrările artistului, graţie familiei sale care a donat întreaga creaţie plastică muzeelor franceze şi astfel am avut posibilitatea de a alcătui o colecţie foarte frumoasă cu lucrările lui. (...) Cred că este important ca publicul român să cunoască, în sfârşit, întreaga operă a artistului care are originile aici, dar s-a stabilit în Franţa, unde a trăit până la sfârşitul vieţii. Această expoziţie este o recunoaştere şi o reparaţie faţă de artist, de a fi cunoscut publicului român prin lucrările sale. Cred că Victor Brauner îşi merită locul în istoria culturii române", a declarat curatoarea expoziţiei, Camille Morando, director de documentare la Centrul Pompidou şi profesor la École du Louvre.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Un alt loc de neratat într-o plimbare prin Capitala Europeană a Culturii este şi expoziţia temporară de fotografie "Libertate, te iubim! Ori învingem, ori murim!" de Constantin Duma, deschisă în Piaţeta Iulius Town.
Foto: Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
La Cinema Victoria timişorenii vor putea urmări filme europene de excepţie şi animaţii pentru copii, iar la Biserica Reformată Noul Mileniu va avea loc concertul de cameră susţinut de Cvartetul Kosztandi din Ungaria, duminică, de la ora 18,00.
În toate cele trei zile ale evenimentului de deschidere, de vineri până duminică, între orele 10,00 şi 17,00, are loc XR Show Spotlight Heritage Timişoara, care oferă tururi ghidate la Experimentarium (Universitatea Politehnică Timişoara), ce includ demonstraţii de fizică şi experimente de chimie care aduc mai aproape ştiinţa.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Capitala Europeană a Culturii - Timişoara 2023 a început oficial vineri, în Piaţa Unirii, cu un eveniment în care au urcat pe scenă Implant pentru Refuz alături de invitaţii lor, Taraf de Caliu şi invitaţii lor, iar la final, DJ-ul berlinez Fritz Kalkbrenner. O atmosferă de vis a fost creată de performance-ul Muaré Experience, care a îmbinat muzica trupei Duchamp Pilot şi show-ul aerian al companiei spaniole Voalá Project. Secvenţele coregrafice originale realizate în aer, puse în scenă cu ajutorul sistemelor de siguranţă şi al macaralelor, au adus publicul în extaz.
Timp de un an, Timişoara împarte statutul oficial de Capitală Europeană a Culturii cu oraşele Elefsina (Grecia) şi Veszprém (Ungaria). AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editori online: Simona Aruştei, Alexandru Cojocaru)
*Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
* TM2023/Adina Vălean i-a înmânat Premiul Melina Mercouri primarului Timişoarei
* TM2023/Romaşcanu: Anul acesta Timişoara va vibra în ritmul diverselor proiecte culturale
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034
Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului
Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor
Brăila: Salonul Internațional de Caricatură, cu peste 300 de participanți din 57 de țări, își premiază câștigătorii
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, competiție la care s-au înscris peste 300 de caricaturiști din 57 de țări, are loc joi, la Casa Tineretului, informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Fest
CORECTURÃ A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036
În știrea cu titlul 'A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036' difuzată joi, la ora 13:46, pe fluxurile București, Social și Cultură-Media, în text se va citi corect 'coordonator executiv al proiectului, Elvira Lupșa'. Retransmitem știrea în forma corectă
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin
Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Argeș: Recital susținut de patru tineri pianiști japonezi la Casa Memorială 'Dinu Lipatti'
Patru tineri pianiști japonezi vor susține, vineri, un recital la Casa Memorială 'Dinu Lipatti' din localitatea Ciolcești, secție a Muzeului Județean Argeș. Recitalul, programat cu începere de la ora 12:00, este organizat în cadrul Turneului Internațional de Pian 'Aripi'. 'Evenimentul aduce în fața publiculu










