OmBun30/Vali Petcu: La Festival, parcă erai la Facultatea de Medicină, nebunie de tineri veniţi să îşi încerce norocul
A fost tanchist pe tancuri petroliere, dar Festivalul "Om Bun" i-a schimbat viaţa lui Vali Petcu după ce s-a lăsat de marinărie.
"Prima ediţie la care am participat cred că a fost prin '95 sau '96, nu-mi aduc aminte, anii au trecut, a fost ceva aşa rapid, între două voiaje, pentru că am venit scurt acasă, eu am fost tanchist pe tancuri petroliere, şi mi-a zis soţia 'uite, se organizează!', şi am fugit, n-am fost nici pregătit, dar îmi aduc aminte una dintre melodii sigur - "Mi-era teamă" -, o mai cânt din când în când, muzica şi versurile sunt ale mele. Festivalul "Om Bun" mi-a schimbat destinul, pentru că, după ce m-am lăsat de marinărie, au fost câteva festivaluri la care am încercat să văd care este valoarea mea şi după câteva premii II, III, chiar o menţiune, am decis să particip la... cum am spus eu atunci 'băi, e ultimul festival la care particip în calitate de concurent" şi spre surprinderea mea am câştigat detaşat ediţia Festivalului "Om Bun" 2013", a povestit, pentru AGERPRES, Vali Petcu.
Prima lui amintire de la festival a fost "nebunia de tineri, cu părinţi, cu bunici, veniţi să îşi încerce norocul, prin '95 sau '96".
"Fiecare dorea să îl cucerească pe Victor Socaciu şi era aşa, nu ştiu, parcă erai la Facultatea de Medicină de atunci şi ne dădeam seama ce reprezintă, nu ştiam ce va reprezenta, dar ştiam în acel moment ce reprezintă festivalul sau câştigarea Festivalului 'Om Bun' ", îşi aminteşte folkistul.
Sursa foto: captură video Youtube
Însă "cea mai frumoasă amintire este la loc de cinste" pentru Vali Petcu.
"După preselecţia din 2013, în culise, când am rămas 10 - 12, m-am dus cu două discuri de-ale lui Victor Socaciu şi l-am rugat 'maestre, vă rog eu frumos să-mi semnaţi pe ele!' şi spre surprinderea mea mi-a scris 'sunt fanul tău, Vali, ai datoria să te lupţi pentru muzica ta!'", rememorează el.
În opinia sa, cel mai important este că, în ultimii 30 de ani, muzica folk românească s-a diversificat ca stiluri.
Sursa foto: captura video Youtube
"Folk-ul a luat-o şi spre jazz, şi spre rock, şi spre... a apărut folk-ul protestatar şi iar îmi place şi faptul că au apărut mai multe instrumente. S-a diversificat şi ca gamă de instrumente, şi live, şi pe CD-uri înregistrate în studio. Deci putem spune că folk-ul a evoluat", crede folkistul.
El spune că, în acest an, "transmisia sufletească" nu va mai fi la fel ca alte dăţi la festival.
"Normal că fără spectatori sau cu puţini spectatori transmisia aceasta sufletească nu va fi la fel. Relaţia folk - folkist - public nu funcţionează la distanţă, ca alte relaţii", este părerea sa. Dar... "Despre faptul că 30 de ani de "Om Bun" este online consider că, indiferent cum se face, cu puţini spectatori sau online, el nu putea să lipsească, pentru că îmi aduce aminte de o glumă - ştii, eu îmi fac un tort de 30 de ani, dar eu am, de fapt, 31 sau 32 de ani. Aniversarea trebuie să fie atunci şi în felul în care se găseşte baza legală", punctează artistul.
I-au lipsit mult, în perioada de pandemie, prietenii folkişti, însă, "ca să mai îndulcească viaţa" a cântat în beciul casei sale.
"În această perioadă mi-au lipsit prietenii folkişti, atunci când ne adunam prin festivaluri sau în diferite seri prin cluburi, dar şi publicul, pentru că şi cu publicul se creează o relaţie de prietenie, o relaţie sufletească. În această perioadă, chiar la începutul ei, când a fost mai greu, în perioada aceea de lockdown, ca să mai îndulcesc viaţa, câteva luni de zile am cântat, în weekend, în beciul meu, pentru că era la modă atunci 'vă cânt din bucătărie', 'vă cânt din sufragerie', 'vă cânt din living'. Eu am ales modalitatea asta, unde aveam nişte vinuri şi toată lumea se simţea bine, din recenziile pe care le-am avut, şi datorită faptului că nu am cântat numai siropuri de tuse, ci am cântat din cântece deocheate, un program pe care îl făceam cu Daniel Iancu. Şi a avut succes. Cred că în acea perioadă am descreţit frunţile cel mai bine", povesteşte Vali Petcu.
Se declară mulţumit că încă tinerii se mai îndreaptă spre folk. "Cu câţiva chiar corespondez şi chiar sunt mulţumit şi mă fac să fiu mult mai bătrân atunci când îmi cer păreri, pentru că şi eu la rândul meu cer păreri, pentru că tinerii care vin, vin şi cu influenţe din altele. Ei au apucat alte vremuri, ascultă alte radiouri, ascultă altă muzică şi sunt influenţaţi. Sunt câţiva pe care chiar i-am încurajat şi totul depinde numai de ei", punctează folkistul.
Şi, după atâţia ani, dacă ar fi să dea timpul înapoi, şi-ar fi dorit "mai mult tupeu".
"La un moment dat, în viaţă, în materie de muzică, poate am fost prea moale, nu am insistat. Nu sunt genul care să fie dat afară pe uşă şi să intre pe geam, dar regret că nu am fost mai insistent", mărturiseşte el.
La 30 de ani de "Om Bun", Vali Petcu spune că "acest festival nu poate exista fără Victor Socaciu": "Vă spun un alt element pe care eu îl ţin în suflet: atunci când s-au anunţat participanţii la "Om Bun", au apărut primele melodii ale unor cantautori, printre care am fost şi eu cu "Cămaşa de stele". Primul care a scris o recenzie a fost Victor Socaciu, care a scris, cuvânt cu cuvânt, "Bravo, Vali, e un cântec superb, cum nu s-a mai scris de mult în folk-ul românesc". Cu această ocazie, îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine şi îi dedic acest cântec - "Cămaşa de stele" Vali Petcu". AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
OmBun30/ Mircea Rusu: Muzica folk nu mai este de multă vreme un loc privilegiat şi rezervat
OmBun30/ Mircea Baniciu: Festivalul ăsta mai avea un pic şi se făcea în sală de sport şi pe stadion
OmBun30/ Adrian Beznă: Folk-ul rămâne tânăr şi cinstit cu spiritul lui
OmBun30/ Cătălin Stepa: Cel mai sincer mod de a te adresa lumii - tu, chitara şi atât!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
'Metropolis 20 - un teatru de poveste', campanie lansată la două decenii de la înființarea instituției de cultură
Teatrul Metropolis marchează două decenii de la înființare prin lansarea campaniei aniversare 'Metropolis 20 - un teatru de poveste', o inițiativă de suflet dedicată comunității, creatorilor și miilor de spectatori care au transformat fiecare seară într-o filă vie de istorie culturală. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, lu
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Concert aniversar ''Alexandru Tomescu - 50'' - miercuri, la Ateneul Român
Sala Mare a Ateneului Român va găzdui, miercuri, de la ora 19:00, concertul aniversar ''Alexandru Tomescu 50'', un omagiu adus îndrăgitului violonist român. Potrivit unui comunicat al Editurii Casa Radio, evenimentul reflectă strânsa legătură a artistului cu publicul spectator, dar și cu muzicieni import
Regizorii Rakan Mayasi și Eivind Landsvik - invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest
Regizorii Rakan Mayasi (''Yesterday the Eye Didn't Sleep'') și Eivind Landsvik (''Low Expectations'') sunt invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest și se vor întâlni cu publicul din București la Cinema Elvire Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și la sala Auditorium de la Muzeul Național de Artă al Român
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026; scriitorul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu - printre nominalizați
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026 va avea loc miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român, printre nominalizați regăsindu-se scriitorul și universitarul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu. Potrivit unui comunicat al Editurii Humanitas, transmis luni AGERPRES, pe lista scurtă a nominalizărilor
Gorj: Se reia Festivalul ''Maria Lătărețu'', anulat anul trecut din cauza unor restricții legislative
Festivalul Cântecului Popular Românesc ''Maria Lătărețu'' se reia anul acesta la Târgu Jiu, după ce anul trecut nu s-a desfășurat din cauza unor restricții legislative, au anunțat, luni, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj. Potrivit unui comuni
Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi
Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc
Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr














