O microstagiune dedicată regizorului Andrei Şerban va fi găzduită de Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Teatrul Maghiar de Stat Cluj organizează, în perioada 21-23 iunie, o microstagiune care va cuprinde cele trei spectacole montate de Andrei Şerban. Regizorul împlineşte anul acesta 75 de ani. "Personalitate de excepţie a teatrului românesc şi mondial, Andrei Şerban este în acelaşi timp şi un prieten apropiat al trupei
Ivaşcu: Conform contractului, Codre trebuie să transporte Monumentul Marii Uniri la Arad
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN), George Ivaşcu, a afirmat marţi, la Arad, că autorul Monumentului Marii Uniri, sculptorul Florin Codre, a fost invitat săptămâna viitoare la minister pentru o discuţie, subliniind că, potrivit contractului, cheltuielile de transport a sculpturii la Arad intră, conform contractului, în sarcina artistului plastic.
George Ivaşcu: Nădăjduiesc să deblocăm şi la Arad situaţia amplasării Monumentului Marii Uniri
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a declarat marţi la Arad, în urma unei discuţii cu prefectul judeţului, Florentina Horgea, că speră să reuşească să deblocheze situaţia amplasării Monumentului Marii Uniri de la Arad, la fel cum a reuşit să rezolve o situaţie similară la Alba Iulia. "Aşa cum am reuşit să deblocăm situaţia a
Actorul Dorel Vişan va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UNATC "I.L. Caragiale"
Actorul Dorel Vişan va primi, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa al UNATC "I.L. Caragiale", anunţă instituţia de învăţământ într-un comunicat transmis marţi AGERPRES. "Pe data de 22 iunie 2018, sub auspiciile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale" din Bucureşti, sărbătorim &ici
Sibiu: TIFF aduce miercuri, în Piaţa Mare, "Insula câinilor" - filmul de animaţie care a deschis Berlinala
Cinefilii au ocazia să vadă miercuri seara, în prima zi a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în Piaţa Mare din Sibiu, "Insula câinilor", animaţia care a deschis Berlinala. Pelicula ''Isle of Dogs'', semnată de regizorul american Wes Anderson, este o animaţie inedită despre un oraş din Japonia car
Evenimentul ''La porţile Soarelui. Sânzienele'' - sâmbătă şi duminică, la Muzeul Satului
Evenimentul "La porţile Soarelui. Sânzienele", un program cultural care reuneşte mai multe activităţi al căror scop este rememorarea obiceiurilor de înnoire a timpului, practicate în această zi, va avea loc sâmbătă şi duminică la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Potrivit unui comunicat transmis marţi AGER
Satu Mare: Artişti din şapte ţări vor concerta la Samfest Jazz
Mai multe formaţii din şapte ţări vor concerta în acest weekend la festivalul Samfest Jazz din municipiul Satu Mare, organizatorii anunţând că se vrea cea mai reuşită ediţie de până acum. Potrivit site-ului Centrului Cultural "G. M. Zamfirescu", organizatorul manifestării, evenimentul va avea loc vineri
Timiş: Festivalul ''Art Time'' aduce Zilele Muzicii Vieneze în parcurile din municipiul reşedinţă
Valsul şi opereta cuceresc în această săptămână trei dintre parcurile centrale ale Timişoarei, unde marţi, joi şi sâmbătă se va desfăşura cea de-a VI-a ediţie a Festivalului ''Art Time'' - Zilele Muzicii Vieneze. Moderatorul evenimentului, baritonul timişorean Cristian Rudic, a declarat, pent
Nick Cave cântă în premieră în România, marţi, la Rock the City
Nick Cave & The Bad Seeds cântă în premieră în România, marţi, în cadrul Rock the City, eveniment ce se desfăşoară până miercuri la Romexpo. Headliner-ul celei de-a doua zi de festival, miercuri, este trupa Arcade Fire. Nick Cave, pe numele adevărat Nicholas Edward Cave, este
Harghita: ''România şi românii de pretutindeni, în anul Centenarului Marii Uniri'', tema Universităţii de Vară Izvorul Mureşului
"România şi românii de pretutindeni, în anul Centenarului Marii Uniri" este tema celei de-a XVI-a ediţii a Universităţii de Vară ce va avea loc la începutul lunii viitoare în localitatea harghiteană Izvorul Mureşului, au anunţat, luni, organizatorii. Potrivit acestora, la eveniment vor participa atât cursanţi din ţ
Sibiu: Filmul ''Povestea unui pierde-vară'', regizat de Paul Negoescu - în deschiderea TIFF
"Povestea unui pierde-vară", regizat de Paul Negoescu, va fi prezentat miercuri, la Teatrul "Gong", în deschidea ediţiei de la Sibiu a Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), potrivit programului oficial. Ultimul film al lui Alexandru Papadopol, semnat de Paul Negoescu, a fost lansat în 31 mai, în cadrul TIFF
#CentenarulMariiUniri Olt: Sărbătoarea iilor de la Cezieni beneficiază de identitatea vizuală a anului European al Patrimoniului Cultural
Festivalul Naţional "Sărbătoarea iilor", ce se desfăşoară la Cezieni în perioada 1-24 iunie, eveniment cultural dedicat Centenarului, beneficiază de identitatea vizuală a Anului European al Patrimoniului Cultural (European Year of Cultural Heritage - EYCH 2018), au anunţat luni organizatorii. "Institutul Naţional al Patrimoniului a selecta
Marele Picnic ShortsUP - proiecţii de scurtmetraje în Grădina Botanică între 27 şi 29 iulie
Cea de-a V-a ediţie a proiectului cinematografic Marele Picnic ShortsUP se va desfăşura în Grădina Botanică între 27 şi 29 iulie. "Filmele de anul acesta s-au grupat natural pe o temă aproape existenţială, dar abordată cu umor, în registrul cu care te-ai obişnuit la Marele Picnic: Ce ne uneşte şi ne separă în acelaşi timp? Ce ne fa
Lansare de carte dedicată împlinirii a 20 de ani de la vizita Regelui Mihai în oraşul Brăila
Muzeul Brăilei ''Carol I'' va organiza marţi lansarea cărţii ''Mihai I al României. Regele nostru. Martori, experienţe, amintiri regale'', coordonată de Alexandru Muraru, manifestare dedicată împlinirii a 20 de ani de la vizita Regelui Mihai în oraşul Brăila. Antologia "M
#ClădirileRomânieiCentenare Observatorul astronomic din Bucureşti: Iahtul amiralului Urseanu, pentru o croazieră spre stele
Observatorul astronomic din Bucureşti, de pe bulevardul Lascăr Catargiu nr. 21, se află într-o clădire sub formă de iaht, veche de 108 ani, ce a aparţinut amiralului Vasile Urseanu, care, pe lângă meseria sa, de căpitan de vas, era pasionat de astronomie. Clădirea în stil neoclasic este monument istoric şi a fost construită de arhitectul I. D

.jpg)




