Harghita: ''România şi românii de pretutindeni, în anul Centenarului Marii Uniri'', tema Universităţii de Vară Izvorul Mureşului
"România şi românii de pretutindeni, în anul Centenarului Marii Uniri" este tema celei de-a XVI-a ediţii a Universităţii de Vară ce va avea loc la începutul lunii viitoare în localitatea harghiteană Izvorul Mureşului, au anunţat, luni, organizatorii.
Potrivit acestora, la eveniment vor participa atât cursanţi din ţară, cât şi de peste hotare, respectiv din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia, conferenţiari din principalele centre universitare ale ţării şi din străinătate, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mass-media.
De asemenea, ca şi la ediţiile precedente, au fost invitaţi politicieni şi reprezentanţi ai statului român.
"Manifestarea a intrat în conştiinţa publică ca un proiect cultural la scară naţională, constituindu-se într-un veritabil "parteneriat româno-român", atât prin conferenţiari, participanţi (reprezentanţi ai românilor din afara hotarelor ţării şi din ţară), cât şi prin tematica abordată", se arată într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES.
Printre subiectele ce vor fi abordate în cadrul Universităţii se numără: Reunirea Basarabiei cu România - obiectiv strategic naţional al românilor; Drepturile românilor din comunităţile istorice din jurul frontierelor şi Balcani; Biserica ortodoxă Română şi românii de peste hotare, în anul Centenarului; Educaţia în limba maternă, prioritate a românilor de pretutindeni: Provocări privind păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din judeţele Covasna şi Harghita; Aspecte ale afirmării identităţii româneşti a romano-catolicilor din Moldova; Retrocedările ilegale de proprietăţi în Transilvania - o problemă de securitate naţională.
Programul va cuprinde, de asemenea, lansări şi prezentări de cărţi, spectacole folclorice şi expoziţii.
Manifestarea, care va avea loc în perioada 1-7 iulie la Complexul Sportiv Naţional Izvorul Mureşului, este organizată de Centrul Cultural Topliţa şi Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni şi al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, în parteneriat cu Asociaţia "Răsăritul Românesc" din Chişinău, Alianţa pentru Centenar şi Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Centrul şi Sud-Estul Europei. AGERPRES/(AS-autor:Oana Mălina Negrea, editor: Diana Dumitru)
Sursa foto: Universitatea de Vara Izvoru Muresului/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor/Teatrul Regina Maria a anunțat premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de Cehov - a doua oară din 1959
Teatrul Regina Maria din Oradea a anunțat luni premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de A.P. Cehov, în regia lui Cristian Ban, care va avea loc sâmbătă și duminică, 9 și 10 mai, de la ora 19:00. Potrivit comunicatului remis de instituția teatrală, este pentru a doua oară când textul dramaturgului rus se montează pe scena Teatrului R
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești, gazda Conferinței ANBPR 'BiblioNEXT' 2026
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești va fi gazda Conferinței Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) 'BiblioNEXT', eveniment care are loc în perioada 7-8 mai. Ediția din acest an aduce în prim-plan rolul bibliotecii publice ca spațiu de inovare, incluziune digitală și interacțiune inteligentă cu
Turneul Național Flautul Fermecat, cu spectacolul 'Tango con Brio', pornește de la Târgu Mureș
Cea de-a XV-a ediție a Turneului Național Flautul Fermecat, cu tema 'Tango con Brio', avându-i ca protagoniști pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violoncelistul Mircea Marian și pianista Clementina Ristea Ciucu, pornește în acest an de la Târgu Mureș, în data de 10 mai, și se încheie la Bacău în 22 mai. 'Flauti
VIDEO Starețul Mănăstirii Putna, la 20 de ani de la moartea Zoei Dumitrescu-Bușulenga: Este o onoare să avem rămășițele sale pământești
Una dintre cele mai mari personalități ale culturii române, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, membră a Academiei Române, a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța, dar și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară 'George Călinescu' din București, este comemorată în data de 5 mai 2026, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Singurul Van Gogh din România - expus în premieră, din 9 mai, la Art Safari New Museum
Expoziția 'Colecția recuperată. Povestea Slătineanu', care aduce în fața publicului singura operă semnată Vincent van Gogh aflată în România, 'Culegătoarea de morcovi', va putea fi vizitată în perioada 9 mai - 19 iulie la Art Safari New Museum. 'Colecția Slătineanu este una dintre cele mai valoroase
REPORTAJ/Buzău: Oracolele, 'rețelele sociale pe hârtie' de altădată, valorificate muzeal; creau și consolidau relațiile dintre tineri
Oracolele sunt considerate precursoare ale profilelor de social-media din zilele noastre, un fel de 'rețea socială pe hârtie', care au intrat în portofoliul unor colecționari de artă, fiind valorificate inclusiv de Muzeul Județean Buzău, întrucât oferă acces direct la viața cotidiană și la universul emoțional al adolescenților de altăd
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' împlinește 90 de ani; evenimente dedicate aniversării în perioada 10-17 mai
O serie de evenimente dedicate împlinirii a 90 de ani de la deschiderea Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', una dintre cele mai vizitate instituții muzeale din țară, vor avea loc în perioada 10-17 mai. Ceremonia oficială de deschidere a Zilelor Muzeului Satului va fi pe 10 mai, la scena Dumitra, cu începere
Gala Premiilor Gopo #20, luni, la Teatrul Național din București
Gala Premiilor Gopo, ediție aniversară #20, va avea loc luni, la Sala 'Ion Caramitru' a Teatrului Național din București. Gala Premiilor Gopo va fi prezentată pentru a treia oară la rând de actorul de stand-up comedy Claudiu Teohari, cunoscut publicului ca Teo, informează organizatorii. Filmul 'Dinți de lapte
Eurovision2026/ Delegația României a plecat la Viena; Alexandra Căpitănescu: Ne dorim să îi facem mândri pe români (GALERIE FOTO+VIDEO)
Delegația României la Eurovision a plecat duminică la Viena, orașul-gazdă al competiției, unde, în perioada 12 - 16 mai, vor avea loc semifinalele și finala ediției din acest an. Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României în competiție cu piesa 'Choke Me', va urca pe scena Eurovision alături de colegii săi de
Mass-media publică, între provocări și reforme: dezbatere organizată de Ziua Libertății Presei (GALERIE FOTO)
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' a constituit tema dezbaterii organizată, duminică, în contextul Zilei Mondiale a Libertății Presei, de Televiziunea Română, în parteneriat cu Radio România și
Ministerul Culturii: Libertatea presei - o condiție pentru orice societate care funcționează democratic
Libertatea presei este o condiție pentru orice societate care funcționează democratic: pune întrebări, cere răspunsuri și menține dialogul public deschis, transmite duminică Ministerul Culturii pe Facebook.
REPORTAJ/Vaslui: Piesa anti-bullying 'În spatele ușilor închise' - moment de reflecție și un pas spre vindecare
Pe scena Centrului Cultural 'Dimitrie Cantemir' Vaslui a avut loc, sâmbătă, premiera piesei de teatru 'În spatele ușilor închise', un proiect al Primăriei Vaslui, prin Direcția de Asistență Socială, care dorește să atragă atenția asupra unui fenomen care face parte din viața noastră și a copiilor noștri, dar despre care se vorbește înc
Ziua Libertății Presei/Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică', organizată de TVR în parteneriat cu Radio România și AGERPRES
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' va fi organizată duminică, 3 mai, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei, de către Televiziunea Română în parteneriat cu Radio România și Agenția Nați
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat mandatul de manager general al TNB
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat, joi, mandatul de manager general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București, iar începând de vineri și-a început oficial mandatul la conducerea instituției. 'Ieri a avut loc predarea mandatului de Manager General al
Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea












