Misiunea lunară Artemis 2: Numărătoarea inversă a fost inițiată în mod oficial
Numărătoarea inversă 'tocmai a fost inițiată', înainte de lansarea de miercuri a misiunii Artemis 2, care urmează să transporte pentru prima dată după o pauză de peste o jumătate de secol un echipaj de astronauți în jurul Lunii, a anunțat luni directoarea programului de lansări spațiale din cadrul NASA, citată de AFP.
'Totul ne arată că ne aflăm în prezent într-o poziție excelentă' pentru a efectua o lansare peste două zile, a declarat Charlie Blackwell-Thompson, anunțând că numărătoarea inversă a fost inițiată în mod oficial.
Deși o amânare a lansării ar putea surveni în continuare din cauza condițiilor meteorologice sau a unei probleme tehnice - două obstacole foarte frecvente în domeniul spațial -, racheta este 'pregătită', la fel și echipajul, a dat asigurări Amit Kshatriya, administrator adjunct al NASA, în timpul unei conferințe de presă organizate la Centrul Spațial Kennedy din Cape Canaveral, Florida.
'În urmă cu 53 de ani, omenirea a părăsit Luna și nu s-a mai întors niciodată. Acum, ne vom întoarce acolo', a adăugat el.
Instalată pe rampa de lansare la câteva sute de metri distanță de sala de presă a Centrului Spațial Kennedy, puternica rachetă lunară SLS îi va transporta pe trei astronauți americani (Reid Wiseman, Christina Koch și Victor Glover) și pe cel canadian (Jeremy Hansen) până la Lună, pe care o vor orbita, dar fără să coboare pe suprafața ei.
Înaltă de 98 de metri - cu câțiva metri mai mult decât Statuia Libertății -, racheta SLS urmează să fie lansată începând de miercuri de la ora locală 18:24.
În cazul unor obstacole, NASA dispune de mai multe alte ferestre de lansare până pe 6 aprilie.
Pentru fereastra de lansare de miercuri, previziunile meteorologice rămân favorabile, specialiștii americani estimând luni la 80% șansele de condiții propice pentru lansare.
NASA monitorizează, de asemenea, condițiile meteo spațiale și 'peste 500 de criterii' tehnice care ar trebui să fie reunite pentru a permite o lansare, a detaliat Charlie Blackwell-Thompson. Este vorba despre o operațiune extrem de complexă, dar necesară, pentru a garanta siguranța echipajului, primul care va fi transportat de această nouă rachetă a NASA.
'O să le transmit doar o rugăminte zeilor spațiului', a glumit Amit Kshatriya.
Această misiune cu o durată de aproximativ 10 zile va avea scopul de a verifica dacă totul este în ordine pentru a permite într-un viitor apropiat revenirea astronauților americani pe suprafața Lunii, de această dată pentru a construi acolo o bază și pentru a pregăti viitoare misiuni către planeta Marte.
Misiunea Artemis 2 va marca, de asemenea, o premieră din mai multe puncte de vedere: ea va reprezenta primul zbor lunar la care vor participa o femeie, o persoană de culoare și un non-american. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotografii ale unei eclipse solare dezvăluie noi detalii ale coroanei solare
Fotografiile recent publicate ale Soarelui, surprinse în timpul eclipsei totale din 12 august, dezvăluie atmosfera exterioară a Soarelui în detalii fără precedent, surprinzând o uriașă gaură coronală dar și structuri rare formate de vântul solar denumite 'inele de fum', transmite joi Space.com. Imaginile au fost
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Legături genetice cu 16 boli, identificate de cercetători din Australia
O echipă de cercetători din Australia a cartografiat legături genetice cu 16 boli, identificând aproape 1.500 de gene care ar putea contribui la apariția unor afecțiuni, variind de la cancer la tulburări imunitare și neurologice, transmite joi agenția de presă Xinhua. Echipa, alcătuită din membri ai Institutului Garvan de Cercetări Medic
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Găurile negre s-ar putea diviza, dar doar dacă se rotesc la viteze extreme (studiu)
O gaură neagră s-ar putea scinda în două găuri negre distincte, dar doar dacă gaura neagră inițială se rotește suficient de rapid, conform unui nou studiu publicat pe 22 octombrie în revista Physical Review D, transmite
Un rover al NASA a detectat particule de praf ultrafine pe planeta Marte
Marte este o planetă cu foarte mult praf. Praful marțian este pus în mișcare de vânturi zilnice, de vârtejuri - cunoscute sub numele de ''diavoli de praf'' - și de furtuni de praf de mari dimensiuni, care se manifestă la nivel local, regional și chiar global. Praful reprezintă un factor care trebuie luat în considerare în
Astronomii au descoperit o potențială nouă planetă pitică dincolo de orbita lui Neptun
Puternicul Observator Vera Rubin a detectat ceea ce pare a fi o planetă pitică ce orbitează în jurul Soarelui, în adâncurile înghețate ale spațiului de dincolo de orbita planetei Neptun, transmite miercuri
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Cercetătorii au descoperit rămășițele unei specii străvechi de pește cu carapace, primul amfibian marin cunoscut
Amfibienii se bazează pe pielea lor permeabilă pentru funcțiile vitale de respirație și hidratare, o adaptare la mediul de apă dulce, care este însă compromisă de sarea din apa de mare. Prin urmare, nu era cunoscut niciun amfibian - dispărut sau încă prezent - cu un mod de viață adaptat complet mediului marin. Însă, un studiu recent a adus informați
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Sănătate / Schimbările climatice trebuie declarate ''urgență sanitară mondială'' (raport)
Schimbările climatice, care au provocat trei milioane de decese în perioada 2016-2023, trebuie declarate ''urgență sanitară mondială'' pentru a deveni astfel prioritare pentru guverne în vederea finanțării adaptării sistemelor sanitare și a economiilor, afirmă un studiu de referință, potrivit AFP. Publicat în revista medicală
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Cercetătorii din Australia au descoperit un nou tratament potențial pentru o boală genetică rară
Cercetătorii din Australia au descoperit o modalitate de a debloca o 'frână genetică' ce inactivează genele sănătoase în cazul sindromului Prader-Willi, deschizând astfel o posibilă nouă cale pentru tratarea acestei boli genetice rare, informează agenția de presă Xinhua. Oamenii de știință de la Institutul de Cercetăr
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf












