5 aprilie - Ziua Automobilistului

Ziua Automobilistului este marcată anual la 5 aprilie, amintind de înfiinţarea, la această dată, în 1904, a Automobil Clubului Român, prima asociaţie a automobiliştilor din ţara noastră, de către un grup de automobilişti amatori, constituiţi în Adunarea Generală desfăşurată în salonul de onoare al Hotelului Bulevard din Bucureşti.
Automobil Clubul Român se înscrie printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume. Imediat după înfiinţare, clubul a pus bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România numărându-se printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile, potrivit www.acr.ro.
Primul preşedinte al Automobil Clubului Român a fost prinţul George Valentin Bibescu (1904-1924), urmat de Ion M. Mitilineu (1924-1946).
În anul 1909, ACR a fost recunoscut oficial de statul român, prin publicarea în Monitorul Oficial din 13 martie a Legii cu articol unic: "Se recunoaşte Societăţii Automobil Club Român, din Bucureşti, calitatea de persoană morală, pe baza alăturatelor statute...", în conformitate cu hotărârea Camerei Deputaţilor din 22 ianuarie 1909 şi a Senatului din 19 februarie 1909.
În anul 1914, şi-a schimbat statutul în Automobil Club Regal Român (ACRR), pentru următorii 33 de ani, regii României deţinând funcţia de preşedinţi de onoare ai societăţii, iar în 1925, ACRR s-a afiliat Consiliului Central al Turismului Internaţional, cu sediul la Paris. Un an mai târziu, în 1926, Henry Manu, însoţit de N. Constantinescu, a parcurs prima cursă Bucureşti - Paris şi retur, fără oprire, pe o maşină Buick. În acelaşi an, a fost realizat înconjurul României pe un Oldsmobile, pe o distanţă de 2.447 km în 50 de ore, performanţă realizată de Alexandru Berlescu. Anul 1936 a adus o nouă performanţă, considerată a fi cea mai mare victorie a automobilismului românesc, prin câştigarea Raliului Monte Carlo, de către Petre Cristea şi Ion Zamfirescu, însoţiţi de Gogu Constantinescu, pe un Ford V8.
La 1 ianuarie 1948, Automobil Clubul Regal Român a primit denumirea de Automobil Clubul Republicii Populare Române (ACRPR), iar în 1958, a fost reorganizat, sub denumirea de Asociaţia Automobiliştilor din România (AAR), revenind, în 1967, la denumirea de Automobil Clubul Român (ACR).
În anul 1985, atelierele ACR au fost "naţionalizate", Automobil Clubul Român, ca organizaţie neguvernamentală, fiind redus la statutul unei federaţii. În anul 1990, însă, prin Decretul nr. 85/1 februarie 1990 privind Restabilirea regimului de funcţionare al Automobil Clubului Român, ACR-ului i-au fost redate toate drepturile şi bunurile materiale pe care le deţinuse iniţial.
La 7 martie 1994, la Braşov, s-a desfăşurat Conferinţa Naţională a ACR, în cadrul căreia a fost ales preşedinte Constantin Niculescu (fost vicepreşedinte şi secretar general al ACR). Mandatul său a fost reînnoit în 1999, 2004, 2009, 2014 şi 2019.
Automobil Clubul Român a semnat, în martie 2007, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, Charta Securităţii Rutiere Europene, document multinaţional promovat de Federaţia Internaţională a Automobilului (FIA) şi Comisia Europeană, iar în decembrie acelaşi an, a primit Premiul de Excelenţă al Comisiei Europene pe anul 2007.
Printre evenimentele importante din istoria recentă a clubului, se evidenţiază: participarea la lansarea campaniei mondiale "Think Before You Drive", lansată de către clubul automobilistic din Bulgaria (sept. 2006); semnarea, de către preşedintele ACR, Constantin Niculescu, cu ocazia Congresului anual FIA desfăşurat la Barcelona, a Declaraţiei Federaţiei Internaţionale a Automobilului privind siguranţa rutieră mondială "Make Roads Safe" (oct. 2006); lansarea, în Cetatea Marii Uniri, Alba Iulia, a campaniei mondiale "Make Cars Green"/ Să facem automobilele ecologice (sept. 2010); lansarea campaniei naţionale "O secundă pentru viaţa ta", prin înfiinţarea de cabinete de educaţie rutieră în unităţile şcolare şi dotarea acestora cu echipamente moderne (febr. 2013).
Totodată, ACR s-a aliniat proiectelor promovate la nivel internaţional de instituţiile şi organismele abilitate, în ceea ce priveşte siguranţa rutieră. Astfel, în aprilie 2010, a organizat, în premieră pe ţară, simpozionul "Accidentul rutier şi implicaţiile sale socio-economice", în conformitate cu Rezoluţia ONU privind Deceniul Mondial al Siguranţei Rutiere 2011-2020, din 3 martie 2010. De asemenea, în mai 2011, a lansat, la nivel naţional, împreună cu alte instituţii cu responsabilităţi în domeniu, "Decada Mondială a Siguranţei Rutiere 2011-2020", iniţiată de preşedintele FIA, în conformitate cu care a fost semnat, în octombrie 2013, protocolul de colaborare pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, de către preşedintele ACR şi Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iar în februarie 2014, ACR a început implementarea proiectului "Carte de salvare la bord". AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, Cerasela Bădiţă, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
* Explicaţie foto din deschidere: Sigla Automobil Clubul Roman (ACR)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 aprilie
Este a 101-a zi a anului 2025. Au mai rămas 264 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 39 m și apune la 19 h 55 m. Luna răsare la 18 h 35 m și apune la 05 h 57 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiță)
DOCUMENTAR: Fostul mare pugilist, campion mondial, Leonard Doroftei împlinește 55 de ani (10 aprilie)
Leonard Doroftei, unul dintre cei mai titrați pugiliști români, cu o carieră formidabilă la amatori și la profesioniști, s-a născut la Ploiești, la 10 aprilie 1970. A fost descoperit de antrenorul emerit Titi Tudor la sala din urbea ploieșteană unde antrena acesta, punând pentru prima dată mănușile în mâini la clubul 'Prahova' P
DOCUMENTAR: 15 ani de la tragedia aviatică de la Smolensk (10 aprilie)
În dimineața zilei de 10 aprilie 2010, un avion Tupolev 154M s-a prăbușit în apropiere de Smolensk, Rusia, fără să existe supraviețuitori. Aeronava decolase din capitala Poloniei, Varșovia, și se îndrepta spre Federația Rusă unde urmau să aibă loc ceremoniile de comemorare ale victimelor masacrului din 1940 din pădurea de la Katyn, din apropi
10 aprilie - Ziua Sportului Curat
Ziua Sportului Curat este marcată în fiecare an la data de 10 aprilie, pentru a atrage atenția asupra luptei globale împotriva dopajului, un flagel care afectează sportul, dar și întreaga societate, potrivit site-ului oficial al Agenției Naționale Anti-Doping, www.anad.gov.ro. Această zi a
Nou summit al 'Coaliției voluntarilor' pe 10 aprilie, la Bruxelles
Miniștrii apărării din țările 'voluntare' aliate ale Ucrainei se vor reuni pe 10 aprilie 2025, la Bruxelles, pentru a contura viitoarele garanții se securitate pentru Kiev, în caz de încetare a focului, a anunțat, la 28 martie 2025, o sursă din Ministerul Apărării francez, conform AFP și https://www.ukri
CITATUL ZILEI
'Deși ploaia, după natura ei, este la fel de generoasă, în grădină cresc lalele, iar în pustiu mărăcini.' ('Cugetări persane', antologie și traducere de Viorel Bageacu, Ed. Albatros, București 1983)
Prezidențiale2025/ Reguli privind etichetarea materialelor de publicitate politică
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din mai 2025 se desfășoară în intervalul 4 aprilie, ora 00:00 - 3 mai, ora 7:00. Actorii politici participanți la alegeri au obligația de a însoți toate materialele politice publicitare, cu excepția celor de natură exclusiv audio sau exclusiv de tipul unui text publicat în mediul online, de o etichetă care
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 aprilie
Ortodoxe Sf. Mc. Terentie, Pompei, African, Maxim și Dima Greco-catolice Sf. m. Terenție, Pompei, Maxim, Macarie, African și cei împreună cu ei; Sf. Gemma Galgani Romano-catolice Ss. Apoloniu, pr. m.; Macarie Sfinții Mucenici Terentie, Pompei, Af
Prezidențiale2025/ Prezența la vot a românilor din diaspora la alegerile prezidențiale (1992-2024)
Din datele privind participarea românilor din străinătate la alegerile prezidențiale de după 1989 reiese că cea mai slabă prezență s-a înregistrat în anul 2000, iar cea mai ridicată participare s-a evidențiat la scrutinul din 2019. O prezență și mai mare decât în 2019 s-a înregistrat, la primul tur al alegerilor prezidențiale, dar acesta a
Prezidențiale2025/ Prezența la vot la alegerile prezidențiale din perioada 1990-2024
Alegerile prezidențiale din 1990 au fost singurele, din istoria electorală de după 1989, în urma cărora Președintele României a fost ales din primul tur de scrutin. S-au prezentat la urne 86,19% dintre cetățenii cu drept de vot, procent care nu a putut fi egalat ulterior. În 1992, la primul tur al alegerilor prezidențiale au
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 aprilie
Este a 100-a zi a anului 2025. Au mai rămas 265 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 41 m și apune la 19 h 54 m. Luna răsare la 17 h 32 m și apune la 05 h 41 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiță)
FRAGMENT DE ISTORIE: Armata sovietică ocupă orașul german Königsberg (9 aprilie 1945)
Bătălia pentru Prusia de Est s-a încheiat cu asediul armatei sovietice, în 1945, asupra orașelor Königsberg (9 aprilie, devenit apoi Kaliningrad) și Pillau (26 aprilie, devenit Baltiysk), potrivit https://eng.navalmuseum.ru/. Bătălia de la Königsberg a fost unul dintre cele mai dis
Nordic EV Summit, conferința anuală dedicată mașinilor electrice, la Oslo (9-10 aprilie)
La 9-10 aprilie 2025, are loc, la Oslo, în Capitala Norvegiei, unul dintre cele mai importante eveniment de pe continentul european dedicat mașinilor electrice, Nordic EV Summit, aducând laolaltă din spațiul internațional o comunitate amplă a celor implicați în industria dedicată mobilității electrice, potrivit
CITATUL ZILEI
'Nu-i pe lume comoară pe care s-o găsești fără trudă; omul nepăsător comoară nu va găsi.' ('Cugetări persane', antologie și traducere de Viorel Bageacu, Ed. Albatros, București 1983)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 aprilie
Ortodoxe Sf. Mc. Eupshie; Sf. Cuv. Vadim Greco-catolice Sf. m. Eupsihie din Cezareea Romano-catolice Fer. Ubald, călug. Sfântul Mucenic Eupshie este pomenit în calendarul creștin ortodox la 9 aprilie. S-a născut în Cezareea Capadociei d