FRAGMENT DE ISTORIE: Armata sovietică ocupă orașul german Königsberg (9 aprilie 1945)
Bătălia pentru Prusia de Est s-a încheiat cu asediul armatei sovietice, în 1945, asupra orașelor Königsberg (9 aprilie, devenit apoi Kaliningrad) și Pillau (26 aprilie, devenit Baltiysk), potrivit https://eng.navalmuseum.ru/.
Bătălia de la Königsberg a fost unul dintre cele mai disperate angajamente purtate de armata germană în etapele finale ale celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Campania, planificată inițial ca o operațiune de a întârzia evacuarea a cât mai multor soldați și civili prusaci dincolo de Marea Baltică, s-a transformat în curând într-un asediu sângeros între trupele germane și Armata Roșie, care avea să marcheze sfârșitul istoric al prezenței germane în Prusia de Est, notează https://www.eurasia1945.com/.

Sursa foto: warfarehistorynetwork.com
Ordinele lui Adolf Hitler către trupele germane din oraș, în urma bombardamentului Forțelor Aeriene Britanice (RAF), soldat cu 2.400 de morți și numeroase distrugeri, erau acelea de a rezista pentru cel de-al treilea Reich. Însă locuitorii erau preocupați de supraviețuirea lor în fața trupelor Armatei Roșii, în contextul în care începuseră să apară primele știri despre atrocitățile împotriva civililor prusaci comise de trupele sovietice. Armata Germană avea aproximativ 30.000 de soldați și 80 de tancuri, care au fost distribuite între Diviziile 1, 69 și 367 de Infanterie, Divizia 5 Panzer, Diviziile 548 și 561 de grenadieri, Divizia Specială 'Mikoch', Batalionul 505 blindate grele precum și voluntari civili ai Miliției Populare 'Volkssturm' sau ai Tineretului Hitler. La toate acestea se adăugau Divizia 4 Avioane aparținând Luftwaffe, conform sursei amintite.

Soldați germani luați prizonieri de soldații sovietici în timpul bătăliei de la Königsberg
Sursa foto: historytoday.com
Königsberg a fost capitala Prusiei de Est și un bastion al culturii germane încă de la Cavalerii Teutoni în Evul Mediu, dar în același timp și un bastion strategic foarte important pentru menținerea controlului Mării Baltice. Aceste două motive politice și militare au fost suficiente pentru ca Iosif Stalin, care nu și-a ascuns niciodată intențiile panslavice, să ordone ocuparea și demolarea metropolei, mobilizând în acest scop cel de-al treilea front bielorus sub comanda generalului Danilovici Cerniakovski, precum și elemente mai mici ale celui de-al doilea front bielorus condus de mareșalul Konstantin Rokoss. Armata Roșie număra aproximativ 1.700.000 de soldați, 3.860 de tancuri și 2.400 de avioane pregătite pentru asediul orașului Königsberg. Desfășurarea forțelor armate a fost efectuată de la Gumbinnen la râul Niemen, la granița cu Lituania.

Bărbați din Volkssturm,Prusia de Est
Sursa foto: historytoday.com
Ofensiva împotriva Prusiei de Est a început la 12 ianuarie 1945, cu un bombardament preliminar. Apărarea germană s-a prăbușit rapid, iar pe 13 ianuarie, sovieticii au reușit să preia Kattenau și, câteva zile mai târziu, cetatea Scholossberg. Frontul a fost spart pe 18 ianuarie, Gumbinnen căzând pe 20 ianuarie, Osterode și Insterburg pe 21 ianuarie, în timp ce Eylau și Wehlau pe 22 ianuarie. La sfârșitul lunii, sovieticii au reușit să taie calea de comunicație Cranz-Königsberg. Pe 26 ianuarie, în Pillau, Armata Roșie a aruncat în aer un depozit de muniții care a ucis mai mult de 100 de refugiați. Un tren a fost oprit în Megethen, la 30 ianuarie, toți pasagerii fiind executați de sovietici. În ciuda unor astfel de incidente, 120.000 de civili au reușit să fugă prin Pillau, notează https://www.eurasia1945.com/.

Sursa foto: warfarehistorynetwork.com
La începutul lunii februarie 1945, Königsberg se afla sub asediu, însă a rezistat datorită puternicelor forturi amplasate strategic, singurele capturate de Armata Roșie fiind Dohna și Kanitz. La 19 februarie, o coloană germană cu 80 de tancuri a încercat să deschidă un coridor cu Peninsula Samland pentru a-i evacua pe civilii aflați încă în Königsberg. Acțiunea a reușit, nava 'Amiral Scheer' oferindu-le sprijin, iar pe 20 februarie, Samland avea coridor liber cu Königsberg, 100.000 de civili au reușit să scape.
Frontul de la Königsberg a rămas inactiv în cea mai mare parte a lunii martie, armata sovietică fiind nevoită să se reorganizeze în Europa Centrală. O nouă ofensivă sovietică, rapidă, a avut loc în 21 martie, fiind cucerite Heiligenbeil (24 martie) și Frisches Haff (28 martie; astăzi, golful Vistula). Au fost uciși 93.000 de soldați germani și alții 46.448 luați prizonieri.
Ofensiva finală asupra Königsbergului a avut loc între 2 și 5 aprilie 1945. La bombardamentul devastator au participat 2.300 de avioane, cu 5.000 de tunuri și 300 de lansatoare de rachete. În dimineața zilei de 6 aprilie, la ora 9.00, circa 200.000 de soldați sovietici s-au aruncat în luptă, fără a obține un avans important în fața rezistenței germane. Un nou bombardament al sovieticilor a avut loc pe 7 aprilie, reducând la 30 de avioane efectivul Luftwaffe. În aceeași zi, sovieticii au cucerit mai multe zone mărginașe ale orașului dar și sediul postului de radio.

Sursa foto: warfarehistorynetwork.com
La 8 aprilie 1945, Armata Roșie a cucerit, mai întâi, Fortul Friedrich Wilhelm III iar, mai târziu, Lehndorf. A fost tăiată legătura rutieră cu orașul Pillau, lăsând orașul Königsberg izolat. De asemenea, liniile de comunicație au fost rupte la Moditten. Armata Roșie era însă de neoprit, trupele traversând râul Preguel și realizând un cap de pod. Orașul era distrus în proporție de 90%. În același timp, s-a încercat o rupere a frontului pentru a ieși spre Europa de Vest prin Pillau, dar mitralierele sovieticilor au făcut masacru. Rezistența finală a acelei zile, deși inutilă, a fost realizată din Castelul Königsberg cu 150 de apărători, care au fost loviți de salve de artilerie. Până la sfârșitul zilei, întregul oraș se afla sub ocupație sovietică.

Sursa foto: warfarehistorynetwork.com
În timpul Conferinței Aliaților de la Teheran în 1943, Stalin a ținut să precizeze că 'rușii nu au porturi la Marea Baltică, ce pot fi folosite pe parcursul anului', conform https://www.rferl.org/. 'De aceea avem nevoie de porturile Koenigsberg și Memel (astăzi orașul lituanian Klaipeda) și de teritoriul înconjurător al Prusiei de Est'. El a mai adăugat că 'din punct de vedere istoric, acestea sunt ținuturi fundamental slave'. Aliații, dornici să aibă asigurarea lui Stalin că Uniunea Sovietică va intra în război împotriva Japoniei după înfrângerea Germaniei și va asigura încetarea militarismului german, au aderat la cererea acestuia. Transferul a fost făcut oficial la Conferința de la Potsdam din 17 octombrie 1945, când Aliații au trasat granițele dintre Polonia și Uniunea Sovietică.

Sursa foto: warfarehistorynetwork.com
Noua regiune sovietică a fost numită după revoluționarului bolșevic Mihail Kalinin. Statutul regiunii Kaliningrad ca parte a Uniunii Sovietice a fost reafirmat prin Actul final de la Helsinki din 1975, iar Germania a renunțat la pretenția sa asupra regiunii istorice printr-un tratat din 1990. Astăzi, regiunea Kaliningrad este cea mai vestică regiune a Rusiei, înconjurată de Polonia și Lituania și are o populație de aproximativ 950.000 de locuitori. Etnicii germani reprezintă doar 0,8% din populație. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto din deschidere: historytoday.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit
9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România
Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia Greco-catolice Sf. ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Andronic și Atanasia Romano-catolice Ss. Dionisie, ep. și îns., m.; Ioan Leonardi, pr.; Abraham, patriarh Sfântul Apos
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 octombrie
Este a 282-a zi a anului 2026. Au mai rămas 83 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 18 h 42 m. Luna răsare la 05 h 54 m și apune la 17 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea
Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul
8 octombrie - Ziua mondială a vederii
Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)










