Burduja: Miza bătăliei în sectorul energetic este de a se face curățenie; să terminăm odată cu samsarii, în interesul investitorilor serioși
Miza bătăliei în sectorul energetic este de a se face curățenie și trebuie să terminăm odată cu samsarii de terenuri și de ATR-uri (Aviz Tehnic de Racordare), în interesul investitorilor serioși, care nu aveau loc și n-au loc, a declarat, miercuri, în cadrul celei de-a cincea ediții a Solar Energy Bucharest Summit, consilierul premierului României, Sebastian Burduja.
'Îmi amintesc că, de la începutul mandatului meu, în 2023, am spus exact lucrurile astea: trebuie să terminăm odată cu samsarii de terenuri și de ATR-uri în interesul investitorilor serioși, care nu aveau loc și n-au loc, cu atât mai puțin azi, din cauza a ceea ce s-a întâmplat în ianuarie 2024. A fost un proiect de lege la Comisia de industrie din Senat, am discutat, am agreat, și includea atunci garanții per megawatt la un nivel rezonabil, astfel încât să curățăm piața și să rămână investitorii serioși. S-au opus atunci mai multe părți și n-am reușit să avansăm cu acel proiect. Trebuie să-i întrebați pe cei de la Transelectrica, care inițial, la nivel tehnic, au spus e o idee corectă. Ulterior, nu au mai fost de acord... și cred că trebuie să întrebați și la ANRE. Nu vizez pe cineva anume, dar știu foarte bine cine a fost la acele discuții și ce poziții au avut. Dacă se făcea acea lege atunci, în ianuarie 2024, nu mai aveam zeci de mii de megawați în ATR-uri eliberate în ultimii doi ani de zile și aveam o piață în care puteau să intre investitorii. Deci, e o chestiune de voință', a menționat Burduja.
Acesta a adăugat că este foarte important modul în care se guvernează și în care se administrează sectorul energetic, 'care fie îi premiază pe cei serioși (...), fie rămânem la politica dâmbovițeană bazată pe jocuri și pe combinații'.
'Nu suntem singura țară care se confruntă cu această problemă. Alte state, Spania, de exemplu, au găsit soluția să permită accesul la rețea pentru investitorii serioși, iar pentru samsarii de terenuri să-și vadă de treaba lor. Sunt convins că se va face curățenie într-un termen foarte scurt. Miza acestei bătălii, care nu e despre o persoană sau alta, este despre un mod de a guverna, de a administra țara, inclusiv sectorul energetic, care fie îi premiază pe cei serioși și îi sprijină pe investitorii care fac treabă, fie rămâne la politica dâmbovițeană, bazată pe jocuri și pe combinații', a subliniat Sebastian Burduja.
Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România - PATRES și Creative Communications organizează, în perioada 22-23 aprilie, la Palatul Parlamentului, cea de-a cincea ediție a Solar Energy Bucharest Summit. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Clubul Fermierilor Români solicită includerea agriculturii între prioritățile strategice ale României pentru 2028-2034
Clubul Fermierilor Români (CFRO) solicită includerea agriculturii și a lanțului valoric agroalimentar în strategia economică pe termen lung a României, pentru perioada 2028-2034, având ca priorități investițiile în irigații și managementul apei, procesare și gestionarea riscurilor agricole. Organizația a participa
ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, în condițiile prevăzute de lege, a anunțat joi Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) . 'Potrivit Legii nr. 61/1993 pr
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi; rulajul a depășit 186 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 186,95 milioane de lei (35,54 milioane euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, a crescut cu 1,14%, până la 32
CFR Călători organizează curse speciale gratuite și expoziții de material rulant, în weekend
CFR Călători va organiza, în perioada 19-20 septembrie, 16 curse speciale gratuite între București Basarab și București Progresu, cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității, și va expune în Gara de Nord și Gara Basarab locomotive și vagoane modernizate, informează un comunicat al companiei. Trenurile speciale vor circu
Constantinescu (FIHR): Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național
Deficitul de personal din industria HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național, iar lipsa competențelor și a personalului calificat accentuează această problemă, a declarat președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), Simona Constantinescu. 'Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20
IMM România solicită accelerarea simplificării legislației europene și reducerea birocrației
IMM România solicită accelerarea procesului de simplificare a legislației europene și reducerea poverii administrative pentru întreprinderile mici și mijlocii, astfel încât angajamentele asumate la nivel european să fie transformate în măsuri concrete pentru companii. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, solici
Nazare: Peste 2 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plata unor obligații în sănătate
Ministerul Finanțelor a aprobat retrimestrializarea a 2,058 miliarde de lei pentru sănătate, prin mutarea sumei din trimestrul IV în trimestrul III, pentru plata unor servicii medicale, dispozitive și medicamente deja acordate sau eliberate pacienților, a anunțat, joi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe
CCIB: Companiile românești, conectate la oportunitățile de afaceri din marile proiecte europene de cercetare
Oportunitățile pentru companiile românești de a participa la proiecte europene de cercetare și inovare și în lanțurile de furnizare ale acestora au fost prezentate la evenimentul 'Big Science Europe: Oportunități de afaceri', organizat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), în parteneriat cu ROCH Business Bridge S.
TAROM împlinește vineri 72 de ani de la înființare; ofertă de 72 de euro pentru călătorii dus-întors pe anumite destinații interne
TAROM împlinește vineri 72 de ani de la înființare și marchează aniversarea printr-o ofertă de 72 de euro dus-întors pentru mai multe destinații interne, valabilă până la finalul zilei de 18 septembrie, potrivit unui comunicat al companiei, remis joi AGERPRES. 'TAROM împlinește mâine, 18 septembrie, 72 d
Nuclearelectrica: Memorandum cu Nucleoelectrica Argentina pentru proiectele bazate pe tehnologia CANDU 6
SN Nuclearelectrica (SNN) și Nucleoelectrica Argentina Sociedad Anonima (NASA) au semnat joi un Memorandum de Înțelegere neangajant pentru cooperare în operarea și dezvoltarea tehnologiei CANDU 6, a anunțat compania românească. Cele două companii dețin competente tehnice și experiență relevantă în inginerie, operare, mentenanță, managem
Pistol: Lucrările de drum pe cei 9,86 km ai secțiunii Tigveni-Curtea de Argeș sunt finalizate; teste de siguranță la tunelul Momaia
Lucrările pe Autostrada Sibiu - Pitești (A1), secțiunea 4 (Tigveni - Curtea de Argeș) au ajuns la un stadiu fizic de 99%, deschiderea circulației depinzând acum exclusiv de testele de siguranță ale tunelului Momaia, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Faceb
Inspecția Muncii susține că imaginile din mass-media referitoare la inspectorul general de stat sunt prezentate tendențios
Inspecția Muncii susține că imaginile din mass-media, referitoare la inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu, și o parte din conducerea inspectoratelor teritoriale de muncă, sunt realizate și prezentate tendențios și precizează că va colabora cu autoritățile abilitate pentru stabilirea adevărului. 'În ceea ce privește apariț
Ionescu (ASF): Doar 17% dintre locuințele din România au o asigurare facultativă
Aproximativ 17% dintre locuințele din România au o asigurare facultativă, ceea ce înseamnă că circa patru din cinci locuințe nu beneficiază de o astfel de poliță, a declarat joi Valentin Ionescu, director în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'În România, această discuție este cu atât m
Avrămescu (ASF): Pentru România, piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică
Piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică pentru România, dar este nevoie de plan de țară pentru aceasta, a declarat, joi, Gabriel-Ioan Avrămescu, prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la un eveniment de profil. 'Pentru România, piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică
(P) Cum folosești banda LED RGB pentru a crea linii luminoase continue în habitaclu
Interiorul unei mașini poate căpăta o atmosferă complet diferită printr-o intervenție aparent simplă: introducerea unor lumini ambientale în zonele potrivite ale habitaclului. Banda LED RGB este una dintre soluțiile folosite pentru astfel de proiecte deoare












