Inteligenţa Artificială, folosită pentru prima dată în scopul prezicerii infarctului şi accidentului vascular cerebral (studiu)

Oamenii de ştiinţă au folosit pentru prima dată Inteligenţa Artificială (AI) pentru a prezice cu acurateţe posibilitatea producerii unui infarct sau a unui accident vascular cerebral, sugerează un nou studiu preluat vineri de Press Association.
O cercetare condusă de Barts Health NHS Trust şi University College London a folosit Inteligenţa Artificială pentru a analiza imagini scanate ale fluxului sangvin şi a comparat predicţiile realizate cu ajutorul acesteia cu evoluţia ulterioară a pacienţilor.
Potrivit studiului, aceste comparaţii arată că tehnologia AI a reuşit, pentru prima dată, să prezică pacienţii care s-ar putea confrunta cu probleme de sănătate asociate circulaţiei sangvine cu o acurateţe mai mare decât un medic folosind mijloace tradiţionale.
Cercetătorii susţin că studiul analizează, pentru prima dată în acest mod, imagini scanate ale fluxurilor sangvine, iar rezultatele ar putea fi folosite de echipele medicale pentru a recomanda tratamente pacienţilor.
Afecţiunile cardiovasculare sunt principala cauză de deces şi boală, iar fluxul sangvin redus, tratabil de cele mai multe ori, este un simptom comun al multor probleme cardiace.
Reglementările internaţionale recomandă un număr de proceduri de evaluare pentru măsurarea fluxului sangvin al pacienţilor, dar multe dintre acestea sunt invazive şi riscante, mai precizează studiul.
Unele proceduri noninvazive sunt disponibile, cum ar fi imagistica pe bază de Rezonanţă Magnetică Cardiovasculară (CMR), dar cercetătorii argumentează că imaginile tomografice care folosesc această tehnică sunt dificil de analizat într-o manieră suficient de precisă pentru a face recomandări de tratament.
"Inteligenţa Artificială se mută din laboratoarele de informatică şi pătrunde în lumea reală a serviciilor medicale, îndeplinind unele sarcini mai bine decât le-ar putea face doar medicii", a precizat profesorul James Moon din cadrul Barts Health NHS Trust şi University College London.
"Am încercat şi înainte să măsurăm fluxul sangvin prin tehnici manuale, dar este obositor şi laborios şi îi îndepărtează pe medici de la sarcinile unde este cea mai mare nevoie de ei, alături de pacienţi".
În cadrul studiului, finanţat de British Heart Foundation şi publicat în revista Circulation, cercetătorii au folosit imagini CMR de la peste 1.000 de pacienţi de la Bartholomew's Hospital şi Royal Free Hospital.
Acestea au fost apoi analizate folosind o ''nouă tehnică automată de Inteligenţă Artificială'' pentru a cuantifica instantaneu fluxul sangvin către inimă şi a transmite apoi măsurătorile către echipele medicale care tratează pacienţii.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Pierce Brosnan spune că următorul James Bond ar trebui să fie britanic
Actorul Pierce Brosnan, fost interpret al personajului James Bond, a declarat că este 'o certitudine' faptul că succesorul lui Daniel Craig va trebui să fie britanic, informează DPA. Declarația lui Pierce Brosnan a fost făcută în contextul îngrijorărilor legate de posibilitatea ca această franciză cinematografică să nu mai fie britanică dup
Franța lansează luni cel de-al treilea plan de adaptare la schimbările climatice
Guvernul francez urmează să prezinte luni cel de-al treilea plan național de adaptare la schimbările climatice, mult așteptat și întârziat, pentru a pregăti țara pentru o creștere a temperaturilor medii cu până la 4 grade, plan care este însă deja considerat insuficient de unii observatori, transmite AFP. Acest plan pre
Australia: Peste 200.000 de locuințe în continuare fără curent după trecerea furtunii Alfred
Furnizorii de energie electrică depun eforturi pentru a restabili curentul în peste 200.000 de locuințe din estul Australiei, după ce furtuna Alfred a lovit țara sâmbătă, notează AFP. Aproximativ 210.000 de gospodării erau în continuare în întuneric în Queensland, iar alte 10.000 în New South Wales.
VIDEO Inundații în Argentina: Cel puțin 16 morți, peste o mie de persoane evacuate
Cel puțin 16 persoane au murit și peste 1.000 au fost evacuate după ce o furtună a lovit vineri orașul-port argentinian Bahia Blanca, au anunțat duminică autoritățile, notează AFP. Inundațiile au provocat pagube în valoare de 400 de milioane de dolari (370 de milioane de euro), a anunțat la rândul său primarul orașului, Federico Su
Indonezia/ Cel puțin 7 morți după o alunecare de teren produsă în zona unei mine de aur
Șapte persoane au murit, iar alte șase au suferit răni grave în urma unei alunecări de teren produsă în zona unei mine ilegale de aur din provincia Maluku, în estul Indoneziei, a anunțat duminică un oficial, transmite agenția Xinhua. Șeful serviciului de căutare și salvare din regiunea Buru, Maluku, Ahmat Henaulu, a declarat că incidentul a a
Australia/ Sute de mii de locuințe, în întuneric după trecerea furtunii Alfred
Furtuna Alfred a provocat întreruperi masive de curent în estul Australiei, lăsând aproape 330.000 de locuințe din statul Queensland fără curent electric, au anunțat duminică furnizorii australieni de electricitate, transmite AFP. Aproximativ 310.000 de gospodării din sud-estul statului Queensland și cel puțin 16.000 din nord-estul statului N
Japonia/Cel mai grav incendiu de pădure din ultimii 50 de ani a fost adus sub control (primar)
Tokyo, 9 mar /Agerpres/ - Primarul orașului Ofunato, situat în nordul Japoniei, a anunțat că cel mai grav incendiu forestier înregistrat în această țară în ultimii 50 de ani a fost adus sub control, transmite duminică AFP. Incendiul a făcut ravagii în munții din jurul acestei regiuni rurale începând de la 26 februarie,
Extragerea apei pe Lună ar putea fi mai facilă decât se credea, conform datelor sondei indiene Chandrayaan-3
Astronauții care vor călători pe Lună ar putea să aibă un acces mai facil la apă decât se credea, conform unui nou studiu publicat joi în revista Communications Earth & Environment, realizat pe baza datelor obținute de sonda indiană de aselenizare Chandrayaan-3, transmite vineri Space.com. O echipă de oameni de știință coordona
Populația de fluturi a scăzut cu 22% în Statele Unite începând din anul 2000
Populația de fluturi - frumoasele insecte care joacă un rol vital în polenizare și în sănătatea ecosistemelor - s-a redus în Statele Unite cu peste o cincime în acest secol, potrivit unei cercetări care a inclus sute de specii, de la fluturele-amiral-roșu la American lady și fluturele-alb-al-verzei, informează Reuters. Date provenite de
Legea care reduce protecția lupilor a intrat în vigoare
Textul Convenției de la Berna care retrogradează statutul de protecție al lupului de la 'specie de faună strict protejată' la 'specie de faună protejată' a intrat în vigoare, a anunțat vineri Consiliul Europei, chiar dacă noua dispoziție nu se va aplica în trei țări care au formulat obiecții, informează AFP. Comitet
Australia/Mii de rezidenți au primit ordine de evacuare înainte de sosirea ciclonului Alfred, care se apropie de coasta estică
Mii de rezidenți din estul Australiei au primit ordine de evacuare înainte de sosirea ciclonului tropical Alfred, prognozat să atingă uscatul sâmbătă și care a adus cu sine ploi torențiale, valuri uriașe și vânturi puternice, provocând pene de curent, erodarea plajelor și închiderea aeroporturilor, informează Reuters. Alfred a ava
Sonda americană care a ajuns joi pe Lună nu a asolizat probabil în poziția corectă
Compania americană Intuitive Machines a anunțat joi că sonda sa spațială Athena, care asolizase puțin mai devreme pe Lună, nu a alunizat probabil în poziție verticală așa cum se spera, o dezamăgire pe care această firmă privată a experimentat-o deja anul trecut, informează AFP. 'Nu credem că avem orientarea corectă pe suprafața Lunii', a declarat
Compania SpaceX a miliardarului Elon Musk a înregistrat un nou eșec cu megaracheta sa Starship
La fel ca în timpul unui test anterior din luna ianuarie, compania SpaceX a multimiliardarului Elon Musk a pierdut din nou cea de-a doua treaptă a megarachetei sale Starship, joi, dar a reușit totuși să recupereze prima ei treaptă în cadrul unei manevre spectaculoase, informează AFP. 'Am pierdut contactul cu vehiculul', a anunțat cu o voce
Ploi torențiale în Spania, la patru luni după inundațiile devastatoare din Valencia
Ploile torențiale înregistrate joi au produs inundații care au luat cu ele autovehicule, determinând autoritățile locale să evacueze școli și să închidă drumuri în estul Spaniei la patru luni după ce inundațiile devastatoare din Valencia au provocat moartea a peste 220 de persoane, informează Reuters. Agenția meteorologică națională AEM
Racheta europeană Ariane 6 a fost lansată în prima sa misiune comercială
Noua și puternica rachetă europeană Ariane 6 a fost lansată, joi, în prima sa misiune comercială pentru a transporta pe orbită un satelit militar francez de observații, transmite AFP. Racheta Ariane 6 a fost lansată de la cosmodromul european din Kourou, Guiana Franceză, la ora locală 13:24 (16:24 GMT), după ce lansarea sa a fost am&acir