Comunicat de presă - Biblioteca Naţională a României
ZEŢAR, zeţari, s. m. Muncitor tipograf care culege manual literele în culegar după manuscris; culegător. - Din germ. Setzer. (DEX)
Proiectul iniţiat de Biblioteca Naţională a României extinde însă această definiţie, ZETZAR devenind mai mult decât denumirea unei meserii uitate şi transformându-se într-un simbol pentru ceea ce înseamnă arta tipografică a secolului XX. Este vorba despre un proiect inedit care pune laolaltă istoria tehnologiei tiparului din România şi creativitatea pe care hârtia o poate încorpora, în toate formele sale.
Proiect multidisciplinar care aduce împreună specialişti în arta grafică, arta plastică, editori, bibliotecari, cercetători, ZETZAR îşi propune să pună în atenţia publicului minunata lume a tiparului. Sub semnul 'zeţarului' se vor culege maşini tipografice, tehnici de lucru, meserii dispărute şi uitate, arta designului grafic şi cartea ca obiect şi vor fi folosite ca materie de lucru. Vor fi cercetate, expuse şi supuse dezbaterii provocările creatoare ale hârtiei printr-o expoziţie (11-29 septembrie, la sediul Bibliotecii Naţionale; 18 -30 octombrie, Bistriţa), ateliere de artă grafică (septembrie - octombrie) şi un eveniment-dezbatere despre arta tiparului şi creaţia editorială şi grafică (va fi anunţat).
Vernisajul expoziţiei ZETZAR. Lumina şi umbrele tiparului va avea loc în data de 11 septembrie, începând cu ora 17:00, în spaţiul Euphoria (parter, clădirea Bibliotecii Naţionale a României, bd. Unirii nr. 22). Expoziţia va putea fi vizitată până în data de 29 septembrie, de luni până vineri în intervalul 8:00-20:00, iar în weekend cu programare prealabilă la adresa biblioteca@bibnat.ro, şi se desfăşoară în sălile Euphoria, Symposium şi Atelierul Tipografic. Atelierul Tipografic este deschis publicului doar în cadrul tururilor ghidate programate.
Scopul proiectului este acela de a pune în valoare şi de a tezauriza atât procesul de producţie al unei cărţi, tehnologiile care stau la baza sa, cât şi domeniile de activitate care se dezvoltă conex, cum ar fi designul grafic sau producţia editorială, prin expuneri inedite de obiecte tehnologice şi instalaţii creative care să prezinte complexitatea şi potenţialul unui domeniu de activitate de nişă, dar care constituie baza întregii culturi scrise actuale.
Misiunea Bibliotecii este aceea de a conserva, cerceta şi de a pune în valoare, sub multiple forme, patrimoniul documentar naţional în scopul susţinerii informării, studiului, cercetării şi educaţiei. Pornind de la această misiune şi cunoscând importanţa patrimoniului cultural scris pentru domeniul cunoaşterii, împreună cu partenerii noştri principali, Local Design Circle, Centrul Municipal pentru Cultură 'George Coşbuc' Bistriţa şi revista Infinitezimal, propunem prin proiectul ZETZAR tezaurizarea şi expunerea patrimoniului Bibliotecii (atât material, prin expunerea unor maşini tipografice, cât şi imaterial, prin expunerea obiectelor de design grafic din colecţiile sale şi a unor instalaţii de artă plastică semnate de artistul Tudor Haschke-Marinescu) precum şi crearea unui prilej de dialog între profesionişti ai domeniilor designului grafic şi editorial şi publicul larg.
Pentru mai multe detalii, vizitaţi paginile de Facebook şi Instagram ale proiectului şi site-ul Bibliotecii Naţionale a României.
***
Curator de proiect: Simona Gabriela Noapteş (Biblioteca Naţională a României)
Curatori colecţii de publicaţii: Artemisa Pascu şi Andrei Grosu (Local Design Circle), Claudia Lungu (Biblioteca Naţională a României)
Artist vizual: Tudor Haschke-Marinescu
Curatori expoziţie de artă: Sebastian Vlad Popa şi Iuliana Dumitru (Infinitezimal)
***
Parteneri media: Agerpres, igloo, Radio România Cultural, Radio Trinitas, IQads, Haute Culture, Book Hub, Art Hood.
Proiect cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.