Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara
În 8 iulie încep înscrierile la masterat la UPT: 62 de programe și 1.425 de locuri fără taxă Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere la studiile universitare de masterat. Absolvenții de licență pot alege dintre 62 de programe de studii, adaptate noilor tehnologii, transformărilor din economie și cerințelor actuale ale pieței muncii.
Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
O nouă creșă a fost inaugurată în județul Brașov Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat, astăzi, în comuna Hărman, cea de-a doua creșă din județul Brașov, realizată prin Programul guvernamental de construire creșe 'Sfânta Ana'. În județul Brașov a mai fost construită o creșă, la Zărnești, și a fost inaugurată în octombrie 2025.
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba aduce la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte: Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice în scopul fraudării examenelor de bacalaureat. În cursul zilei de 03.07.2026,
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița
DECLARAȚII DE PRESÃ Slobozia, 03.07.2026 Recomandările jandarmilor ialomițeni pentru siguranța participanților la cea de -a V-a ediție a Festivalului FREELAND În perioada 03 - 04 iulie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va coordona din punct de vedere al asigurării ordinii și liniștii publice, Festivalul Freeland, care va a
Comunicat de presă - Asociația DRAG - Dăm Rost Acestor Generații
Asociația DRAG - Dăm Rost Acestor Generații a lansat la Conacul Drugănescu ACASÃ cu DRAG, experimentul social și educațional care construiește punți între generații, profesii, instituții și oameni Asociația DRAG - Dăm Rost Acestor Generații a lansat oficial proiectul ACASÃ cu DRAG, un experiment social și educațional care își propune să aducă împreună copii, păr
Comunicat de presă - Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara
Repere în cultură la Ziua Timișoarei: un parcurs despre memorie, patrimoniu, cartiere, film și experiențe urbane, prin 18 locuri din cartierele Timișoarei Între 31 iulie și 3 august 2026, Ziua Timișoarei invită publicul să descopere orașul prin proiectele finanțate de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului Repere în cultură. Tururi
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Examenele s-au încheiat. Mesajul nostru rămâne: Niciun examen nu merită un copil pierdut! S-au afișat rezultatele. Pentru unii copii au fost motive de bucurie, pentru alții de dezamăgire. Sunt note mari și note mici, reușite și planuri care vor trebui regândite. Peste câțiva ani, multe dintre aceste rezultate vor fi doar o amintire. Ceea ce nu ar tre
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ Ilegalități în trafic La data de 02 iulie a.c., în jurul orei 18:25, în localitatea Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control un moped condus în apropierea zonei denumită popular Seviș de către un localnic, în vârstă de 40 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține dre
Comunicat de presă - Bucharest Design Festival
Prima ediție a Bucharest Design Festival s-a încheiat O lună de design construită împreună și trăită de zeci de mii de bucureșteni, în peste 120 de spații din întreg orașul București, 3 iulie 2026 - Bucharest Design Festival 2026 s-a încheiat după o lună (20 mai - 21 iunie) în care designul a ieșit din studiouri și din galerii și a ocupat Bucureștiul
Comunicat de presă - Infotrafic
JUDEȚUL MEHEDINȚI: TRAFIC ÎNGREUNAT PE DN 6 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier se desfășoară îngreunat pe DN 6 Drobeta Turnu Severin - Plugova, în apropierea municipiului Orșova, județul Mehedinți, după ce un ansamblu rutier a suferit o defecțiune tehnică și a rămas blocat pe partea carosabilă.
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara
Autoturism căutat de autoritățile din Italia, depistat de polițiștii de frontieră timișeni Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, au depistat un autoturism în valoare de aproximativ 80.000 lei, semnalat ca fiind căutat de autoritățile din Italia. În d
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
Cetățean moldovean căutat de autoritățile din Belgia, depistat de polițiștii de frontieră în PTF Oancea Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat o persoană căutată de către autoritățile din Belgia, în vederea arestării. În data de 02 iulie a.c., în jurul orei 13:50, în Punctul de Trecere a Frontierei Oan
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
Automobil de lux, în valoare de 125.000 de lei, căutat de autoritățile din Italia, reținut la Albița Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au depistat și indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor, un autoturism fabricat în anul 2020, care figura în bazele de date internaționale ca fiind căutat de autoritățile din Italia.
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău
Arestare preventivă. Tentativă la infracțiunea de omor. Biroul de Informare Publică și Relații cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: La data de 2.07.2026 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a solicitat Tribunalulu
Comunicat de presă - Consiliul Concurenței
Consiliul Concurenței monitorizează evoluția prețurilor la carburanți Consiliul Concurenței monitorizează evoluția prețurilor carburanților, în contextul expirării perioadei de plafonare a adaosului comercial și de reducere temporară a accizei la motorină. Datele analizate până în prezent, arată că, în cea mai mare parte a perioadei 1 martie - 30 iun