logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Vasile Dîncu: Alegerile au fost anulate pentru că România nu a implementat Regulamentul UE privind serviciile digitale

Imagine din galeria Agerpres

România a ajuns în acest ciclu electoral să anuleze alegerile din cauza lipsei unui mecanism funcțional de supraveghere din cadrul Regulamentului Uniunii Europene privind serviciile digitale (DSA), precum și a faptului că cetățenii nu dispun de un suport transparent de sesizare și remediere a conținutului 'ilegal, înșelător', cu consecințe asupra procesului electoral precum polarizarea accentuată, manipularea informației sau ascensiunea unui populism digital bazat pe conținut emoțional, a subliniat, joi, europarlamentarul Vasile Dîncu, vicepreședinte al Comisiei speciale Scutul European pentru Democrație din Parlamentul European.

'România nu a desemnat, până în acest moment, un coordonator al serviciilor digitale, așa cum se cere în regulament. În lipsa unei asemenea autorități, pe platformele online se propagă sistematic dezinformarea, manipularea prin AI sau publicitatea politică opacă. De asemenea, cetățenii nu dispun de un mecanism transparent de sesizare și remediere a conținutului ilegal, înșelător. Asta este prima mare vulnerabilitate a României. În al doilea rând, reacția întârziată a CNA și lipsa unui cadru adoptat și adaptat epocii marilor platforme. CNA trebuie să reglementeze și să supravegheze comunitatea electorală. Este concentrat aproape exclusiv pe televiziune și radio (...). De aceea, normele CNA pentru campania electorală nu includ standarde pentru publicitatea politică online, iar monitorizarea pe care o face CNA este una reactivă, nu proactivă. Sancțiunile sunt rare și sunt tardive', a transmis Dîncu, într-o intervenție online de la Bruxelles, la masa rotundă 'Scutul european pentru democrație', eveniment organizat de Comisia pentru afaceri europene din Senat.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), a apreciat el, ar fi trebuit să adopte legislația europeană cu un an înainte de alegeri.

'Deși are atribuții foarte importante în transparența finanțării campaniilor, nu au existat reguli clare pentru publicitate politică digitală, mai ales în ceea ce privește intensificarea și identificarea sponsorizărilor pe marile platforme', a atras atenția Dîncu.

Potrivit acestuia, consecințele pentru procesul electoral din România sunt: 'polarizarea accentuată și manipularea informației, exploatarea vulnerabilităților prin rețele străine de influenceri și actori locali sau statali din altă parte, ascensiunea unui populism digital, care este bazat pe conținut emoțional'.

El s-a pronunțat pentru reconstruirea unei comunicări publice bazate pe adevăr și mai puțin pe dezinformare, pe 'emoții puternice și frică'.

'Duminică vom avea de dat o probă prin care citim comunicarea publică, comunicarea electorală. Astăzi, întreaga campanie electorală, din toate părțile, se bazează foarte mult pe frică. Ceea ce face și Tik Tok, ceea ce fac platformele a intrat în zona comunicării politice și văd că, de fapt, comunicarea electorală a devenit comunicare bazată pe frică. Este o mare greșeală și ceea ce deformează, până la urmă, îi împinge pe oameni mai mult spre platforme, este Tik Tok, care face exact același lucru. Este cazul ca, dincolo de mecanismele pe care le-am inițiat, de a reconstrui comunicarea publică pe baze care să fie mai mult legate de adevăr și mai puțin de dezinformare. Cred că trebuie să renunțăm și nu să încurajăm acest mod de a face comunicare, bazat pe emoții puternice și frică', a punctat Dîncu.

A susținut că în acest context, România trebuie să desemneze și să operaționalizeze coordonatorul DSA, să actualizeze legislația europeană în domeniu și să mandateze Consiliul Național al Audiovizualului și Autoritatea Electorală Permanentă să pună bazele unui centru de supraveghere a alegerilor digitale.

'România trebuie să desemneze și să operaționalizeze coordonatorul pieței, care să colaboreze cu Comisia Europeană și cu platformele. De asemenea, să actualizeze legislația europeană cât mai repede. De asemenea, mandatarea CNA și AEP să creeze un centru de supraveghere a alegerilor digitale. Poate să facă un parteneriat cu STS, cu CERT.ro, cu societatea civilă, o campanie de media de a-i învăța inclusiv pe copii cum să citească mesajele din această zonă AI-ului', a subliniat europarlamentarul.

Dîncu s-a referit, totodată, la două propuneri pe care le promovează în Parlamentul European, care vizează un regulament pentru transparența algoritmilor pe platforme sociale și întocmirea unui registru la nivel național pentru algoritmi, dar și un proiect pentru sprijinirea presei scrise de calitate.

'Este nevoie de un regulament european, asta o să propunem și la Bruxelles, pentru transparența algoritmilor pe platformele sociale. Aici poate că legislația europeană nu este completă, va trebui să modificăm limita, cea de 5 milioane de utilizatori, pentru marile platforme, pentru că în România micile platforme și micii influenceri au reușit să modifice foarte mult ceea ce însemna publicitatea electorală (...). Acel proiect ar trebui să conțină obligația de audit algoritmic anual pe marile platforme (...). Ar trebui să avem un registru național pentru algoritmii cu impact social, în care trebuie descrisă funcționarea algoritmilor, cum funcționează acești algoritmi care ne selectează sau ne creează bulele acestea de ego', a evidențiat el.

Alte propuneri se referă la obiective clare pe care le declară platforma respectivă și dreptul la explicație algoritmică.

'Orice cetățean poate să ceară explicații în ceea ce privește rațiunea pentru care a fost recomandat în conținut. De asemenea, ar trebui un indice potențialul de risc algoritmic și, de asemenea, o rețea de cercetători pentru transparența algoritmului, în care societatea civilă să aibă posibilitatea să vadă ce se întâmplă și să cerceteze. Eu cred că pentru România este o realitate, cred că ar trebui să inițiem un proiect pentru sprijinirea presei scrise de calitate. O să încercăm să facem și aici, la Bruxelles, un regulament european pentru chestiunea asta, pentru că presa scrisă de calitate poate fi un gardian pentru ce înseamnă conținuturi care sunt verificabile și care creează, până la urmă, transparență și cultură. Este o modalitate și comentariile pot fi oarecum circumscrise într-o zonă a adevărului și mai puțin a unei manipulări haotice, care vine din toate părțile', a detaliat Dîncu.

La inițiativa senatorului Mihai Coteț, președintele Comisiei pentru afaceri europene, Senatul găzduiește, joi, lucrările mesei rotunde 'Scutul european pentru democrație'.

Prin acest eveniment, Comisia pentru afaceri europene din Senat urmărește să colecteze opinii, informații și analize cu privire la modalitățile în care poate fi promovată și consolidată democrația în Uniunea Europeană, urmare a deciziei din 1 aprilie a Comisiei Europene de a solicita puncte de vedere pe aceste teme organizațiilor societății civile din statele membre, apărătorilor drepturilor omului, autorităților naționale, grupurilor de tineret, sectorului privat, precum și mass-mediei. Contribuțiile urmează a fi transmise Comisiei Europene și vor fi integrate într-un document ce va fi publicat în al treilea trimestru al anului 2025.

Obiectivele principale ale acestei inițiative se axează pe promovarea rezilienței societății și pe sporirea încrederii cetățenilor UE în democrație și în instituțiile democratice la nivel național și la nivelul Uniunii Europene, inclusiv prin detectarea și combaterea acțiunilor străine de manipulare a informațiilor. Este urmărită, de asemenea, combaterea ingerințelor străine și a dezinformării, mai ales prin intermediul dimensiunii online, precum și consolidarea corectitudinii și a integrității alegerilor și a sistemului democratic de control și echilibru.

La eveniment au participat, printre alții, Luminița - Teodora Odobescu, consilier prezidențial, Mihai Constantin, secretar de stat, Cancelaria Prim - Ministrului, parlamentari, reprezentanți ai Ministerul Culturii, Direcției Servicii Digitale - Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, ai Ministerului Justiției, parlamentari. AGERPRES/(A, AS - redactor: Sorinel Peneș, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 414

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 15-05-2025 18:00

Prezidențiale2025/ Operațiunile de numărare a voturilor la închiderea secțiilor - înregistrate prin intermediul unei tablete

Operațiunile de numărare a voturilor în secții, duminică, după închiderea urnelor, la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, sunt înregistrate prin intermediul unei tablete, iar președintele biroului electoral deschide buletinele unul câte unul și citește cu voce tare prenumele și numele candidatului votat și arată buletinul celor prezenți

Politic 15-05-2025 17:41

Prezidențiale2025/Cosmin Corendea (AUR Giurgiu): Ne dorim ca oamenii să își exprime votul liberi, fără influențe

Deputatul AUR Cosmin Corendea a declarat joi că își dorește ca fiecare om să voteze liber, fără să fie influențat, astfel încât duminică să își aleagă președintele pe care îl dorește și pe care România îl merită. 'Mesajul meu este foarte simplu și constă într-o rugăminte către autoritățile di

Politic 15-05-2025 17:35

Prezidențiale2025/ Știrbu (PNL): Cred că duminică România va răsufla ușurată și parcursul nostru european va continua

Președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, și-a exprimat joi, într-o conferință de presă, alături de primarul Slatinei, Mario De Mezzo, susținerea față de candidatul independent Nicușor Dan în al doilea tur al alegerilor prezidențiale de duminică, exprimându-și convingerea că la finalul procesului de vot 'România va răsufla ușurată'

Politic 15-05-2025 17:30

Ilie Bolojan îl felicită pe Edi Rama pentru câștigarea alegerilor din Albania

Președintele interimar Ilie Bolojan l-a felicitat, joi, pe Edi Rama pentru câștigarea alegerilor din Albania, menționând că este încântat să îl revadă vineri la reuniunea Comunității politice europene (CPE), găzduită de Tirana. 'Felicitări, Edi Rama privind re-alegerea dumneavoastră! Sunt nerăbdător să vă &ici

Politic 15-05-2025 17:26

Prezidențiale2025/Botez (USR Vaslui): Chiar nu vrem să vedem cum arată varianta și mai rea a modelului Iohannis

Președintele USR Vaslui, deputatul Mihai Botez, opinează că prin absența de la o serie de dezbateri publice la care a fost invitat, candidatul George Simion arată lipsă de respect față de alegători. 'După patru ani de vulgaritate și agresivitate duse la extrem, Simion schimbă placa și vorbește despre respect. (...) Buba e că nu se potriveș

Politic 15-05-2025 17:07

Prezidențiale2025/Laura Gherasim (AUR): Pe 18 mai este rândul nostru să ne alegem propriul drum, un drum al demnității

Deputatul AUR Vaslui Laura Gherasim este de părere că la alegerile prezidențiale de duminică cetățenii au ocazia să-și aleagă propriul drum, după 35 de ani în care țara a fost condusă de oameni care n-au înțeles 'durerea' poporului. 'Timp de 35 de ani, am fost conduși de oameni care n-au înțeles niciodată durerea

Politic 15-05-2025 17:00

Prezidențiale2025/ 87 de jurnaliști străini acreditați la scrutinul din România; vor fi și 159 de observatori internaționali

Un număr de 299 de acreditări au fost eliberate de Autoritatea Electorală Permanentă asociațiilor și fundațiilor, jurnaliștilor străini și observatorilor internaționali, pentru observarea alegerilor prezidențiale din România. Potrivit AEP, 87 de jurnaliști străini au fost acreditați pentru observarea alegerilor prezidențiale din țara noa

Politic 15-05-2025 16:48

Prezidențiale2025/ Primarul din Miercurea-Ciuc, Korodi Attila: Fiecare vot va conta, pentru că vorbim de viitorul nostru

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat, joi, că în ultimele două săptămâni comunitatea maghiară a înțeles că lupta unor oameni s-a transformat în lupta pentru viitorul țării și consideră că și la nivel național trebuie să existe o mobilizare mare la vot și o coagulare a tuturor celor care cred în viitorul europea

Politic 15-05-2025 16:00

Prezidențiale2025/BEC va prezenta sâmbătă și duminică datele privind prezența la urne; pe site-ul AEP - urmărite în timp real

Biroul Electoral Central va prezenta, sâmbătă și duminică, datele privind prezența cetățenilor români la urne la al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit BEC, datele privind prezența la alegerile prezidențiale vor fi prezentate public după cum urmează: * sâmbătă, la ora 12:30 - pentru ora 12:00 (av&a

Viata Parlamentara 15-05-2025 15:49

Ionuț Vulpescu: În vremuri de confuzie și diviziune, nu trebuie să ne uităm rădăcinile europene

Rădăcinile europene nu trebuie uitate, a afirmat, joi, deputatul PSD Ionuț Vulpescu, președinte al Adunării Generale a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO), care a menționat că proiectul european este tot mai des pus sub semnul întrebării pe întregul continent. Prezent la evenimentul aniversar 'Together for Europe - 75

Viata Parlamentara 15-05-2025 15:43

Parlament/ Se introduc limite clare cu privire la durata mandatelor administratorilor neexecutivi ai societăților (proiect)

Doi senatori AUR, Petrișor Peiu și Niculina Stelea, au depus la Parlament un proiect de lege prin care se introduc limite clare privind durata mandatelor administratorilor neexecutivi ai societăților comerciale. Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă urmărește introducerea unor limite clare privind durata mandatelor administrator

Politic 15-05-2025 15:40

Odobescu: Libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de manipula sau de a fi manipulați

Războiul hibrid este un fenomen comun întregului spațiul european, nu numai României, iar pentru combaterea acestuia este nevoie de un dialog continuu cu Comisia Europeană și celelalte instituții europene, pentru că libertatea de exprimare nu înseamnă 'libertatea de a manipula sau de a fi manipulați', a transmis, joi, Luminița Odobescu, cons

Politic 15-05-2025 15:37

Ministrul Bogdan Ivan: Atunci când ai o linie de producție de până la 3.500 de drone anual, începem să exportăm

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat, joi, la Brașov, că România ar putea începe să exporte tehnică militară. 'România este o deja o țară extrem de importantă în tot ce înseamnă reînarmarea Uniunii Europene. Avem programul ReArm Europe, care este declarativ, cel mai important program al UE î

Politic 15-05-2025 15:09

Prezidențiale2025/AEP: Au fost distribuite suficiente buletine de vot la secții ca votarea să se desfășoare în cele mai bune condiții

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat, joi, că pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale au fost tipărite 19.796.726 de buletine de vot care vor fi utilizate în țară. De asemenea, au fost tipărite 3.600.000 de buletine de vot pentru străinătate, fiind același număr de buletine de vot ca la primul tur de scrutin, prec

Politic 15-05-2025 15:00

Prezidențiale2025/ Trei institute vor efectua duminică sondaje de opinie la ieșirea de la urne

Trei case de sondare au fost acreditate să efectueze sondaje de opinie la ieșirea de la urne, la nivel național, la alegerile prezidențiale de duminică. Potrivit Biroului Electoral Central, vor efectua exit-poll-uri, la nivel național: Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE; Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS și ARA Pub