Scrioșteanu (MTI): Cred că în 2-3 luni ar putea să se închidă lucrările la lotul 3 A0 și se va putea circula pe tot semi-inelul sudic
Lotul 3 Bragadiru - Joița al autostrăzii A0 Sud are un stadiu de execuție de aproape 90% și cred că în 2-3 luni ar putea să se închidă lucrările și să se circule pe tot semi-inelul sudic al Capitalei, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Ionel Scrioșteanu.
'Lotul 3 A0 Sud este spre finalul lucrărilor. Constructorul mai are punctele mai sensibile, gen pasajul de la Țegheș, care supratraversează autostrada. Săptămâna viitoare montează grinzile și se intră pe faza de suprastructură. Nu mai e foarte mult de lucru doar că trebuie să se mobilizeze mult mai bine și eu cred că în 2 - 3 luni ar putea să închidă lucrările și să se poată circula pe tot semi-inelul sudic. Stadiul de execuție este aproape de 90%', a afirmat secretarul de stat, în marja unui eveniment de specialitate.
Potrivit acestuia, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a aplicat o serie de penalități substanțiale constructorului - Aktor -, iar la finalul lucrărilor acestea se vor aplica la nivel maxim, pentru descurajarea 'acestui tip de abordare'.
'Au avut o serie de penalități deja aplicate de CNAIR. Cred că sunt 4 sau 5 (serii - n. r.) penalități. Nu aș putea să vă spun cuantumul, dar sunt destul de substanțiale și, bineînțeles, la finalul lucrărilor se face un calcul să se vadă motivele întârzierii și să se aplice toate prevederile contractuale. Cu siguranță vor fi aplicate la nivelul maxim toate penalitățile în așa fel încât să descurajăm acest tip de abordare. Unele le-au contestat (în instanță - n. r.), cred, altele sunt reținute de CNAIR. Oricum, sunt reținute de Companie dacă sunt contestate până la momentul deciziei instanței', a subliniat el.
Secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a participat vineri la Forumul de Infrastructură, Transporturi și Logistică, ediția a IV-a.
În cadrul evenimentului, el a menționat că 'lotul Aktor se termină anul acesta cu siguranță. Greu, dar se termină'.
'Avem peste 40 de șantiere deschise la nivel de autostradă, în diferite faze. Sunt doar câteva care în continuare ne creează ceva probleme de întârziere, niciun șantier blocat, așa cum era în trecut, cele mai multe sunt în grafic și din ce în ce mai multe se finalizează înainte de termenul contractual', a susținut Scrioșteanu.
La finele lunii ianuarie, constructorul lotului 3 al A0 Sud dădea asigurări într-un comunicat, că lucrările sunt în grafic pentru a respecta noul termenul de finalizare, 15 aprilie 2025.
'Aktor face pași semnificativi către finalizarea segmentului de autostradă A0 Sud lot 3, cu o lungime de 18 km. Proiectul este în grafic pentru a respecta termenul de finalizare și deschiderea traficului, stabilite pentru data de 15 aprilie 2025, conform programului detaliat transmis beneficiarului', se arată în comunicat.
Astfel, toate structurile majore de pe tronsonul de 18 kilometri au fost finalizate.
'Din totalul de 260.000 de tone de asfalt necesare, 204.000 de tone au fost deja turnate. Restul de 54.000 de tone sunt programate pentru finalizare între lunile ianuarie și martie 2025. Aproximativ 30% din parapete, sisteme ITS (Intelligent Transportation Systems), garduri de împrejmuire și consolele pentru marcaje verticale au fost instalate. Au fost montați 350 de stâlpi de iluminat din totalul de 600 prevăzuți în proiect', au spus reprezentanții companiei.
Segmentul A0 Sud lot 3 cuprinde 15,465 km din Centura de Sud și 2,5 km din Centura de Nord, despărțite de autostrada A1 spre Pitești, cu un pasaj impresionant peste autostrada A1 în zona Ciorogârla. Proiectul mai include patru poduri, șase pasaje (overpass-uri), nouă pasaje pe autostradă, 46 de podețe, două parcări de scurtă durată și două zone de servicii.
De asemenea, proiectul integrează lucrări complexe de infrastructură, precum terasamente, rambleuri, împrejmuiri, bariere fonoabsorbante, parapete și marcaje și elemente de semnalizare orizontală și verticală; sisteme moderne de iluminat, sisteme de comunicații pentru autostradă, zone publice de recreere, precum și zone publice de agrement, lucrări de peisagistică și amenajare a terenului pentru îmbunătățirea mediului înconjurător.
'Luând în considerare ritmul actual al lucrărilor și menținerea acestuia, termenul din 15 aprilie 2025 este atât realist, cât și realizabil. Acest moment va marca un pas important înainte, în modernizarea infrastructurii din România și în facilitarea conectivității îmbunătățite în regiune', a subliniat antreprenorul grec, pe 27 ianuarie.
Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv au organizat vineri Forumul de Infrastructură, Transporturi și Logistică, ediția a IV-a. Evenimentul a avut loc la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București (CCIB). AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile














