Comunicat de presă - Poliția Română
5 PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au documentat activitatea infracțională a 5 persoane, cu vârste între 20 și 28 de
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
BÃRBAȚI REȚINUȚI PENTRU VIOLENȚÃ ÎN FAMILIE La data de 29 iunie a.c., ora 00:55, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie cu privire la faptul că partenerul său a fost agresat fizic de fratele acestuia. Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce bărbatul se afla la o
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
BÃRBAT REȚINUT PENTRU TALHÃRIE CALIFICATÃ La data de 2 iulie a.c., ora 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat de 27 de ani, din municipiul Călărași, cu privire la faptul că a fost agresat fizic. Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce bărbatul se deplasa pe o s
Comunicat de presă - Poliția Română
APROXIMATIV 20 DE KILOGRAME DE SUBSTANȚE INTERZISE AU FOST DESCOPERITE DE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a unei
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
CERCETAȚI PENTRU LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE La data de 23 iunie a.c., ora 20:41, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gară au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie de 34 de ani din satul Răzvani, orașul Lehliu Gară, cu privire la faptul că este agresată fizic de mai multe persoane. Di
Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara
Delia cântă pentru absolvenții 2026: UPT organizează ALUMNI FEST, zece zile de ceremonii, paradă și concerte live Zece zile. Zece facultăți. O singură comunitate. Între 10 și 19 iulie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara transformă finalul de an universitar într-o sărbătoare de amploare: ALUMNI FEST 2026, cea mai mare celebrare dedicată absolvenților genera
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba
Urmare a comunicatului cu nr. 1261/E/I-36/2026 din data de 3 iulie 2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba aduce la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte: Ce se investighează Divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în scopul fraudării examenelor de bacalaureat, printr-o rețea de persoane (2023-2026) Modul
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
TURUL CICLIST AL SIBIULUI 2026, ÎN SIGURANȚÃ Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv 'Turul Ciclist al Sibiului 2026', la nivelul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost dispuse măsuri specifice atât pentru buna desfășurare a competiției, cât și pentru asigurarea fluenței traficului rutier. Le
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș
Structura de comunicare publică din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș este împuternicită să aducă la cunoștința mass-media următoarele: În data de 02.07.2026, Judecătoria Beiuș a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de un inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiu
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Întâlnire oficială la nivelul conducerii autorităților de frontieră din România și Republica Serbia La data de 30.06.2026, în localitățile Drobeta Turnu Severin (România), respectiv Kladovo (Republica Serbia) a avut loc o întâlnire de lucru între conducerea Poliției de Frontieră Române și a structurii omoloage din Republica Serbia, la care au participat inspect
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a felicitat polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Neamț și toate structurile implicate în operațiunea în urma căreia a fost descoperită o cultură ilegală de peste 2,4 tone de canabis și un laborator de procesare. 'Îi felicit pe polițiștii Servici
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Ștefan Oprea (consilier general AUR): 'Radu Miruță va rămâne ministrul încurcă-lume, preocupat doar de campanii de PR pentru propria imagine' 'Imaginile cu inundarea peronului de la stația de metrou Piața Victoriei 2 au reconfirmat că infrastructura Capitalei este încă departe de a fi pregătită pentru fenomene meteorologice extreme. Lipsa bazinelor de retenție p
Comunicat de presă - Poliția Română
URMÃRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARÃ DE POLIȚIȘTI În perioada 30 iunie - 2 iulie 2026, Poliția Română a adus în țară 9 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă. La data de 30 iunie 2026, polițiștii au adus în țară un bărbat, de 26 de ani, din Iași, urmărit
Comunicat de presă - Inspectoratul Școlar Județean Sibiu
Proba scrisă la Limba și literatura maternă, din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2026) Astăzi, 3 iulie, absolvenții clasei a XII-a, care au studiat într-o limbă a minorităților naționale, au susținut proba scrisă la disciplina Limba și literatura maternă. Rata de participare a fost de 99,61%. Din cei 260 candidați înscriși la a
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Nimigea - Utilaj agricol căutat de autoritățile italiene, indisponibilizat de polițiști La data de 2 iulie 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Comunal Nimigea, au identificat și indisponibilizat un utilaj agricol care figura ca fiind urmărit la nivel internațional. Acesta a fost depista