logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Scriitorul Andrei Kurkov, la Bucureşti: Putin şi-a schimbat narativul despre ucraineni de 3 ori în decurs de 10 ani

Imagine din galeria Agerpres

Scriitorul ucrainean Andrei Kurkov, prezent joi la Bucureşti, a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin şi-a schimbat în decurs de 10 ani de trei ori "narativul despre ucraineni", numindu-i la început naţiune înfrăţită şi ajungând apoi să susţină că ar fi ruşi, care au ales să fie puţin diferiţi.

Precizările au fost făcute în cadrul conferinţei "Rolul scriitorului ca militant pentru o gândire liberă, într-o lume liberă", organizată la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.

"Sarcina scriitorilor este să transmită informaţia - informaţia corectă. Trebuie să fac faţă în fiecare zi narativelor ruseşti false, folosite pentru a justifica agresiunea din Ucraina. În ultimii zece ani, Putin şi-a schimbat narativul despre ucraineni de trei ori. În urmă cu zece ani spunea că ruşii şi ucrainenii sunt naţiuni înfrăţite. În urmă cu doi-trei ani spunea că ruşii şi ucrainenii sunt o singură naţiune. Chiar înainte de război susţinea că ucrainenii nu există, ci sunt ruşi care au hotărât să fie puţin diferiţi. Aşa că trebuie să explic că, de fapt, Rusia şi Ucraina au istorii diferite", a precizat scriitorul ucrainean.

El a adăugat că, din perspectiva istoriei ruseşti, ucrainenii nu sunt o naţiune aparte, dar că, potrivit istoriei ucrainene, situaţia e diferită. Andrei Kurkov a evidenţiat faptul că face aceste remarci în calitate de etnic rus.

"La baza mentalităţii ruseşti se află iubirea faţă de monarhie, dorinţa de a avea un ţar, care va garanta stabilitatea. Pentru ucraineni acest lucru este inacceptabil încă din secolul al XVI-lea, deoarece în secolele XVI-XVII Ucraina era un teritoriu independent. Cazacii apărau graniţele, care nu erau bine stabilite, dar cazacii îşi alegeau un conducător militar. Ucraineni nu au avut familie regală, nici aristocraţie. Aveau oameni bogaţi şi influenţi, însă ierarhia era mai degrabă militară. Ucrainenii nu s-au preocupat să aibă propria monedă, foloseau argint polonez sau aur turcesc, etc. Au creat un serviciu diplomatic, iar in arhivele de la Istanbul poate fi găsită corespondenţa dintre hatmanii ucraineni şi sultani. Au creat un sistem juridic, existau tribunale în Ucraina. Presupun că erau şi ele corupte, la fel ca tribunalele ucrainene din ziua de azi, dar existau. Aşa că era un stat, un teritoriu independent, cu istorie diferită", a afirmat Andrei Kurkov.

Potrivit scriitorului, mentalitatea ucraineană are la bază elemente de "anarhie organizată, individualism şi anti-colectivism". În acest sens, a făcut referire la faptul că în secolul XX, în perioada sovietică, 3.000 de fermieri ucraineni au fost deportaţi în Siberia deoarece nu au acceptat să facă parte din cooperativele agricole.

"Din acest motiv a fost indusă în mod artificial foametea, Holodomor, pentru a zdrobi această mentalitate. Oamenii de stat ruşi au fost mereu foarte inteligenţi. Au ştiut că poţi schimba mentalitatea oamenilor dacă le impui limba şi cultura ta. Aşa că limba şi cultura ruse au fost impuse în Ucraina centrală şi estică, influenţând mentalitatea şi transformându-i pe ucraineni în oameni colectivi, sovietici. După 1991, după căderea URSS, mentalitatea ucraineană a revenit, odată cu limba ucraineană. Această luptă între influenţa rusă şi cea ucraineană reprezintă lupta dintre două mentalităţi", a spus el.

Andrei Kurkov a adăugat că 30-40% dintre ucraineni vorbesc limba rusă, dar că aceasta nu înseamnă că îl iubesc pe Vladimir Putin. El a menţionat că, la rândul său, este vorbitor de rusă şi că scrie mai ales în această limbă. În urmă cu 20 de ani a scris cartea "Ultima iubire a preşedintelui", în care apare şi Putin ca personaj, iar ulterior cărţile lui au fost interzise în Rusia.

"Acest război are loc pe plan militar, dar şi la nivel cultural. Nu vreau să intru în detalii, dar cred că toţi trebuie să susţinem cultura ucraineană şi să o ajutăm să ocupe acea nişă din cultura europeană care îi este destinată. Cu cât citeşti mai mult despre istoria Ucrainei, cu atât îţi exprimi susţinerea. Sunt recunoscător României. Am trecut ieri pe lângă Cafeneaua Van Gogh şi am văzut două steaguri ucrainene. Asta mi s-a părut ceva foarte românesc. Iubesc oraşul acesta şi îl asociez cu Parisul. Este foarte dinamic. Uneori puţin cam kitsch. Dar plin de energie - energie tânără. Pentru mine, de fapt, seamănă cu Lvov, din vestul Ucrainei, sau cu Odesa sau cu iubitul meu Kiev", a spus el.

Andrei Kurkov a precizat că este pentru a patra oară când călătoreşte, de la începerea războiului. El a remarcat că ucrainenii, cu multă durere, s-au adaptat la realitatea războiului.

"Atunci când, pe 24 februarie, sunetul exploziilor ne-a trezit pe mine şi pe soţia mea, la ora 4.00 dimineaţa, am ştiut că viaţa nu va mai fi niciodată la fel. Bunicul meu, care a murit în 1980, îmi spunea că sunt norocos că m-am născut după război; se referea la Al Doilea Război Mondial. Mă bucur că nu a apucat să afle că de fapt m-am născut înaintea războiului şi că şi copiii mei s-au născut înaintea războiului şi că vor avea parte de această experienţă", a afirmat Andrei Kurkov.

Scriitorul ucrainean a remarcat că războiul din Ucraina este "primul mare război" din Europa în acest secol, dar că începutul a avut loc odată cu anexarea Crimeei şi "lipsa de reacţie" din partea majorităţii statelor.

"Majoritatea ţărilor au continuat să facă comerţ cu Rusia, iar Angela Merkel a fost de acord să construiască Nord Stream 2 şi totul a părut în regulă pentru Europa până pe 24 februarie, când liderii europeni au realizat că acest război va influenţa nu doar Europa, ci lumea întreagă. Iar acum toţi înţelegem faptul că un aşa numit 'război local' poate creşte preţul gazului de 10-20 de ori şi poate agrava foametea din Africa, deoarece Ucraina exportă cea mai mare parte din grâul european, iar acum jumătate din Ucraina nu poate fi folosită pentru agricultură. Vom învăţa multe lucruri pe care nu ne-am fi dorit să le aflăm, dar cred că ar trebui să înţelegem că orice viitor război nu va distruge doar viaţa ţărilor beligerante, ci va influenţa chiar şi statele aflate la distanţă", a spus el.

Potrivit acestuia, consolidarea naţiunii ucrainene "nu s-ar fi petrecut la fel de rapid" fără Putin.

"Mă bucur că armata rusă s-a dovedit a fi mult mai slabă decât se aştepta toată lumea. Toţi cei din vest credeau că Ucraina va rezista 2-3 ore, iar apoi nu va mai exista Ucraina. Şi vedeţi ce se întâmplă acum, suntem în ziua 49, iar ţara luptă în continuare şi Europa înţelege că Ucraina nu va ceda. Politicienii ucraineni nu au fost prea interesaţi de viitorul ţării. Toţi voiau să devină bogaţi şi din acest motiv Ucraina nu şi-a creat un adevărat spirit naţional înainte de 2005. Singura persoană responsabilă pentru faptul că acum avem o identitate ucraineană puternică este Putin. A atacat Ucraina de trei ori, în trei feluri diferite, iar inamicul comun i-a reunit pe ucraineni într-o singură putere care vrea să îşi apere ţara", a mai menţionat scriitorul.

Andrei Kurkov a apreciat că Biblioteca Facultăţii de Litere a Univeristăţii din Bucureşti este una dintre cele mai frumoase biblioteci pe care le-a văzut în viaţa sa. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 93

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 14-11-2026 08:21

VIDEO Premieră 'Clara Haskil. Preludiu și fugă' - la TNB; Medeea Marinescu: Am vrut să fac spectacolul pentru generația tânără

One-woman show-ul 'Clara Haskil. Preludiu și fugă', în regia lui Matei Lucaci-Grunberg, a fost prezentat în premieră, vineri seară, la Sala Pictură a Teatrului Național 'I. L. Caragiale' din București.

Culte 13-11-2026 19:36

Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox

Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul

Cultura - Media 13-11-2026 19:33

Leila Popovici preia conducerea Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin'

Leila Popovici a preluat, începând de vineri, conducerea Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', în urma numirii lui Emil Pantelimon în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Culturii. 'Îi urez Leilei Popovici mult succes în această nouă responsabilitate. Am

Cultura - Media 13-11-2026 19:11

Ministerul Culturii anunță noi investiții în muzeele și instituțiile culturale din București

Investițiile în infrastructura culturală din București înregistrează noi evoluții, prin avansarea unor proiecte de consolidare, restaurare și extindere a unor importante instituții muzeale, printre progresele recente regăsindu-se semnarea autorizației de construire pentru Muzeul 'Ion și Dr. Nicolae Kalinderu', precum și stabilirea unor direcții de

Cultura - Media 13-11-2026 19:01

Regizorul Răzvan Ioan Dincă, despre premiera 'Giselle': E un altfel de spectacol, cel puțin la Opera Națională

'Giselle', de Adolphe Charles Adam, prezentat în premieră vineri seară la Opera Națională București, reprezintă 'un altfel de spectacolul de balet', a afirmat Răzvan Ioan Dincă, regizorul care a pus în scenă această nouă montare. 'Contactul meu cu această artă e unul profund, dar acum sunt într-o altă ipos

Cultura - Media 13-11-2026 15:37

Olt: Zidurile unei așezări civile romane și o necropolă medievală, descoperite sub o stradă din Corabia

Un zid de incintă al așezării civile de la Sucidava, din epoca romană, și o necropolă medievală au fost descoperite pe o stradă din cartierul Celei din Corabia, în timpul cercetărilor pentru descărcarea de sarcină arheologică în vederea extinderii rețelelor de utilități. Cercetările au fost efectuate de arheologul Florin Ciulavu de la Muzeu

Cultura - Media 13-11-2026 12:57

Paulina Popoiu - un nou mandat în funcția de manager al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti'

Dr. Paulina Popoiu a obținut un nou mandat în funcția de manager al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', în urma desfășurării analizei noului proiect de management. 'În baza prevederilor articolului 8 litera o) din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea analizei noului proiect de management al doamnei Paulina Po

Cultura - Media 13-11-2026 11:57

Festival of Thinking 2026: Patru zile de dezbateri, mentorat și proiecții de film la ICR New York

Festival of Thinking New York 2026, care va reuni antreprenori, investitori, cineaști și profesioniști din industriile creative, se va desfășura în perioada 17 - 20 noiembrie, la sediul Institutului Cultural Român din New York. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, în cadrul evenimentului, un proiect cultural organizat de Asociați

Culte 13-11-2026 11:42

Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină

Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului

Cultura - Media 13-11-2026 10:36

Proiectul 'România - Țară Invitată de Onoare Frankfurt 2028' - coordonat de Ministerul Culturii; parteneriat cu ICR și organizațiile profesionale

Proiectul destinat participării României în calitate de Țară Invitată de Onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt va fi coordonat de Ministerul Culturii, prin Direcția Politici Culturale, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și organizațiile profesionale din domeniu. 'Pregătirile pentru participarea Rom&a

Cultura - Media 13-11-2026 08:49

Expoziția 'Design in Wartime', vernisată la Universitatea de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu'

Expoziția 'Design in Wartime' (Design in timp de război), un proiect care aduce laolaltă viziunile creative ale studenților și profesorilor de la Universitatea Națională Politehnică din Lviv (Ucraina) și Universitatea Tehnică din Viena (Austria), a fost vernisată joi seară în holul principal al Universității de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu' din Bu

Cultura - Media 13-11-2026 05:22

Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan - premieră oficială la București

Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan, va avea premiera oficială la București, cu proiecții la Cinema Elvire Popesco, de la ora 18:30, și Cinema Apollo111, de la ora 20:00. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, proiecția de la Cinema Apollo111 va fi

Cultura - Media 13-11-2026 05:21

Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr - premieră la Teatrul Dramaturgilor Români

Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr, text scris în cadrul rezidenței de dramaturgie cu tema 'Analfabetismul funcțional în România', desfășurat în perioada iunie - septembrie, va fi prezentat în premieră la Teatrul Dramaturgilor Români, vineri, de la ora 19:00. P

Cultura - Media 13-11-2026 05:10

Spectacolul de balet 'Giselle', concept și regie Răzvan Ioan Dincă, are premiera la Opera Națională București

Spectacolul de balet 'Giselle', de Adolphe Charles Adam, cu o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală a dirijorului Daniel Jinga, va avea premiera la Opera Națională București vineri. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, 'Giselle', una dintre cele mai cuno

Cultura - Media 12-11-2026 21:02

Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026

Regizorul Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026, unde țara noastră a fost desemnată, pentru prima dată în istoria evenimentului, ''Country of Focus'', a informat, joi, Ministerul Culturii. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Cristian Mungiu participă la eveniment cu cel mai r