TM2023/ Deschiderea oficială a adus o vibraţie deosebită Timişoarei; Cristian Rudic: Să ne bucurăm de un an de cultură
Exercitarea oficială a titlului de Capitală Europeană a Culturii 2023 de către municipiul Timişoara va însemna continuarea parcursului multicultural al cetăţii, cu şansa dezvoltării infrastructurii culturale şi de mobilitate, în condiţiile în care aici sunt aşteptaţi până la un milion de vizitatori în acest an.
Seara deschiderii oficiale a TM2023 a fost un moment de bucurie pentru toţi cei care au participat la dezvoltarea conceptului bazat pe Iluminismul specific zonei, pentru alcătuirea programului care trebuia respectat de la depunerea dosarului de candidatură. Şi pentru că cerinţele au fost îndeplinite, Municipalitatea a primit, vineri seara, premiul "Melina Mercouri", acordat tuturor oraşelor care îndeplinesc condiţiile de a deveni capitale europene ale culturii.
Deschiderea oficială continuă sâmbătă cu zeci de evenimente, remarcabilă fiind lansarea Catalogului "Victor Brauner", la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara.
Managerul Teatrului Naţional Timişoara, Ada Hausvater, a declarat pentru AGERPRES că este fericită pentru că Timişoara este Capitală Europeană a Culturii, această ocazie dând şansa copiilor care se vor naşte aici să crească în leagănul unor valori locale şi naţionale pe care să le respecte firesc.

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
"Sunt foarte fericită că Timişoara este Capitală Europeană a Culturii. Sunt foarte fericită pentru toţi oamenii care au lucrat de-a lungul timpului la acest program şi mai ales pentru toţi cei care vor veni în acest oraş şi care se vor naşte în oraş şi în România şi vor prelua cu încredere o confirmare a unei valori adevărate. Mi se pare foarte important: copiii care se vor naşte vor merge mai departe cu încredere şi respect faţă de oraşul lor, faţă de ţara lor, faţă de oamenii lor şi istoria lor. Mi se pare ceva foarte frumos ceea ce se întâmplă şi de care este nevoie. Sunt foarte mândră de oamenii din jur, de echipă. Fiecare dăm măsura lucrurilor, dar asta nu înseamnă că în fiecare zi nu se poate mai bine. Dar cred că este foarte bine dacă fiecare instituţie îşi va face treaba cât mai bine cu putinţă. Până la urmă, este un corolar de oameni, de personalităţi, de entităţi şi instituţii care împreună şi individual îşi vor duce la îndeplinire cel mai bine conceptul de unitate în diversitate. Această diversitate este atât de preţioasă şi trebuie apărată şi dezvoltată individual de fiecare", a afirmat Ada Hausvater.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Managerul Operei Naţionale Române din Timişoara, baritonul Cristian Rudic, a remarcat o vibraţie pozitivă a oraşului, chiar dacă, spune el, "am obosit" aşteptând seara deschiderii oficiale a paginii TM2023.
"Este o atmosferă caldă, care nu putea fi mai bună. În jurul nostru este cu adevărat o vibraţie bună. Sunt pline străzile, lumea este zâmbitoare şi se simte emoţie în aer. Pentru un prim pas, nici nu putem să nu ne dorim asta.
Parcă am aşteptat prea mult să se întâmple. Am obosit aşteptând, dar iată că a venit momentul! Haideţi să ne şi bucurăm astăzi, pentru că viaţa poate fi scurtă şi să ne bucurăm de un an de cultură. De luni facem cultură, în continuare, tot timpul", a punctat Cristian Rudic.

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
Ioan Gârboni, fost director al Filarmonicii Banatul în 2016, a precizat că îşi doreşte să iasă bine ''această manifestare formidabilă''. "În calitatea mea de şef al Comisiei (din Ministerul Culturii - n.r.) care va aproba şi va juriza proiectele depuse de Primărie şi de Consiliul Judeţean în cadrul Programului Timişoara - Capitală Europeană a Culturii 2023, mă voi ocupa în mod deosebit ca independenţa lor să fie totală şi actul artistic să nu fie impietat cu absolut nimic. Este dorinţa Ministerului Culturii şi va fi totul în regulă. Îmi doresc să iasă bine această manifestare formidabilă", a spus el.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Prezent la deschiderea oficială, mitropolitul Ioan al Banatului şi-a exprimat convingerea că "momentele acestea vor fi benefice pentru Timişoara şi pentru comunitatea de aici, pentru întregul Banat''. ''Cred că oraşul merita să fie pus pe harta culturală a Europei, pentru că pe harta culturală a istoriei a fost pus. Timişoara este un deschizător de drumuri în istoria noastră românească", a adăugat el.
Potrivit primarului Dominic Fritz, programul cultural Timişoara - Capitală Europeană a Culturii costă 44 de milioane de euro de la debut, fiind inclusă şi perioada de pregătire, din care 40 de milioane de euro prin cei trei finanţatori publici (Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş şi Ministerul Culturii) şi 4 milioane de euro atraşi de la finanţatori privaţi.
"În total sunt investiţii de 150 de milioane de euro în infrastructura culturală, cu ocazia acestui titlu. Nu sunt toate proiecte care să se deschidă anul acesta, vor fi deschise şi în anii următori, transformăm cinematografe, fostul turn de apă şi alte obiective culturale", a arătat Dominic Fritz. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* TM2023/Adina Vălean i-a înmânat Premiul Melina Mercouri primarului Timişoarei
* TM2023/Romaşcanu: Anul acesta Timişoara va vibra în ritmul diverselor proiecte culturale
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Faza finală a concursului 'Prietenii cărții braille'; ediția din acest an - dedicată lui Brâncuși
Asociația Nevăzătorilor din România organizează sâmbătă faza finală a concursului național 'Prietenii cărții braille', ediția din acest an fiind dedicată vieții și operei lui Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, concursul 'Prietenii cărții braille' reprezintă o invitație la lectură,
Întâlnire dedicată lecturii, artei și muzicii, fără telefoane mobile - sâmbătă, la Galeria Madrigal
Galeria Madrigal invită publicul sâmbătă la evenimentul 'Offline la Madrigal', o întâlnire dedicată lecturii, artei și muzicii, fără telefoane mobile. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, evenimentul, programat în intervalul orar 11:00 - 14:00, la Casa Madrigal, propune o alternativă la timpul petrecut î
Profesorul De Baets: Adevărul are nevoie de oameni care să-l caute, să-l păstreze, să-l apere
Profesorul emerit Antoon De Baets de la Universitatea din Groningen a primit vineri seară, la Palatul Elisabeta, Premiul Cantemir, prilej cu care a afirmat că adevărul are nevoie de oameni care să-l caute, să-l păstreze și să-l apere. Distincția a fost acordată în cadrul unui eveniment găzduit de Principele Radu, dedicat celui de-al IX-l
Mureș: Șapte personalități, între care artiști și sportivi de talie mondială, au primit distincția 'Pro Urbe'
Șapte personalități din domenii precum cultură, muzică, sport, educație, culte și activitatea publică, între care se regăsesc oameni de cultură și sportivi de talie mondială, au fost recompensate, vineri, cu distincția 'Pro Urbe' a municipiului Târgu Mureș, în cadrul unei gale organizate la Palatul Culturii. Înt
Alba: Două noi spații expoziționale permanente, amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei
Două noi spații expoziționale permanente au fost amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, în cadrul proiectului 'PRINCIPATUS: Transilvania, de la glorie la apus', implementat printr-o finanțare nerambursabilă de 11 milioane de forinți acordată de o fundație din Ungaria.
Iași: 30 de filme și 35 de invitați din țară și străinătate la Festivalul Internațional de Film Quo Vadis
Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Quo Vadis aduce, în perioada 10 - 14 noiembrie, în fața publicului ieșean 30 de filme și 35 de invitați din Serbia, SUA, Anglia, Australia, Israel, Georgia, Republica Moldova și România, alături de premiere internaționale și naționale, conferințe, dialoguri, expoziții de fotografie și compet
Iași: Albumul 'Giotto la Iași', lansat la Palatul Culturii
Un album dedicat expoziției 'Legături sacre. Giotto la Iași. Între tradiția bizantină și inovația occidentală' a fost lansat vineri, la Palatul Culturii din Iași. Volumul, intitulat 'Giotto la Iași', este semnat de Alexandru Constantin Chituță, curatorul expoziției și managerul interimar al Complexului Muzeal Național
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Ada Hausvater, despre colaborarea cu Felix Alexa: Este o decizie discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB
Managerul Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București (TNB), Ada Lupu Hausvater, a precizat vineri că îi aparține decizia de a-l angaja pe regizorul Felix Alexa, acuzat în spațiul public de hărțuire sexuală, și că propunerea a fost discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB și de Consiliul administrativ. 'C
11 ani de la Colectiv/Ministerul Culturii: Datoria noastră este să ne amintim
Ministerul Culturii a transmis, vineri, un mesaj la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, în care subliniază că 'datoria noastră este să ne amintim' și să ne asigurăm ca 'o astfel de tragedie să nu se mai repete niciodată'. 'Astăzi, la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, ne amintim de toți cei care au avut
Sibiu: Teatrul 'Radu Stanca', la festivalul de la Sharm el-Sheikh (Egipt); România, invitată de onoare
Teatrul Național 'Radu Stanca' din Sibiu va participa, în perioada 1-5 noiembrie, la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret de la Sharm el-Sheikh (SITFY), în Egipt, la care România este țară invitată de onoare, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri. Actrița Diana Lazăr se
Workshop organizat de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului; tema - exil politic și migrație internațională
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române organizează marțea viitoare workshopul internațional 'Dincolo de Cortina de Fier: exil politic, migrație internațională și rețele anticomuniste în timpul Războiului Rece'. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, workshopul analizează rolul exilului poli
Emisiunea de mărci poștale 'Măști' - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, vineri, a emisiunii de mărci poștale intitulată 'Măști'. Emisiunea filatelică, alcătuită din patru mărci poștale și un plic 'prima zi', ilustrează măști din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român, în tipologia personajelor sugerate
Festivalul Internațional 'Meridian', în perioada 2 - 8 noiembrie; se deschide luni, la Opera Națională București, cu concertul multimedia 'Vortex'
Concertul multimedia 'Vortex', construit în jurul ideii de vertij muzical repetitiv, ce alternează sonorități transparente cu mecanisme ludice și cu 'mașinării' viscerale, deschide, luni, la Opera Națională București, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional 'Meridian', organizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din R
Spectacolul 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar - premieră, duminică, la Teatrul Masca
Spectacolul 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar, în regia Catincăi Drăgănescu, va fi prezentat în premieră duminică, de la ora 19:00, la Teatrul Masca. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, spectacolul va putea fi urmărit și sâmbătă, de la ora 19:00, în avanpremieră. Euro














