Comunicat de presă - Biblioteca Metropolitană Bucureşti
Biblioteca Metropolitană Bucureşti anunţă cu bucurie debutul unei noi ediţii a programului de succes 'Opera la Bibliotecă'. Astăzi, începând cu ora 17:30, va avea loc primul eveniment al celei de-a 7-a stagiuni a acestui program cultural, în cadrul căruia vor urca pe scenă sopranele Daniela Ciociea şi Ana-Maria Miga, actriţele Daniela Popa şi Carmen Bobocescu, acompaniate de pianistul Cosmin Pătrana.
În pragul aniversării a 150 de ani de la naşterea Reginei Maria a României, în cadrul programului 'Opera la bibliotecă' va avea loc un eveniment-omagiu special, spectacolul de muzică şi teatru documentar 'Călătorie spre inima României - Testamentul Reginei Maria', inspirat şi adaptat după jurnalele Reginei Maria şi Testamentul de la Balcic, de actriţa Carmen Bobocescu.
Începând cu anul 2018, programul 'Opera la Bibliotecă' a devenit un punct de reper pentru iubitorii de muzică clasică din capitală, oferind recitaluri excepţionale susţinute de artişti de renume din ţară şi din străinătate.
Printre aceştia se numără sopranele Daniela Ciociea, Amfisa Fugaru, Mihaela Stanciu, Stephanie Radu, Gladiola Lamatic, mezzosopranna Mariana Mirescu, basul Ştefan Cârstea, tenorul Alin Stoica, basul Ştefan Lamatic, pianiştii Tudor Scripcariu, Cosmin Pătrana, muzicianul Şerban Nichifor, actriţa Crenguţa Hariton, jurnalista Cristina Lascu, pianiştii Liana Mareş, Tudor Scripcaru şi Cosmin Pătrana. De asemenea, programul a beneficiat de prezenţa unor artişti internaţionali, cum ar fi celebra pianistă japoneză Hiroko Minakami şi maestrul flautist Liu-Wei.
'Opera la Bibliotecă' aduce opera într-un cadru accesibil şi neconvenţional, promovând atât artişti consacraţi, cât şi emergenţi, şi îmbogăţind viaţa culturală a comunităţii bucureştene.
Vă aşteptăm cu drag să trăiţi alături de noi bucuria muzicii şi teatrului!
Biblioteca Metropolitană Bucureşti este o reţea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti, care facilitează accesul la informare şi lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziţia publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureştiului, BMB contribuie activ la îmbunătăţirea calităţii vieţii membrilor comunităţii.
Serviciul Comunicare BMB
E-mail: comunicare@bibmet.ro
www.bibmet.ro
www.facebook.com/BibliotecaMetropolitanaBucuresti/
https://www.instagram.com/bibmet.ro/#
https://www.tiktok.com/@biblioteca_metropolitana
www.youtube.com/@bibliotecametropolitanabuc7621
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.