Războiul declanşat de Rusia în urmă cu doi ani a marcat familii întregi din Ucraina. Oameni cu studii sau fără, care şi-au întemeiat familii, au început o afacere sau care aveau un loc de muncă şi un viitor pe care şi-l puteau planifica s-au văzut nevoiţi să lase în urmă tot ce au realizat, să se despartă de ce aveau mai drag şi să poarte, probabil până la moarte, urmele tancurilor ruseşti care i-au obligat să-şi schimbe viaţa.

Printre cei care au plecat din Ucraina sunt câţiva care au ales să stea în judeţul Tulcea, aproape de ţara lor natală, pentru a-i ajuta pe cei care au rămas să ducă războiul cu Rusia sau pe cei care nu au avut posibilităţi să părăsească Ucraina, iar unul dintre ei este Georgeta Bielaly.

Absolventă a Academiei de Stat Economice din Moldova şi a Institutului Politehnic din Ucraina, în vârstă de 45 de ani, Georgeta se considera până la începutul războiului o femeie puternică, cu o familie fericită, aflată pe drumul spre o poziţie socială tot mai bună.

Ştie limba română din copilărie, pentru că a învăţat-o de la bunica din partea mamei care a locuit în Reni.

"Eu şi sora mea am fost educate de bunica. Ea nu vorbea limba rusă. De la ea ştim ce înseamnă borş acru, tradiţiile, obiceiurile şi romanţele româneşti mai ales", spune ea zâmbind.

Chiar dacă nu stăpâneşte limba română la perfecţie, femeia se face înţeleasă şi povesteşte că, înainte de război, trăia fericită alături de soţul şi de fiul ei, în Odesa. Acolo, avea o afacere în domeniul mobilei. E drept, familia avea credite pentru apartamentul în care locuiau şi pentru fabrica de mobilă care se dezvolta, dar erau nişte sacrificii suportabile pentru un viitor mai bun.

"O zi din viaţa noastră? Primii se trezeau soţul şi fiul meu. Petreceau împreună majoritatea timpului şi erau foarte apropiaţi. Dimineaţa, copilul mergea la şcoală, iar noi la fabrică. Aveam 80 de angajaţi. Când eram liberi, mergeam şi ne plimbam pe malul Mării Negre şi ne gândeam să facem un turneu prin Ucraina, pentru că avem o ţară mare şi ai ce să vezi", povesteşte Georgeta Bielaly.

Dimineaţa zilei de 24 februarie 2022 a schimbat însă complet viaţa familiei ei.

"Pe 24 februarie, ne-am trezit la ora 05,00, într-o ceaţă neagră de fum. Nu ne-am gândit că vor fi bombardate oraşe, cu case civile, cu oameni, copii. Am luat legătura cu toate rudele pe care le ştiam, ne-am pus la masă, am început să plângem, iar soţul meu a spus că nu pleacă, fiindcă avem obligaţii. A decis să plec eu şi copilul. A fost o dimineaţă foarte dureroasă. Eu şi sora mea am plecat cu rudele şi copiii care nu aveau transport. Am ales drumul de pe malul mării, pentru că celălalt era supraîncărcat, dar era drumul care se bombarda continuu. Şi am greşit. Pe podul din apropiere de Cetatea Albă am prins mare frică, pentru că zbura totul în aer şi am zis că aici se termină viaţa mea. E foarte dureros să-mi amintesc, pentru că fiul meu a fost afectat. El avea 11 ani şi a văzut tot ce am văzut şi eu", îşi aminteşte Georgeta Bielaly.

Alături de sora ei şi părinţii lor, a aşteptat ore în şir să treacă Dunărea cu bacul în România, dar în cele din urmă toţi au ajuns la Isaccea, unde o familie din comuna Mihail Kogălniceanu le-a deschis uşa casei.

"Ne-a găsit o familie cu care am devenit oameni apropiaţi. Şi în ziua de astăzi ne socotim fraţi, surori. Era viceprimarul comunei Mihail Kogălniceanu. Tare era de mirare că oamenii ne-au dat casa cea mare şi ei singuri au trecut într-o casă mai mică. Noi chiar eram bucuroşi să avem un pat. Dacă am văzut căldura aceasta, noi (Georgeta şi sora ei, Liliana Ivanova - n.r.) eram libere să facem activităţi de ajutorare a celor care veneau cu o durere mare sufletească", a povestit femeia din Ucraina.

În lunile următoare, alături de sora ei, s-a ocupat de transportul persoanelor din Ucraina în alte state, de ajutoarele primite pentru ţara aflată în conflict şi a decis să rămână în România.

"La vamă, era o problemă mare legată de vorbitori de limba română. Limba română în comparaţie cu ucraineana este grea. Era aşa o încurcare la vamă că nu puteam din punct de vedere moral să lăsăm ce făceam noi", şi-a explicat decizia Georgeta Bielaly.

A fost angajată a hub-ului din Isaccea până la finele anului trecut şi recunoaşte că în ultima perioadă îi este tot mai greu.

"Cu cât mai merge războiul, cu atât e depresia mai mare. Dacă aveam speranţa că sunt şanse să ne întoarcem, acum vedem că nu se mai termină. E tot mai dureros să te trezeşti dimineaţa, să te organizezi, să te gândeşti cum să faci să poţi exista în România. Până la război, eram o fire care nu se temea de nimic. Doi ani de război m-au distrus aşa puternic că îmi este greu să iau o decizie. Ne va trebui ani ca să ne reabilităm psihologic", mărturiseşte Georgeta.

Merge acasă, în Odesa, odată cu schimbarea anotimpului, pentru a-şi aduce alte haine şi remarcă schimbările prin care trece ţara ei.

"Pensia e aproape 100 de dolari, iar totul se scumpeşte enorm. Dacă la noi preţurile erau mai joase decât în România, acum sunt la acelaşi nivel sau mai sus. Totul se scumpeşte. Magazinele lucrează, mărfuri sunt, dar sunt mai mulţi oameni săraci", descrie femeia viaţa din Ucraina.

În Tulcea locuieşte, împreună cu părinţii ei, într-un apartament de 60 de metri pătraţi pentru care plăteşte 500 de euro pe lună. Doarme în aceeaşi cameră cu fiul ei, iar părinţii, ambii în vârstă de 73 de ani, sunt cei care o încurajează în permanenţă.

"Mama îmi spune că Dumnezeu ne dă cât putem duce", afirmă Georgeta.

Una dintre cele mai mari probleme pentru ea este cea cu care se confruntă fiul ei.

"Când mă duc în Ucraina, el practic stă la telefon şi retrăieşte pentru mine. Vreau să-l iau în Ucraina, dar are o mare frică şi-mi spune continuu la telefon 'când te întorci?', 'să ai grijă de tine, mamă!', 'fugi de acolo, te rog!'. A prins aşa o frică", spune, cu lacrimi în ochi, Georgeta Bielaly.

Fiul ei urmează cursurile online ale şcolii ucrainene, participă la activităţi în limba română, merge la bazin şi învaţă limba engleză, dar relaţia cu tatăl lui s-a răcit, deşi în urmă cu doi ani erau atât de apropiaţi.

"Se ascunde atunci când vorbesc cu tatăl lui la telefon", ne dezvăluie Georgeta.

Războiul a schimbat şi afacerea familiei. Fabrica din Odesa numără acum doar 15 angajaţi care fac haine pentru militarii ucraineni.

"Afacerea merge foarte greu. Când mă întreabă soţul dacă am sau nu bani, nu-i spun. Şi nici nu-i cer. Unicul lucru pentru care mă rog la Dumnezeu e să închidă plăţile la credite", adaugă ea.

Acum, o zi din viaţa Georgetei este complet schimbată faţă de cea de dinainte de 24 februarie 2022.

"Mă apasă ziua de mâine, pentru că sunt cheltuieli foarte mari legate de gazdă şi în fiecare lună stăm şi ne gândim cum să facem faţă. Vrem să revenim la activitatea noastră, să ne autorizăm diplomele, dar vom continua voluntariatul. Mă gândesc că am muncit o viaţă întreagă şi că urma să trec la un nivel mai bun de viaţă, dar am luat-o de la început", a mai spus Georgeta Bielaly.

Am vorbit cu femeia din Ucraina în hub-ul de la marginea oraşului Isaccea, depozitul rămas fără finanţare, deşi este plin de ajutoare pentru Ucraina, în timp ce sora ei, Liliana Ivanova, coordonatoarea activităţii din hub, lucra la laptop sau răspundea la telefon. Sunt amândouă din nou voluntare. O întreb pe Liliana care este cea mai importantă lecţie pe care a învăţat-o de când este în România.

"Nu trebuie să disperi! În orice situaţie eşti, trebuie să ai curaj să mergi înainte şi atunci lucrurile se schimbă. La o vârstă, e grea orice migraţie impusă, dar trebuie să înţelegi că e un drum înainte şi el întotdeauna e mai frumos decât cel avut până atunci. Ne străduim să găsim bucurie în fiecare zi", spune Liliana Ivanova, uitându-se la sora ei.

*
Potrivit datelor furnizate de Garda de Coastă, din data de 24 februarie 2022 până miercuri, 21 februarie 2024, prin vama româno-ucraineană Isaccea din judeţul Tulcea au intrat în Uniunea Europeană aproximativ 657.000 de persoane şi s-au întors în Ucraina circa 640.000 de persoane. Statisticile de la nivel naţional arată că aproximativ 70% din persoanele din Ucraina care au intrat în ultimii doi ani în România sunt femei şi copii. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Foto: (c) Luisiana Bîgea / AGERPRES

Citeşte şi:

UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Barbu Mateescu: Încrederea în NATO şi în forţele armate naţionale trebuie cimentată

UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Poziţia comunităţii internaţionale faţă de războiul din Ucraina

UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/Analist militar: România şi NATO trebuie să îşi însuşească lecţiile războiului ucrainean

UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/ Cristian Pîrvulescu: NATO - mult mai pregătit să contracareze Rusia

UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Bilanţul invaziei

UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ Decizia UE de a începe negocierile de aderare cu Ucraina, un important succes diplomatic al Kievului

UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/Militar luat prizonier de ruşi: Am sperat tot timpul că mă voi întoarce la familie

VIDEO UCRAINA - DOI ANI DE RĂZBOI/Ofiţer ucrainean: Militarii - unicul motiv pentru care mai există Ucraina

UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI / Sinteza evenimentelor

UCRAINA-DOI ANI DE RĂZBOI/ O linie de front de 1000 km separă cele două tabere