logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Sibiu: Un angajat al Filarmonicii în greva foamei; conducerea instituției acuză că anterior a fost sechestrată de sindicaliști

Imagine din galeria Agerpres

Conflictul de câțiva ani între conducerea Filarmonicii de Stat din Sibiu și sindicat a luat amploare și, pentru prima dată, cei din conducere acuză sindicaliștii că i-ar fi sechestrat și că unul dintre aceștia l-ar fi împins pe manager, după care a intrat în greva foamei, potrivit unui comunicat de presă.

Conducerea Filarmonicii sibiene anunță că 'sindicatul Filarmonicii Sibiu a sechestrat conducerea instituției', la câteva ore după ce sindicatul instituției a emis un alt comunicat de presă, în care susține că, 'miercuri, 14 mai 2025, la ora 16:30, în sediul Filarmonicii de Stat Sibiu, unul dintre instrumentiștii instituției a recurs la un gest extrem: a intrat în greva foamei, în semn de protest față de abuzurile repetate și tratamentele inumane la care sunt supuși artiștii de ani de zile.'

Conducerea Filarmonicii intenționează să depună plângere penală. Practic, cele două părți, atât instituția, cât și sindicatul vorbesc în special de doi oameni implicați în evenimentele de miercuri, managerul dirijor Cristian Lupeș și muzicianul Makcim Fernandez Samodaiev, soțul liderei de sindicat, aflați în conflict mai vechi.

'Înțelegând consecințele grave ale propriului gest de a sechestra trei angajați ai Filarmonicii timp de aproximativ 40 de minute și de a agresa o persoană, domnul Samodaiev și-a schimbat complet afirmațiile, nu a mai condiționat deblocarea ușii de semnarea unor acte impuse de către soția sa, doamna Florescu, și a abordat o falsă atitudine de victimă, așezându-se pe podea și declarând aparent spontan greva foamei.(...) Fapta cu caracter penal comisă de cei 11 membri de sindicat vine după ce Filarmonica a câștigat în justiție procesul împotriva domnului Samodaiev, în urma căruia acesta este obligat să achite cheltuieli de judecată în valoare de 4.000 lei, instanța apreciind că se impune și o sancțiune disciplinară de reducere a salariului cu 10 la sută, timp de trei luni, pentru absență nemotivată de la serviciu. În anul 2023, același domn Samodaiev l-a agresat tot pe managerul instituției, în Piața Mare, dar plângerea la Poliție a fost clasată. Chiar și în aceste condiții, Filarmonica de Stat Sibiu recunoaște faptul că dreptul la grevă este o opțiune personală și respectă orice formă de protest legală. Conducerea Filarmonicii, împreună cu consilierul juridic, vor depune plângere penală împotriva faptei petrecute în după-amiaza zilei de 14 mai', se precizează în comunicatul conducerii.

Potrivit conducerii Filarmonicii sibiene, totul s-a întâmplat miercuri, în timpul negocierii Contractului Colectiv de Muncă.

'La finalul ședinței de negociere a Contractului Colectiv de Muncă (CCM) de ieri, 14 mai 2025, membrii Sindicatului Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica Sibiu (SAIFS) au sechestrat trei persoane din conducerea Filarmonicii - managerul, unul dintre directori și consilierul juridic. Gestul șocant era motivat de impunerea semnării unor documente redactate unilateral de către șefa sindicatului, doamna Monica Florescu, angajată a instituției. Soțul acesteia, domnul Makcim Fernandez Samodaiev, împreună cu un alt angajat, au blocat ușa de ieșire din biroul în care s-a desfășurat ședința, sprijinindu-se cu spatele. Li s-a alăturat doamna Florescu. În ciuda faptului că persoanele sechestrate le-au explicat pe tot parcursul celor aproximativ 40 de minute de lipsire de libertate gravitatea acestui fapt, sindicaliștii nu s-au lăsat înduplecați și întreaga echipă de negociere, formată din 11 membri de sindicat susținuți de către domnul Cornel Briscaru, reprezentant BNS, încuraja verbal și înregistra video gestul aberant al doamnei Florescu și al soțului acesteia, domnul Makcim Fernandez Samodaiev. Întâlnirea de negociere a CCM de ieri, 14 mai 2025, ora 14.00, a avut loc la invitația conducerii Filarmonicii, care încă din vara anului 2022 încearcă să finalizeze acest important document care va reglementa activitatea instituțională. Sindicatul Filarmonicii întârzie, de ani de zile, semnarea CCM, folosindu-se de toate artificiile la limita legalității pentru a menține conflictul colectiv de muncă, prin absențe de la ședințele de negociere, valuri nesfârșite de reclamații, petiții și solicitări repetitive, pretenții financiare peste limitele impuse de lege. Acesta este contextul în care domnul Samodaiev a împins managerul Filarmonicii, care încerca să părăsească încăperea, dezechilibrându-l, iar acesta a căzut și s-a lovit de mobilier', au comunicat cei din conducerea Filarmonicii.

Conducerea Filarmonicii comunică publicului prin intermediul presei, că, ' programul de lucru al instrumentiștilor Filarmonicii de Stat Sibiu este de maxim 4 ore zilnic, de luni până joi, în anul 2024 Filarmonica a produs 50 de concerte simfonice, orchestrale, vocal-simfonice și de operă (din care orchestra instituției a susținut 41), iar salariile le puteți consulta în statul de funcții: https://www.filarmonicasibiu.ro/en/places/lista-functiilor-personalului-contractual-de-la-filarmonica-de-stat-sibiu-la-data-de-31-03-2025. Filarmonica a organizat, în 2024, 90 de activități educative. În schimb, sindicatul nu dorește să semneze CCM pentru că impune un număr de doar 5 concerte educative, 32 de concerte simfonice și maxim 6 concerte extraordinare pe an. Acesta este motivul nenumăratelor greve de avertisment, trei dintre acestea fiind deja declarate ilegale de către instanțele de judecată.'

În replică, Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu spune în propriul comunicat, că, un angajat a intrat în greva foamei, dar nu precizează clar despre cine este vorba, doar prezintă presei o fotografie a lui Makcim Fernandez Samodaiev. 'Decizia a fost luată în timpul negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă, demarate încă din 19 mai 2023, negocieri care au stagnat în ciuda eforturilor susținute ale colectivului artistic și ale reprezentanților sindicali. Conducerea instituției continuă să ignore solicitările legitime ale angajaților și să refuze dialogul real', afirmă sindicatul.

'Este o decizie grea, dar necesară. De 5 ani suntem supuși unui tratament abuziv: cercetări disciplinare repetate, concedieri nejustificate, lipsă de transparență și refuzul constant de a
recunoaște problemele reale din instituție. Protestele noastre - inclusiv cele 7 luni petrecute în stradă în fața Consiliului Județean Sibiu - au fost complet ignorate', ar fi declarat instrumentistul aflat în greva foamei, citat în comunicatul sindicatului condus de soția acestuia.

Sindicatul face apel și la soliditatea presei, a opiniei publice, a colegilor lor de breaslă, ca să le susțină demersurile.

'Revendicările colectivului artistic sunt clare: Un Contract Colectiv de Muncă echitabil; Respect și demnitate la locul de muncă, Protejarea colectivului artistic și a patrimoniului cultural pe care acesta îl reprezintă. Acțiunea de protest este un semnal de alarmă serios, transmis unei administrații surde la nevoile reale ale artiștilor. Greva foamei este un act de disperare, dar și de demnitate, prin care se cere, cu ultimele resurse, respectarea drepturilor fundamentale ale celor care servesc cultura sibiană și națională. Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu va continua să susțină demersurile pașnice ale membrilor săi și face apel la solidaritatea opiniei publice, a colegilor din breaslă și a presei, pentru a sprijini această cauză justă', se arată în comunicatul sindicatului.

Filarmonica de Stat din Sibiu este singura instituție publică din județul Sibiu care a atras atenția, din punct de vedere social, în ultimii ani, cu cele mai multe proteste aici, devenind astfel de notorietate conflictul dintre conducere și sindicat. Conflictul a dus până acum și la anularea de concerte, deși publicul a plătit bilete și abonamente. AGERRPES/(AS-redactor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 455

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 05-11-2026 20:04

Arta și frumusețea păpușilor japoneze, într-o expoziție la MNAR; 67 de exponate, reunite în patru secțiuni

Expoziția de artă tradițională japoneză intitulată ''Ningyo: arta și frumusețea păpușilor japoneze'' va fi vernisată vineri, la Muzeul Național de Artă al României. Evenimentul este organizat de Ambasada Japoniei, Japan Foundation și Muzeul Național de Artă al României. Vernisajul va avea loc, de la 18:00, în pr

Cultura - Media 05-11-2026 16:47

Ministerul Culturii urmărește evoluția cercetărilor la sarcofagul roman descoperit la Constanța

Ministerul Culturii urmărește evoluția cercetărilor și a demersurilor de conservare a sarcofagului roman al unui copil, găsit intact la Constanța, astfel încât această descoperire excepțională să poată fi studiată și valorificată în condiții adecvate. 'Un sarcofag roman descoperit intact la Constanța dezvăluie povestea unui copil care a t

Cultura - Media 05-11-2026 16:07

Mureș: Orașul Luduș a închis temporar biblioteca publică, după ce bibliotecara și-a dat demisia

Primăria orașului Luduș a decis să suspende activitatea bibliotecii publice, după ce și-a dat demisia singura bibliotecară rămasă în urma reducerilor drastice de personal. 'Noi am făcut o reducere de personal în urmă cu un an, un an și jumătate, din cauza faptului că am scris foarte multe proiecte, am implementat foarte multe p

Cultura - Media 05-11-2026 15:08

Timiș: Maestrul Iosif Todea se retrage de la pupitrul dirijoral al Corului 'Ion Românu', după trei decenii

Melomanii vor avea privilegiul audiției unui Concert aniversar de excepție - 'Construcții istorice' -, joi, de la ora 19:00, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara, care va marca retragerea maestrului Iosif Todea de la conducerea Corului 'Ion Românu'. Programul concertului aniversar reunește trei dirijori și

Cultura - Media 05-11-2026 14:26

Bihor: Prima ediție Bookfest la Oradea, în perioada 5-8 noiembrie: 30.000 de volume, evenimente și invitați de prestigiu

Oradea găzduiește, în premieră, Salonul de Carte Bookfest, un eveniment care aduce în oraș peste 30.00 de volume, nume importante ale literaturii și culturii române, autori internaționali, lansări de carte, dezbateri și întâlniri cu publicul.

Cultura - Media 05-11-2026 13:24

Prahova: Tabloul lui Grigorescu evaluat la 3,5 lei - piesa de rezistență a expoziției 'Comorile Prahovei'

Tabloul 'Peisaj' al lui Nicolae Grigorescu, înregistrat în evidența contabilă a Muzeului Județean de Artă Prahova 'Ion Ionescu Quintus' cu valoare de 3,5 lei, va fi piesa 'de rezistență' a primei ediții a expoziției 'Comorile Prahovei', a anunțat, joi, președintele Consiliul Județean (CJ) Prahova, Virgiliu Nanu.

Cultura - Media 05-11-2026 13:04

Dolj: Târgul Tradițional de Toamnă revine la Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova, pe 7 noiembrie

Muzeul Olteniei din Craiova organizează sâmbătă, 7 noiembrie, cea de-a III-a ediție a Târgului Tradițional de Toamnă, eveniment găzduit de Cula Izvoranu-Geblescu din localitatea Brabova, județul Dolj. Manifestarea își propune să reconstituie atmosfera târgurilor de odinioară și să readucă în atenția publicului tra

Cultura - Media 05-11-2026 11:34

Ministrul Culturii, de Ziua Mondială a Limbii Romani: România are datoria să o cunoască, să o respecte, să o păstreze vie

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a transmis, joi, un mesaj de Ziua Mondială a Limbii Romani, în care subliniază că România are datoria să o cunoască, să o respecte și să o păstreze vie, pentru că aceasta merită să fie auzită în școli, pe scenă, în literatură, în muzică și în spațiul public. 'Fiecare lim

Cultura - Media 05-11-2026 10:55

Permis gratuit pentru elevi, studenți, masteranzi și doctoranzi - la Biblioteca Academiei Române

Elevii, studenții, masteranzii și doctoranzii beneficiază de permis gratuit la Biblioteca Academiei Române. 'Biblioteca Academiei Române anunță: Permis gratuit pentru elevi studenți, masteranzi și doctoranzi. Pentru eliberarea permisului este necesar să vă prezentați cu legitimația, carnetul sau adeverința de elev/student. Perm

Cultura - Media 05-11-2026 10:44

'80 de ani de la foametea din R.S.S. Moldovenească' - dublu eveniment, săptămâna viitoare, la Academie

Academia Română va organiza, marțea viitoare, o sesiune comemorativă și o expoziție dedicate împlinirii a 80 de ani de la foametea din R.S.S. Moldovenească (1946-1947). Organizate de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST), cele două evenimente - intitulate '80 de ani de la foametea din R.S.S. Moldovenească (

Cultura - Media 04-11-2026 18:19

Covasna: 'Giganți printre firele de iarbă' - aproape 60 de machete ale unor insecte expuse la Sfântu Gheorghe

Aproape 60 de machete de insecte, unele ajungând până la 120 de centimetri, vor fi prezentate în cadrul expoziției 'Giganți printre firele de iarbă', ce va fi vernisată săptămâna aceasta la Muzeul Cinegetic și de Științele Naturii din Sfântu Gheorghe, au anunțat, miercuri, organizatorii. Potrivit acestora, în cadrul

Cultura - Media 04-11-2026 17:06

Mureș: Lungmetrajul 'Cazul Samca' deschide a 34-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Scurtmetraj Alter-Native

Lungmetrajul românesc 'Cazul Samca', regizat de Horia Cucută și George ve Gänæaard, deschide, miercuri după-amiază, cea de-a 34-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Scurtmetraj Alter-Native de la Târgu Mureș. Potrivit organizatorilor, povestea urmărește o echipă de documentariști redeschide o anchetă la 15 ani după co

Culte 04-11-2026 17:01

Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox

Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre

Cultura - Media 04-11-2026 16:58

Ministerul Culturii primește 43,4 milioane de lei în plus, în urma rectificării bugetare

Ministerul Culturii a primit fonduri suplimentare în sumă de 43.376 mii lei, pentru finanțarea cheltuielilor urgente ale instituțiilor subordonate, finanțate din venituri și subvenții de la bugetul de stat, ca urmare a rectificării bugetare. 'Deblocarea sumelor reținute la nivelul ordonatorului principal de credite în temeiul art. 21 alin. (5)

Cultura - Media 04-11-2026 16:29

Romanul 'Eu sunt labirint' de Alea Zar, lansat pe 11 noiembrie, la Librăria Humanitas Lipscani

Romanul 'Eu sunt labirint', semnat de Alea Zar, pseudonimul Alinei Voicu, va fi lansat pe 11 noiembrie, la Librăria Humanitas Lipscani. Din România interbelică până în anii comunismului și ai tranziției postcomuniste, romanul urmărește firele unei istorii fragmentate, în care memoria individuală și cea colectivă se împlete