logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe

Vizita în Franța a secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca a efectuat, la 9 aprilie 2025, o vizită la Paris, pentru consultări cu omologii francezi, Frederic Mondoloni, director general pentru afaceri politice și de securitate în Ministerul pentru Europa și Afaceri Externe, precum și Alice Rufo, director general pentru relații internaționale și strategie în Ministerul Forțelor Armate din Franța.

Vizita a avut ca obiectiv aprofundarea dialogului politic dintre România și Franța pe problematica de securitate regională și europeană actuală, cu accent pe Ucraina, securitatea Mării Negre, dezvoltarea apărării europene, NATO și relațiile transatlantice.

Secretarul de stat Ana Tinca a exprimat aprecierea României pentru prezența militară franceză în țara noastră, precum și pentru sprijinul Franței pentru consolidarea apărării aeriene a României și eforturile de deminare din Marea Neagră. Discuțiile au evidențiat interesul comun pentru o pace justă și durabilă în Ucraina, precum și pentru aprofundarea cooperării bilaterale în atingerea acestui obiectiv, în coordonare cu ceilalți aliați, inclusiv pe dimensiunea securității în Marea Neagră. S-au discutat, de asemenea, oportunitățile de sporire a cooperării româno-franceze în cadrul inițiativelor de dezvoltare a apărării europene, oficialul român subliniind importanța ca acestea să contribuie la consolidarea apărării colective și a interoperabilității în cadrul NATO.

În cadrul vizitei, secretarul de stat pentru afaceri strategice a prezentat situația de securitate din regiunea Mării Negre în cadrul conferinței cu titlul 'Afirmarea securității europene în Ucraina și în regiunea Mării Negre', organizată de Ambasada României la Paris împreună cu mai mulți parteneri, printre care Ambasada Austriei la Paris, Eurocreativ și Institutul Francez pentru Relații Internaționale.

Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-Media

Afisari: 245

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].