Comunicat de presă - Uniunea Armenilor din România
Trei zile pline de concerte şi activităţi la Festivalul Strada Armenească în Grădina Botanică din Bucureşti, pe 2, 3 şi 4 august, cu intrare liberă Între 2 şi 4 august, Uniunea Armenilor din România prezintă cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Strada Armenească ce transformă, vreme de trei zile, Grădina Botanică 'Dimitrie Brândză' din Bucureşti într-o oază mu
Comunicat de presă - Opera Naţională Bucureşti
Turneu al Operei Naţionale Bucureşti în contextul Jocurilor Olimpice - Ethos Românesc în Grădinile Palatului Versailles (spectacol dedicat comunităţii de români din Franţa) Paris, 26 iulie 2024 - Opera Naţională Bucureşti, instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii, a realizat în săptămâna 22 -26 iulie 2024 un turneu la Paris, în contextul Jo
Comunicat de presă - Televiziunea Română
Ceremonia care dă startul ediţiei 33 a Jocurilor Olimpice va fi un eveniment fără precedent! Festivităţile ce deschid Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 vor fi altfel decât toate celelalte de până acum. Pentru prima dată în istorie, ele nu vor avea loc în interiorul unui stadion. Întreaga paradă va pluti pe fluviul Sena. 'Cea mai mare produc
Comunicat de presă - Universitatea din Bucureşti
Universitatea din Bucureşti, admitere iulie 2024: 7,09 candidaturi/ loc la buget pentru programele de licenţă Bucureşti, 26 iulie 2024. Cele 19 facultăţi ale Universităţii din Bucureşti (UB) au primit, în sesiunea iulie 2024 de admitere la programele de licenţă, 42.892 de candidaturi pentru cele 10.997 de locuri scoase la concurs. Astfel, concurenţa la nivelul
Comunicat de presă - Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova
UMF Craiova investeşte în proiectele tinerilor cercetători În perioada 20 iunie 2024 - 24 iulie 2024, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova a avut loc competiţia internă de granturi, destinată tinerilor cercetători. Au fost depuse 38 de proiecte, dintre care 15 au fost declarate câştigătoare. Bugetul total a fost de 750,000 RON, s
Comunicat de presă - Uniunea Salvaţi România
USR: Ciolacu face economii din bursele sociale, pe spatele părinţilor care îşi cresc singuri copiii Dacă tot nu a făcut economii prin reorganizarea aparatului bugetar sau prin tăierea privilegiilor specialilor, Guvernul Ciolacu s-a gândit să facă economii la buget pe seama familiilor monoparentale. Faţă de anul şcolar 2023-2024, acestea nu vor mai primi bursă s
Comunicat de presă - Poliţia Locală Timişoara
'Gunoiul tău, deranjul nostru!' - Sancţiuni drastice aplicate de poliţiştii locali celor care abandonează deşeuri: 15.000 de lei pentru că a predat mobilier unui operator neautorizat, 30.000 de lei pentru abandonarea mobilierului pe stradă Abandonul de deşeuri rămâne o problemă de actualitate, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Protecţia Mediului acţionân
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanţa
INFORMARE PUBLICĂ Se reabilitează carosabilul şi trotuarele pe strada Theodor Neculuţă din cartierul Palas Echipele Confort Urban vor interveni cu utilaje astăzi şi luni, 29 iulie, pentru decopertarea carosabilului pe strada Theodor Neculuţă, tronsonul cuprins între strada Munţii Tatra şi bulevardul I. C. Brătianu. Pentru buna desfăşurare a lucr
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
30 de persoane salvate de angajaţii MAI în ultimele 24 de ore În ultimele 24 de ore: 4.686 de evenimente la care s-a intervenit operativ 30 de persoane salvate de angajaţii MAI 29.197 de verificări au fost efectuate cu aplicaţia eDAC pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale Principalele m
Comunicat de presă - Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa
Bistriţa - Năsăud / Persoane reţinute pentru infracţiuni de corupţie şi fals în legătură cu acordarea voturilor în procesul electoral local Joi, 25 iulie 2024, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa - Năsăud, cu sprijinul colegilor din cadrul Serviciilor Judeţene Anticorupţie Maramureş, Cluj,
Comunicat de presă - Red Bull Romaniacs
Comunicat de presă - Red Bull Romaniacs Manuel Lettenbichler, lider după cea mai dură zi din istoria Red Bull Romaniacs Prima zi de off-road a celei de-a 21-a ediţii a competiţiei recunoscută a fi cel mai dificil raliu hard enduro din lume s-a dovedit una fără sfârşit pentru clasa Gold. Manuel Lettenbichler, campionul mondial entitre a avut nevo
Comunicat de presă - CSC Dumbrăviţa
Comunicat de presă - CSC Dumbrăviţa Clubul nostru are plăcerea de a anunţa încă o întărire pentru linia defensivă. E vorba despre Ionuţ Anişorac, fundaş stânga sosit împrumut pentru sezonul 2024/2025 de la prim-divizionara UTA Arad. Născut la 13 ianuarie 2005 la Arad, noul nostru fotbalist acoperă postul de fundaş dreapta. A fost
Comunicat de presă - Federaţia Română de Oină
Comunicat de presă - Federaţia Română de Oină Campionatul Naţional la oină pe plajă se va desfăşura la Eforie Nord Pe plaja din dreptul hotelului ,,Belona' din Eforie Nord va fi organizat în ziua de 28 iulie, în intervalul orar 09.00 - 13.00, Campionatul Naţional de oină pe plajă pentru seniori, la care şi-au anunţat participarea A.C.S.
Comunicat de presă - FC Bihor
Comunicat de presă - FC Bihor Columbianul Almanza Ober este noul jucător al clubului FC Bihor Clubul FC Bihor Oradea anunţă transferul jucătorului columbian Almanza Ober. Născut la 10 mai 2003 în Majagual (Columbia), Almanza Ober Yesid vine la clubul nostru de la Watford, club de care a aparţinut în ultimul an. În
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
BULETIN DE PRESĂ din 26 iulie 18 persoane salvate şi peste 1.700 de misiuni, în ultimele 24 de ore În cursul zilei de ieri, (25.07.2024), la nivel naţional, pompierii salvatori au gestionat cu promptitudine cele 1.740 situaţii de urgenţă. Totodată, datorită eforturilor susţinute pe timpul intervenţiilor derulate, 18 persoane aflate în situaţii c