Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea
INFRACŢIUNE LA REGIMUL RUTIER La data de 20 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Băile Olăneşti au depistat un autoturism condus de către un localnic, în vârstă de 45 de ani. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, p
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea
ÎNCADRĂRI DIN SURSĂ EXTERNĂ, LA I.P.J. TULCEA Începând cu data de 19 august a.c., s-a dat startul înscrierilor pentru concursurile în vederea ocupării unor posturi în cadrul I.P.J. Tulcea, cu recrutare din sursă externă. Căutăm colegi pentru ocuparea următoarelor posturi: - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice: 1 funcţie-
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea
CONFERINŢĂ DE PRESĂ Astăzi, 21 august 2024, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea a avut loc o conferinţă de presă, susţinută de către comisar şef de poliţie Călinescu Puiu, comisar şef de poliţie Matei Ion, comisar şef de poliţie Enăchescu Bianca şi comisar de poliţie Mărăscu Florin. Principala temă abordată a fost analiza şi prevenirea c
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Discuţia telefonică a ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania, Gabrielius Landsbergis Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut miercuri, 21 august 2024, o convorbire telefonică cu omologul lituanian, Gabrielius Landsbergis, în contextul aniversării a 100 de ani de la recunoaşterea, de
Comunicat de presă - Federaţia FAIR-MediaSind
Federaţia FAIR-MediaSind începe strângerea semnăturilor pentru declanşarea acţiunilor greviste împotriva politicii antisociale şi anticulturale ale Guvernului Ciolacu Principalele nemulţumiri - desfiinţarea Operei Naţionale Bucureşti, situaţia explozivă din Radioul Public, situaţia dramatică a angajaţilor din instituţiile din Cultură şi Mass-Media şi eliminare
Comunicat de presă - Guvern
INFORMAŢIE DE PRESĂ privind actele normative adoptate în şedinţa Guvernului României din 21 august 2024 ORDONANŢE DE URGENŢĂ ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/ 2007 privind datoria publică Guvernul României va avea posibilitatea să diversifice instrumentele de finanţar
Comunicat de presă - Biblioteca Metropolitană Bucureşti
O aventură magică pentru copii: 'Hai la circ, să povestim !' - întâlnirea spectaculoasă dintre lectură şi arta circului în Bucureşti Primăria Municipiului Bucureşti, prin Circul Metropolitan Bucureşti, în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi PROEDUS, are plăcerea de a anunţa lansarea unui proiect cultural şi educaţional deosebit: 'Hai la circ, s
Comunicat de presă - Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Animest
Producţii inedite în 4 secţiuni din competiţia internaţională Animest.19 89 de animaţii din întreaga lume se regăsesc anul acesta în secţiunile de lungmetraj, scurtmetraj, film studenţesc şi VR Una dintre cele mai vaste şi diverse selecţii de animaţii produse în ultimul an va putea fi văzută în competiţia oficială a celei de-a 19-a ediţii a Fest
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Aniversarea a 100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Republica Lituania Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea, la 21 august 2024, a 100 de ani de la recunoaşterea de către România a Republicii Lituania şi, implicit, de la momentul stabilirii relaţiilor diplomatice bilaterale. Cu valori comune, experienţe istorice similare
Comunicat de presă - Poliţia Română
ACŢIUNE RUTIERĂ COMUNĂ ROMANO-BULGARĂ La data de 21 august a.c., începând cu ora 12.00, în zona punctului de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse a fost organizată o acţiune preventivă pe tronsoanele de drum care converg către frontiera româno-bulgară. Principalul obiectiv al acţiunii a fost îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între autorităţile
Comunicat de presă - Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu
Giurgiu/ Persoană trimisă în judecată pentru trafic de influenţă în legătură cu pretinsă atribuire a unei locuinţe ANL Ofiţerii anticorupţie din cadrul D.G.A. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus trimiterea în judecată, prin rechizitoriul emis la
Comunicat de presă - Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu
Giurgiu/ Agent de poliţie condamnat definitiv, cu executare, pentru luare de mită şi alte infracţiuni Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, la data de 20.08.2024, pe un inculpat, la data săvârşirii faptelor agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie, pentru
Comunicat de presă - Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea
3,40% - rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Tulcea în luna iulie 2024 La sfârşitul lunii iulie, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea erau înregistraţi 2503 de şomeri (din care 1221 de femei), rata şomajului fiind de 3,40 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata şomajului a fost de 3,34 %, în aceast
Comunicat de presă - Infotrafic
JUDEŢUL VRANCEA: TRAFIC ÎNGREUNAT PE DN 2, DIN CAUZA UNUI ACCIDENT Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că două autoturisme au fost implicate într-un accident pe DN 2 Focşani - Adjud, în zona localităţii Pufeşti, judeţul Vrancea, circulaţia desfăşurându-se îngreunat, prin dirijare pe acostament, în ambele direcţii. În urma
Comunicat de presă - Asociaţia Artis
Caravana SFR are loc în weekend, la Open Camp Vaslui Actriţa Magda Catone, invitat special După ediţia aniversară de la Iaşi, unicul festival dedicat exclusiv filmului românesc- Serile Filmului Românesc (SFR) ajunge la Vaslui, pentru cea de-a V-a ediţie. Caravana SFR la Open Camp Vaslui are loc în perioada 23-25 august 2024, la Teatrul