Comunicat de presă - Institutul Cultural Român
Ioan Holender și Ladislau Roth - istorie, dialog și memorie vie la ICR Tel Aviv Două legende vii ale artei muzicale românești s-au întâlnit la Tel Aviv cu prilejul unei ceremonii de acordare a diplomei de excelență, din partea Ministrului Culturii, Demeter Andras Istvan, Maestrului Ladislau Roth, laudatio fiind rostită de Maestrul Ioan Holender. Cei doi au fost
Comunicat de presă - Societatea de Transport Public Timișoara
Curse suplimentare pe linia M39 Timișoara - Foeni, în perioada 28 noiembrie - 1 decembrie 2025 Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea unor curse suplimentare pe linia M39 (Timișoara - Foeni), în perioada 28 noiembrie - 1 decembrie 2025, pentru a sprijini desfășurarea proiectului Sărbători de iarnă la Conacul Mocioni. Pentru acea
Comunicat de presă - Consiliul Județean Argeș
Mesajul președintelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, cu ocazia prezentării raportului - un an de activitate 2025 Încheiem primul an al celui de-al doilea mandat, un an în care am continuat munca începută împreună și în care am demonstrat, încă o dată, că atunci când suntem uniți în jurul acelorași valori, putem transforma Argesul comunitate cu comunita
Comunicat de presă - Guvern
INFORMAȚIE DE PRESÃ privind proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 27 noiembrie 2025 I. PROIECTE DE LEGI 1. PROIECT DE LEGE privind aprobarea participării României la rundă de suplimentare a fondurilor Asociației Internaționale pentru Dezvoltare - IDA21 2. PROIECT DE LEGE privind abilitarea Guvernului de
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Consilierii județeni AUR Hunedoara au reușit să înființeze Consiliului Consultativ pentru Probleme de Tineret Deși se află în opoziție la Consiliul Județean Hunedoara, consilierii AUR au reușit astăzi, 26 noiembrie, să introducă pe ordinea de zi a ședinței ordinare inițiativa care prevede înființarea Consiliului Consultativ pentru Probleme de Tineret al Județulu
Comunicat de presă - Grupul parlamentar PACE - Întâi România
PARLAMENTUL ROMÂNIEI Grupul parlamentar PACE - Întâi România Comunicat de presă Grupul parlamentar PACE - Întâi România anunță inițierea procedurilor pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, intitulată: 'România nu este de vânzare - Un guvern fără USR'. Această moțiune este un semnal clar
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Ștefăniță Avrămescu (AUR): 'Partidele vechi au votat la unison pentru poveri mai mari asupra populației' Candidatul AUR la Consiliul Județean Buzău, Ștefăniță Avrămescu, afirmă că AUR a depus mai multe moțiuni de cenzură privind politicile economice păguboase și împovărătoare ale guvernării, însă niciunul dintre partide aflate la putere nu a susținut demersurile
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Valeriu Munteanu (deputat AUR): 'Guvernul pune în pericol Programul Rabla 2026. Deputatul Valeriu Munteanu cere explicații urgente Ministerului Finanțelor' Valeriu Munteanu, deputat AUR, atrage atenția că Programul Rabla 2026 - unul dintre cele mai importante programe naționale de reînnoire a parcului auto - este în pericol real de a fi anulat, după ce ministrul
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Cursuri gratuite de dans și gimnastică ușoară pentru seniorii ploieșteni ! Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Casa de Cultură 'Ion Luca Caragiale', Clubul Sportiv Municipal Ploiești și Asociația 'Întoarce-te la Sport', lansează, pentru prima dată, un program permanent și gratuit dedicat persoanelor cu vârsta de 60+, menit să aducă mișcare, bucurie
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Ramona Ioana Bruynseels (deputat AUR): 'Românii nu mai îndură experimentele fiscale ale lui Bolojan. Ați distrus puterea de cumpărare a țării!' Deputatul AUR Ramona Ioana Bruynseels reacționează dur după confirmarea BNR că politicile lui Ilie Bolojan împing România spre o inflație de aproape 10%. Aceasta acuză Guvernul PSD-PNL-USR-UDMR că a transformat românii î
Comunicat de presă - Radio România
Robert Schwartz, Președinte Director General al Radio România (26 noiembrie 2025) Astăzi, plenul reunit al Parlamentului României l-a validat pe Robert Cristian Schwartz ca Președinte Director General al Societății Române de Radiodifuziune, cu 241 voturi pentru și 2 împotrivă În urmă cu o săptămână, după validarea noului Consiliu de Admin
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Monica Iagăr (deputat AUR): '12 ore de umilință pentru sportivii români, 60 de ore de tăcere la Ministerul Afacerilor Externe ! Oana Țoiu trebuie să demisioneze de urgență' 'Sportivii români calificați la Campionatul Mondial de pescuit în caiac au îndurat zilele trecute o umilință inimaginabilă din partea autorităților mexicane. Timp de peste 12 ore, membrii del
Comunicat de presă - Complexul Muzeal Național Neamț
MESERII ȘI MEȘTEȘUGURI MOȘTENITE Partea a II-a Joi, 27 noiembrie 2025, de la ora 11, la Muzeul de Istorie Roman, str. Cuza Vodă, nr. 36 (Casa Negruzzi) se organizează al doilea colocviu din proiectul 'Meserii și meșteșuguri moștenite' Activitatea a fost concepută pentru publicul de vârstă școlară, prin prezentări făcute de muzeografi, suport de
Comunicat de presă - Complexul Muzeal Național Neamț
Simpozion Aviatorul Constantin Popa - 'Zburător' al Marii Uniri la sărbătorirea Zilei Naționale a României Joi, 27 noiembrie 2025, de la ora 12, la sediul Muzeului de Istorie Roman, str. Cuza Vodă, nr. 36 (Casa Nevruzzi) va avea loc simpozionul '1 Decembrie - Ziua Națională a României. Aviatorul Constantin Popa - 'Zburător' al Marii Uniri'. Act
Comunicat de presă - Deputat Diana Stoica (Grup USR)
Parlamentul României Camera Deputaților Comisia pentru Afaceri Europene COMUNICAT DE PRESÃ Sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, reconfirmat la Chișinău de președinta Diana Stoica și de vicepreședintele Ovidiu Câmpean Conferința 'Parlamentul Republicii Moldova - Angajament deplin pentru integrare