logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus - Ce se ştie şi ce nu se cunoaşte încă despre epidemie

Image

Rata de mortalitate, nivelul de transmitere, momentul în care boala devine contagioasă, perioada de incubaţie: noi informaţii încep să contureze epidemia provocată de noul coronavirus apărut în China, deşi rămân încă multe necunoscute, relatează marţi AFP.

Care este rata de mortalitate?

Mai letal decât gripa sezonieră, însă mai puţin virulent în comparaţie cu epidemiile anterioare asociate unui coronavirus: iată unde pare să se situeze periculozitatea noului virus, numit oficial marţi Covid-19, chiar dacă nu este deocamdată cunoscută cu exactitate rata sa de mortalitate.

Până în prezent, 1.016 decese au fost înregistrate dintre cele peste 42.600 de cazuri confirmate în China continentală (2,4%). În afara acestei ţări, virusul a ucis două persoane, una în Filipine şi alta în Hong Kong, iar peste 400 de cazuri de contaminare au fost confirmate în aproximativ 30 de ţări şi teritorii.

Estimările ratei de mortalitate trebuie utilizate cu prudenţă deoarece nu se cunoaşte câţi oameni sunt efectiv infectaţi, notează AFP.

Într-un studiu publicat luni, o echipă de cercetători de la Imperial College London a estimat că rata de deces este de 18% în rândul cazurilor depistate în provincia Hubei, epicentrul epidemiei. În schimb, la nivel global, aceasta este evaluată la ''aproximativ 1%'', cu o doză de incertitudine cuprinsă între 0,5% şi 4%.

Cele două epidemii mortale anterioare cauzate de un coronavirus, SRAS (Sindromul Respirator Acut Sever) şi MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), s-au dovedit mult mai virulente. În 2002-2003, SRAS a provocat decesul a 774 de persoane la nivel mondial dintre cele 8.096 de cazuri înregistrate, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), reprezentând o rată de mortalitate de 9,5%. În continuare activă, epidemia MERS a ucis 858 de persoane din 2.494 de cazuri confirmate din septembrie 2012, reprezentând o mortalitate de 34,5%.

Gripa sezonieră este mult mai mortală în cifre absolute deoarece ucide între 290.000 şi 650.000 de oameni pe an la nivel mondial, potrivit OMS.

Pe lângă periculozitatea virusului, capacitatea sa răspândire este cea care va determina severitatea epidemiei. "Un virus relativ puţin agresiv poate provoca daune mari dacă este contractat de mulţi oameni", după cum a explicat Michael Ryan, directorul programului pentru intervenţii de urgenţă al OMS.

Care este nivelul de contagiune?

Într-un studiu publicat în jurnalul ştiinţific american New England Journal of Medicine (NEJM), cercetători chinezi au estimat că fiecare pacient a infectat în medie 2,2 persoane (aceasta este ''rata efectivă de reproducere'' a bolii, sau R0). Aceasta este mai mare decât gripa (1,3), semnificativ mai mică decât rujeola (peste 12) şi comparabilă cu SRAS (3).

La nivel mondial, amploarea epidemiei va depinde de gradul de transmitere a virusului în afara Chinei. "Un număr mic de cazuri ar putea fi scânteia care provoacă un incendiu mai mare", a avertizat luni directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. Oficialul a făcut referire la cazul unui britanic infectat în Singapore, care a transmis apoi virusul la o duzină de persoane, în Franţa şi apoi în Marea Britanie, notează AFP.

Perspectiva unei multiplicări a acestui tip de cazuri îngrijorează. Deoarece pentru fiecare pacient infectat, autorităţile sanitare din ţara în cauză trebuie să găsească persoanele cu care el a intrat în contact şi să se asigure că acestea nu vor infecta la rândul lor alţi oameni.

Cu toate acestea, în cazul în care cazurile de contaminare din afara Chinei se înmulţesc, această procedură numită ''urmărire a contactelor'' va fi din ce în ce mai dificil de pus în aplicare.

Care sunt modalităţile de transmitere?

Virusul este transmis în principal pe cale respiratorie şi prin contact fizic. Transmiterea pe cale respiratorie are loc prin picăturile de salivă expulzate de pacientul infectat, sper exemplu atunci când tuşeşte. Oamenii de ştiinţă estimează că acest lucru necesită o distanţă de contact redusă (aproximativ un metru).

Pentru a evita contaminarea, autorităţile sanitare insistă asupra importanţei măsurilor-barieră: spălarea frecventă a mâinilor, tuşit sau strănutat într-o batistă de unică folosinţă, purtarea unei măşti sanitare... De asemenea, diareea poate fi o cale secundară de transmitere.

Când devine o persoană contagioasă?

Aceasta este una dintre întrebările cheie. Iniţial, oamenii de ştiinţă au estimat că riscul de contagiune începe ''la câteva zile după debutul simptomelor'', la fel ca în cazul SRAS, a explicat pentru AFP profesorul Arnaud Fontanet de la Institutului Pasteur.

Însă experţii cred acum că riscul ar putea începe mai devreme, la începutul simptomelor sau chiar înainte.

Potrivit profesorului Fontanet, ponderea cazurilor de contagiune provocate de pacienţii fără simptome ''rămâne probabil limitată''. În esenţă, tusea este un vector important pentru transmiterea virusului, însă un pacient fără simptome nu tuşeşte.

Dar chiar şi limitate, aceste cazuri pot complica controlul răspândirii virusului: este imposibil de localizat un pacient care nu are simptome. În mod similar, persoanele care prezintă puţine simptome pot trece foarte uşor nedepistate.

Care este perioada de incubaţie?

Analizând datele de la cele 1.100 de cazuri confirmate în China, o echipă de cercetători chinezi estimează că perioada medie de incubaţie este de trei zile, conform articolului lor publicat luni.

Această perioadă este mai scurtă faţă de estimările precedente: OMS a indicat o întârziere de două până la zece zile între infectare şi debutul primelor simptome, în timp ce un studiu chinez a evocat, în medie, 5,2 zile, cu o variaţie semnificativă.

Aceste estimări preliminare au condus la stabilirea unei perioade de observaţie de 14 zile, sau de carantină pentru cazurile suspecte şi persoanele repatriate.

Însă, potrivit datelor experţilor chinezi publicate luni, perioada de incubaţie ar ajunge în unele cazuri la 24 de zile.

Care sunt simptomele?

Tabloul clinic al afecţiunii respiratorii provocate de noul coronavirus este precizat pe baza datelor de la cele 1.100 de cazuri confirmate în 31 de provincii chineze, analizate de cercetători din toate ţările. Majoritatea persoanelor au prezentat febră, iar două treimi tuse, însă cazurile de diaree sau de vărsături au fost rare. Un sfert dintre pacienţi au avut cel puţin o boală preexistentă (hipertensiune arterială, boli pulmonare...).

Vârsta medie a acestor pacienţi este de 47 de ani (doar 0,9% au sub 15 ani), 58% sunt bărbaţi şi puţin peste 2% sunt lucrători sanitari.

Nu există vaccin sau medicamente contra coronavirusului, iar managementul acestuia se bazează pe tratarea simptomelor. Unora dintre pacienţi li se administrează încă antivirale, a căror eficienţă este în curs de evaluare.

Care este originea?

Noul coronavirus a apărut la lilieci, însă oamenii de ştiinţă cred că a trecut printr-o altă specie înainte de a fi transmis oamenilor. Cercetătorii chinezi au susţinut că acest animal intermediar ar putea fi pangolinul, un mic mamifer cu solzi, în pericol de dispariţie. Comunitatea ştiinţifică internaţională a considerat această ipoteză drept plauzibilă, adăugând totuşi că ar trebui verificată.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 43

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 30-10-2026 21:48

Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan

Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi

Stiinta 30-10-2026 18:53

Un startup californian a apelat la AI pentru a obține un virus capabil să lupte cu infecțiile bacteriene rezistente la antibiotice

Cercetătorii de la startupul californian Radical Numerics au utiliat inteligența artificială (AI) pentru a crea un virus capabil să combată o infecție bacteriană rezistentă la tratamentul convențional cu antibotice, metodă care, dacă se dovedește eficientă, ar putea ajuta oamenii să lupte împotriva bolilor microbiene fără a agrava rezistența la antibiotice, tra

Stiinta 30-10-2026 17:04

Papa Leon al XIV-lea: Agenții AI sunt instrumente, nu persoane

Papa Leon al XIV-lea a avertizat vineri împotriva acordării unei personalități juridice sau a unor drepturi pentru agenții de inteligență artificială (AI), afirmând că responsabilitatea pentru acțiunile acestora trebuie să le revină, în mod clar, creatorilor lor umani, informează AFP. 'Mașinile sunt instrumente, nu persoa

Stiinta 30-10-2026 14:06

Japonia/ Un pacient a beneficiat de un tratament împotriva bolii Parkinson pe bază de celule stem

Un pacient a beneficiat de un tratament de pionierat pe bază de celule stem pentru tratarea bolii Parkinson, a anunțat vineri compania farmaceutică niponă care l-a dezvoltat, informează AFP. 'Prima grefă a fost realizată la Spitalul Universitar din Kyoto în luna octombrie', a afirmat laboratorul Sumitomo Pharma într-un comu

Planeta 30-10-2026 09:57

Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți

O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare

Planeta 30-10-2026 09:04

Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)

Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan

Planeta 30-10-2026 08:45

VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon

Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.  

Stiinta 29-10-2026 18:56

Fotografii ale unei eclipse solare dezvăluie noi detalii ale coroanei solare

Fotografiile recent publicate ale Soarelui, surprinse în timpul eclipsei totale din 12 august, dezvăluie atmosfera exterioară a Soarelui în detalii fără precedent, surprinzând o uriașă gaură coronală dar și structuri rare formate de vântul solar denumite 'inele de fum', transmite joi Space.com. Imaginile au fost

Planeta 29-10-2026 17:54

Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)

Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore

Stiinta 29-10-2026 11:47

Legături genetice cu 16 boli, identificate de cercetători din Australia

O echipă de cercetători din Australia a cartografiat legături genetice cu 16 boli, identificând aproape 1.500 de gene care ar putea contribui la apariția unor afecțiuni, variind de la cancer la tulburări imunitare și neurologice, transmite joi agenția de presă Xinhua. Echipa, alcătuită din membri ai Institutului Garvan de Cercetări Medic

Planeta 28-10-2026 21:36

Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă

Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă

Stiinta 28-10-2026 19:24

Găurile negre s-ar putea diviza, dar doar dacă se rotesc la viteze extreme (studiu)

O gaură neagră s-ar putea scinda în două găuri negre distincte, dar doar dacă gaura neagră inițială se rotește suficient de rapid, conform unui nou studiu publicat pe 22 octombrie în revista Physical Review D, transmite

Stiinta 28-10-2026 18:17

Un rover al NASA a detectat particule de praf ultrafine pe planeta Marte

Marte este o planetă cu foarte mult praf. Praful marțian este pus în mișcare de vânturi zilnice, de vârtejuri - cunoscute sub numele de ''diavoli de praf'' - și de furtuni de praf de mari dimensiuni, care se manifestă la nivel local, regional și chiar global. Praful reprezintă un factor care trebuie luat în considerare în

Stiinta 28-10-2026 17:47

Astronomii au descoperit o potențială nouă planetă pitică dincolo de orbita lui Neptun

Puternicul Observator Vera Rubin a detectat ceea ce pare a fi o planetă pitică ce orbitează în jurul Soarelui, în adâncurile înghețate ale spațiului de dincolo de orbita planetei Neptun, transmite miercuri

Planeta 28-10-2026 15:40

Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)

Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor