Comunicat de presă - Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova
Ateliere de Mărțișor la Muzeul de Istorie Ploiești
O experiență creativă pentru copii în vacanța
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova invită copiii la ateliere de creație dedicate Mărțișorului, desfășurate în perioada 18-19 februarie 2025. În fiecare zi se vor desfășura două ateliere, primul de la ora 10.00, respectiv al doilea de la ora 12.00.
Evenimentul este organizat cu ocazia vacanței, oferind celor mici oportunitatea de a-și dezvolta creativitatea și de a descoperi tradițiile românești.
Atelierele se vor desfășura în incinta Muzeului de Istorie din Ploiești, str. Toma Caragiu, nr. 10 și vor include activități practice prin care copiii vor realiza propriile mărtișoare, folosind tehnici și materiale specifice. Pe lângă partea creativă, participanții vor afla povestea și simbolistica acestui obicei străvechi, sub îndrumarea specialiștilor muzeului.
Evenimentul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, iar participarea se face pe bază de programare prealabilă, în limita locurilor disponibile. Taxa de participare este 12 lei/elev.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să contactați Muzeul de Istorie la telefon 0745366219, persoana de contact Amalia Nicoară.
Vă așteptam să celebrați tradiția Mărțișorului alături de noi !
Șef Serviciu istorie,
Amalia Nicoară
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].