Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin
Activitatea de supraveghere a pieţei are misiunea de a garanta că produsele respectă cerinţele aplicabile, oferind astfel un nivel de protecţie ridicat al intereselor publice, cum este şi securitatea şi sănătatea la locul de muncă.
Astfel, în primele 8 luni ale anului, la 50 agenţi economici a fost verificată conformitatea a 143 de produse, în urma cărora s-au dispus 6 măsuri de remediere la 4 firme, în sensul traducerii în limba română a declaraţiilor de conformitate, firmele în cauză fiind sancţionate cu avertisment verbal.
Acţiunile de control vor continua pe tot parcursul anului 2024, asigurându-se astfel monitorizarea continuă a produselor introduse şi puse la dispoziţie pe piaţă ori puse în funcţiune de către operatorii economici, astfel încât acestea să fie conforme, să respecte prevederile legislaţiei în materie, reducând astfel posibilitatea de a se produce evenimente neprevăzute de natură să pună în pericol integritatea fizică şi sănătatea celor care le utilizează.
Reamintim obiectivele urmărite de inspectorii de muncă:
- conştientizarea şi verificarea operatorilor economici (producători, importatori şi distribuitori) cu privire la necesitatea cunoaşterii şi respectării actelor normative prin care s-au transpus directivele europene referitoare la introducerea pe piaţă a produselor, respectiv privind echipamentele electrice de joasă tensiune, echipamentele individuale de protecţie, maşinile nerutiere, echipamentele utilizate în atmosfere potenţial explozive, explozibilii pentru uz civil, motoarele cu ardere internă pentru echipamente mobile, articolele pirotehnice şi reducerea emisiilor de zgomot în afara clădirilor;
- asigurarea respectării prevederilor legale privind evaluarea conformităţii produselor şi condiţiile de introducere a acestora pe piaţă;
- asigurarea unui sistem eficient şi efectiv de supravegherea pieţei pentru produsele reglementate în temeiul legislaţiei Uniunii Europene de armonizare.
INSPECTOR ŞEF
IANCU PANDURU
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Mihaela Aga
inspector de muncă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.