Singurul Van Gogh din România - expus în premieră, din 9 mai, la Art Safari New Museum
Expoziția 'Colecția recuperată. Povestea Slătineanu', care aduce în fața publicului singura operă semnată Vincent van Gogh aflată în România, 'Culegătoarea de morcovi', va putea fi vizitată în perioada 9 mai - 19 iulie la Art Safari New Museum.
'Colecția Slătineanu este una dintre cele mai valoroase și mai puțin cunoscute colecții de artă din țara noastră. Faptul că a fost restituită, după decenii întregi, de statul român, familiei colecționare Slătineanu este, în sine, o poveste extraordinară. Noi am vrut să o spunem cum se cuvine dedicându-i o întreagă expoziție, care are ca element central singura operă semnată Van Gogh aflată în România', transmite Ioana Ciocan, Managing Partner Art Safari, într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
Peste 100 de lucrări de artă plastică și obiecte de valoare din colecția Slătineanu vor putea fi admirate: lucrări de artă europeană și românească, ceramică populară, arme, bijuterii, obiecte decorative și piese arheologice, organizate în două mari secțiuni - colecția constituită de Alexandru Slătineanu și cea a fiului său, Barbu.
Piesa centrală a expoziției este 'Culegătoarea de morcovi', în cărbune pe hârtie și datată 1885, realizată în mediul rural olandez al finalului de secol XIX, în preajma localității Nuenen, unde artistul a locuit între 1883 și 1885.
Tabloul a fost achiziționat în jurul anului 1900 de medicul și colecționarul Alexandru Slătineanu, pe atunci doctorand la Paris și pasionat cunoscător de artă, din galeria sa din Rue Laffitte nr. 6, Parisdirect, de la celebrul negustor de artă Ambroise Vollard, care îi lansase pe Picasso și Cezanne și care a contribuit decisiv la recunoașterea operei lui Van Gogh după moartea artistului.
La revenirea medicului în România, în 1902, lucrarea a ajuns în țară și a rămas în colecția familiei. După moartea lui Alexandru Slătineanu, colecția a continuat să fie dezvoltată și administrată de fiul acestuia, Barbu, și de soția sa, Alexandra, ea însăși sculptoriță.
Personalitate marcantă a medicinei românești, Alexandru Slătineanu a fost bacteriolog, epidemiolog și profesor universitar. Pasiunea sa pentru colecționarism s-a dezvoltat la Paris, unde frecventa licitații și anticariate pariziene alături de prietenul său Ion Cantacuzino, la întoarcerea în România, colecția sa de artă europeană ajungând în casa pe care o avea în Cotroceni, împreună cu tablouri, gravuri, obiecte de artă decorativă, arme și antichități.
Art Safari New Museum se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Nicușor Dan, și este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale de artă vizuală și istorie națională. În cele 17 ediții de până acum a înregistrat peste un milion de vizitatori. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ/Mureș: Viața romană, reînviată prin arheologie experimentală la Limesparc Călugăreni
Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei mașini a timpului, la Castrul Roman de la Călugăreni, transformând situl arheologic într-un laborator viu al antichității prin arheologie experimentală. Ediția din acest an a Zilei Porților Deschise - 14R a a fost un eveniment ce a preluat ștafeta tradiționalului Festival Roma
MNIR: Lucian Bute a donat Cupa 'Cel mai tehnic pugilist', primită în 1999
Pugilistul Lucian Bute a donat Muzeului Național de Istorie a României mai multe obiecte legate de cariera sa - centura de Campion Național la Box din anul 1999, cupa 'Cel mai tehnic pugilist', o mănușă de box cu autograf și fotografii. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a MNIR, aflat pentru câteva zile în ța
REPORTAJ/Mureș: Cel mai frumos castel baroc din România și-a redeschis porțile după restaurare (GALERIE FOTO)
După aproape trei ani în care ecoul uneltelor de șantier a dominat saloanele aristocratice, Castelul Teleki din Gornești, considerat cel mai frumos monument baroc din România, și-a redeschis, sâmbătă, porțile, în cadru festiv. Perla arhitecturală transilvăneană, ridicată între anii 1772 și 1803, a fost salvată pri
Hunedoara: Traseul tematic 'Cetatea Bănița' se deschide pentru vizitare, de la 1 august
Un traseu tematic ce include cetatea dacică Bănița și Cheile Băniței, unele dintre cele mai spectaculoase din România, va fi deschis pentru turiști începând cu data de 1 august, acesta având un grad de dificultate mediu și putând fi parcurs în circa 40 de minute, la dus. 'Parcurgerea traseului este fabuloasă pentru că se
Bihor: Sculptura Scarabeul, creată de Peter Hans Jacobi, exponatul lunii august la Muzeul Țării Crișurilor
Sculptura Scarabeul, simbol ce reunește trei semnificații majore, realizată în 1972 de către cunoscutul sculptor, fotograf și artist vizual Peter Hans Jacobi este exponatul lunii august la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Potrivit unui comunicat al MÅ¢C, scarabeul (Scarabaeus sacer) era considerat cel mai important simbol al renașterii și r
Ministerul Culturii a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul Schemei de ajutor de minimis
Ministerul Culturii anunță că a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul Schemei de ajutor de minimis, în urma finalizării etapelor de evaluare și selecție a cererilor de finanțare. 'La finalul etapelor de evaluare și selecție a cererilor de finanțare, derulate de funcționarii publici din cadrul Direcției de Politi
Patriarhia Română îndeamnă la sprijinirea persoanele afectate de caniculă
Patriarhia Română a adresat, vineri, un apel către toate eparhiile să ofere sprijin persoanelor afectate de caniculă, în contextul temperaturilor ridicate din această perioadă. 'Parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor aflați în nevoie și să permită persoanelor afectate de căldură să se odihn
'Ariciul și Țestoasa Uriașă', spectacol de teatru interactiv pentru copii - sâmbătă, la Clubul Țăranului - La Mama
'Ariciul și Țestoasa Uriașă', un spectacol de teatru interactiv recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani, este programat sâmbătă, de la ora 11:00, la Clubul Țăranului - La Mama. 'Un pui de vulpe naiv, încrezut și obraznic pleacă din vizuina sa la vânătoare, fără voia Vulpoiului, pentru că se săturase să
Alba: Festival de artă medievală, în vechiul 'Bălgrad'
Spectacole de teatru, concerte stradale, ateliere deschise și spectacole de dansuri medievale, spectacol de jonglerii cu foc și o paradă au loc, de vineri până duminică, la Alba Iulia, cunoscută în perioada medievală sub numele de Bălgrad, în cadrul celei de-a XI-a ediții a unui festival de artă medievală. Pornit ca o inițiat
Proclamarea locală a canonizării Sf. Maria Brâncoveanu - pe 16 august, la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou'
Proclamarea locală a canonizării Sf. Maria Brâncoveanu va avea loc duminică, 16 august, la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou' din Capitală, unde se păstrează moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Evenimentele vor debuta în după-amiaza zilei de sâmbătă, 15 augus
Bihor: Oradea Summer Film aduce cinci debuturi celebre ale cinematografiei mondiale
Cetatea Oradea va găzdui, în perioada 19-23 august, cea de-a VII-a ediție a Oradea Summer Film, care va oferi cinci lungmetraje de debut ale unor regizori consacrați, proiectate în aer liber, cu acces gratuit. Sursa: Visit Orade
Junii Sibiului urcă în premieră pe scena principală a festivalului UNTOLD
Junii Sibiului vor urca în premieră, în 8 august, pe scena principală a festivalului UNTOLD, într-un spectacol care va reuni peste 100 de artiști și va aduce în fața publicului internațional cântece și dansuri populare din Transilvania, au anunțat, joi, reprezentanții ansamblului printr-un comunicat de presă. 'Suntem onorați ș
Andrei Șerban, Ada Milea, Leta Popescu și Bobi Pricop - printre invitații Estivalului de teatru
Andrei Șerban, Ada Milea, Leta Popescu și Bobi Pricop se află printre invitații Estivalului de teatru, eveniment organizat de opt teatre din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, printre invitați se mai numără Marius Turdeanu, Vlad Udrescu, Silvana Negruțiu, Denisa Nicolae, Mihaela Velicu, Doru Vatavului și Adrian Damia
Noi experiențe pe Calea Victoriei - sâmbătă și duminică, la 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană'
Calea Victoriei redevine loc de promenadă, sâmbătă și duminică, transformându-se într-un spațiu dedicat plimbărilor, relaxării și timpului petrecut împreună, în cadrul proiectului 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană'. Programul acestui sfârșit de săptămână propune activități dedicate relaxării și cre
Brăila: Data limită de înscriere la Festivalul Internațional de Jazz ''Johnny Răducanu'' este 7 septembrie
Tinerii muzicieni cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani se pot înscrie până la data de 7 septembrie la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz ''Johnny Răducanu'', care se va desfășura la Brăila în perioada 9-11 octombrie, au anunțat organizatorii. Potrivit Regulamentului con











