Patru planete telurice de mici dimensiuni orbitează steaua lui Barnard
Astronomii au identificat patru planete telurice de mici dimensiuni care orbitează steaua lui Barnard - unul dintre cei mai apropiați vecini stelari ai Soarelui -, dar au ajuns la concluzia că toate patru sunt prea fierbinți pentru a putea să întrețină viața, fiind asemănătoare cu Mercur, cea mai apropiată planetă de astrul aflat în centrul sistemului nostru solar, relatează Reuters.
Situată la o distanță de circa șase ani-lumină, steaua lui Barnard este cea mai apropiată stea singulară - care nu orbitează alături de alte stele - de sistemul nostru solar. Doar cele trei stele din sistemul Alpha Centauri, situate la o distanță de circa patru ani-lumină, sunt mai apropiate. Un an lumină reprezintă distanța pe care o parcurge lumina într-un an calendaristic, adică 9,5 trilioane de kilometri.
Cercetătorii au folosit date furnizate de Telescopul Gemini, situat în Hawaii, și de la Very Large Telescope din Chile pentru a confirma prezența celor patru planete în jurul stelei lui Barnard. Un studiu publicat anul trecut pe baza informațiilor colectate cu ajutorul Very Large Telescope a indicat prezența doar a unei planete, existând indicii că alte trei ar fi putut exista alături de aceasta.
Planetele aflate dincolo de sistemul nostru solar se numesc exoplanete. Cele care orbitează steaua lui Barnard sunt printre cele mai mici dintre cele peste 5.800 de exoplanete descoperite începând cu anul 1990 după ce astronomii și-au rafinat abilitatea de a identifica cu precizie astfel de lumi de mici dimensiuni.
Steaua lui Barnard, situată în direcția constelației Ophiuchus, este o pitică roșie, cel mai mic tip de stea obișnuită. Are o masă de circa 16% din cea a Soarelui și este mult mai puțin fierbinte. Însă cele patru planete ale sale orbitează atât de aproape, încât căldura pe care steaua o degajă creează temperaturi la suprafața planetelor care par să excludă posibilitatea vieții, asemenea suprafeței fierbinți a lui Mercur.
''O cerință-cheie pentru habitabilitate este prezența apei lichide de suprafață'', a declarat Ritvik Basant, un doctorand în astronomie la Universitate din Chicago și autor principal al studiului publicat săptămâna aceasta în revista Astrophysical Journal Letters.
''Dacă o planetă orbitează prea aproape de stea, orice fel de apă se va evapora. Dacă este prea departe, va îngheța. Se pare că toate cele patru planete care orbitează steaua lui Barnard sunt prea apropiate de gazda lor, ceea ce le face prea fierbinți pentru a deține apă lichidă'', a adăugat Ritvik Basant.
Steaua lui Barnard este singura stea cunoscută care deține un sistem multiplanetar alcătuit în întregime din planete mai mici decât Terra. Planeta care orbitează cel mai aproape are o masă de 26% din cea a Terrei, cea de-a doua are o masă de 30% din masa Terrei, a treia are o masă de 34% din Terra, iar cea mai îndepărtată dintre cele patru are o masă de 19% din Terra. Fiecare dintre aceste planete efectuează o orbită completă în doar câteva zile.
Pentru a pune în perspectivă masele acestor stele, planeta Marte are circa 11% din masa Terrei, iar Mercur are circa 6%.
Cele patru exoplanete de deplasează fiecare pe orbite aproape perfect circulare în jurul stelei lui Barnard - toate la o distanță mai mică decât distanța care separă Mercur de Soare.
Astronomii denumesc ''zonă locuibilă'' zona din jurul stelelor situată la o distanță unde temperaturile planetare de suprafață, ca cele de pe Terra, ar permite existența apei lichide. În jurul stelei lui Barnard cercetătorii au exclus prezența unor planete de mărimea Terrei situate în zona locuibilă, dar nu au exclus posibilitatea altor mici planete în sistem.
În căutarea vieții dincolo de Terra, oamenii de știință caută planete potențial locuibile, telurice și calde așa cum este Terra, mai degrabă decât planete gazoase. Odată cu noile descoperiri, astronomii știu de acum că există planete telurice care orbitează stelele din sistemul Alpha Centauri, precum și sistemele din jurul stelei lui Barnard, deși niciuna nu se află în zona locuibilă. Două exoplanete au fost detectate în sistemul Alpha Centauri, amândouă orbitând pitica roșie Proxima Centauri.
Exoplanetele sunt detectate prin diverse metode. În acest studiu, cercetătorii au folosit metoda ''clătinării'', denumită formal ''viteză radială''. Prezența unei planete smucește gravitațional steaua-gazdă, ceea ce provoacă o clătinare a stelei, chiar dacă aproape imperceptibilă. Telescoapele pot măsura această mișcare, ceea ce le permite astronomilor să deducă o prezența planetară.
Astronomii și-au perfecționat abilitatea de a depista exoplanete prin această metodă grație unor instrumente din ce în ce mai precise. Cea mai îndepărtată exoplanetă din jurul stelei lui Barnard este cea mai mică dintre cele aproximativ 1.100 descoperite prin această metodă.
''Acest studiu pune în evidență capacitățile crescute ale instrumentelor de nouă generație de a detecta planetele cu masă mică. Cele patru planete nou descoperite și care orbitează steaua lui Barnard sunt toate planete cu mase mai mici decât cea a Terrei, o tipologie care a rămas în mare parte neexplorată dincolo de sistemul nostru solar. Acest lucru marchează un important pas înainte în căutarea unor planete cu o masă similară cu cea a Terrei în interiorul zonelor locuibile din jurul unor stele asemănătoare Soarelui'', a declarat Ritvik Basant. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
''Gravitația cuantică'' poate explica începuturile Universului, invalidând conceptul singularității dinainte de Big Bang (studiu)
Oamenii de știință au redefinit gravitația pentru a explica Big Bang-ul și, probabil, pentru a schimba imaginea noastră asupra celor mai timpurii momente ale cosmosului, eliminând ipoteza existenței unei singularități din care se produce Big Bang-ul și înlocuind-o cu conceptul de inflație cosmică produsă chiar de gravitație, conform unui nou studiu, publi
Un vas decorativ din bronz, de proveniență romană, vechi de 1.900 de ani, descoperit în Spania
Un vas din bronz vechi de 1.900 de ani, descoperit în Spania, prezintă decorațiuni ce reproduc Zidul lui Hadrian și forturi romane din Anglia, conform unui nou studiu care susține că acest vas multicolor a fost probabil realizat ca suvenir pentru un soldat roman care a păzit frontiera de nord a Imperiului Roman, transmite miercuri Live Science.
Șeful NASA dorește reincluderea lui Pluto în categoria planetelor
Șeful NASA, Jared Isaacman a declarat că dorește reincluderea lui Pluto în categoria planetelor, după ce a fost retrogradată în 2006 de către Uniunea Astronomică Internațională (IAU) în categoria 'planetelor pitice', transmite miercuri Space.com. Decizia IAU a fost controversată încă de la început. În plus, Pluto est
Vitamina D ar crește cu 79% rata de succes a tratamentului împotriva cancerului de sân (studiu)
O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că un simplu supliment de vitamina D poate să contribuie la eficiența sporită a chimioterapiei la femeile diagnosticate cu cancer de sân. Studiul, realizat la Facultatea de Medicină din orașul brazilian Botucatu a Universității de Stat din Sao Paulo (FMB-UNESP), sugerează că doze mici de vitamina D ar putea îmbună
Declinul pădurilor tropicale încetinește (studiu)
Pădurile tropicale continuă să se micșoreze, însă acest declin încetinește după ce a atins un nivel record în 2024, a anunțat miercuri World Resources Institute (WRI), citat de agenția de presă DPA. În 2025, au fost pierdute 4,3 milioane de hectare de pădure tropicală primară - o suprafață aproximativ egală cu cea a Danemarcei -
Aproape toată Europa a înregistrat temperaturi peste medie în 2025, an marcat de mai multe recorduri climatice
Aproape toată regiunea Europei s-a confruntat cu temperaturi peste medie în 2025, an marcat de doborârea unor recorduri legate de incendii de vegetație, temperaturile apelor mărilor și valuri de caniculă în contextul intensificărilor schimbărilor climatice, au anunțat joi oamenii de știință europeni și Organizația Meteorologică Mondială (OMM), potri
Plantele pot absorbi nutrienți din praful din aer prin intermediul frunzelor (studiu)
Cercetătorii israelieni au descoperit că plantele pot absorbi nutrienți esențiali în mod direct din praful atmosferic, contrazicând astfel teoria de lungă durată potrivit căreia plantele se bazează exclusiv pe absorbția prin rădăcini fixate în sol, a anunțat marți Universitatea Ben-Gurion din Negev, Israel, informează Xinhua.
Val de caniculă în India, cu temperaturi de peste 46 de grade Celsius
Un val de caniculă continuă să afecteze majoritatea regiunilor din India, transmite marți agenția Xinhua. Școlile primare au fost închise în mai multe zone, iar programul cursurilor a fost modificat în încercarea de a proteja copiii de probleme provocate de căldură, precum insolația. Districtele Jaisalmer și Barmer din statul Rajasthan,
Rusia/ Furtună de zăpadă soldată cu trei morți; zeci de mii de gospodării fără curent electric
Trei persoane și-au pierdut viața și peste 76.000 de locuitori au rămas fără curent electric, în mai multe regiuni din Rusia, în urma intemperiilor, a anunțat luni serviciul de presă al Ministerului rus pentru situații de urgență, transmite agenția Xinhua. Un ciclon care a adus ninsori și vânt puternic a măturat zona centrală și nord-vestică
Peste 600 de angajați ai Google se opun furnizării de AI armatei americane
Peste 600 de angajați ai Google au semnat o scrisoare, publicată luni, prin care solicită conducerii companiei să înceteze să furnizeze armatei americane modelele sale de inteligență artificială (AI) pentru operațiuni clasificate, relatează AFP. Conform site-ului The Information, această filială a Alphabet poartă în prezent discuții cu Pentagonul c
J&J dezvăluie că AI reduce la jumătate timpul necesar pentru identificarea unor piste de cercetare în dezvoltarea medicamentelor
Compania Johnson & Johnson (J&J) utilizează inteligența artificială (AI) cu scopul de a reduce la jumătate timpul necesar pentru identificarea unor noi piste de cercetare în dezvoltarea medicamentelor, a declarat luni directorul departamentului IT din cadrul acestei companii farmaceutice, informează Reuters. Descoperirea de produ
BTA/ Fizicianul bulgar Petko Dinev speră ca o viitoare aselenizare să fie filmată cu camerele companiei sale
Fizicianul-inginer bulgar Petko Dinev, care a contribuit la misiunile Artemis ale NASA, și-a exprimat mândria pentru activitatea sa și optimismul privind rolul Bulgariei în tehnologiile spațiale, afirmând că 'cel mai mare vis' al său este să vadă o aselenizare surprinsă cu camerele companiei pe care o conduce, transmite BTA.
Obezitatea afectează sistemul imunitar chiar și la un deceniu după pierderea în greutate
Obezitatea 'marchează' celulele sistemului imunitar al oamenilor, și chiar dacă aceștia pierd în greutate, chiar și un deceniu mai târziu, cei care au fost obezi tot au un risc de a suferi boli legate de această afecțiune, potrivit unui studiu publicat în revista EMBO Reports. Cercetările, conduse de Universitatea din
NASA va trimite o flotă de drone 'MoonFall' pentru a cerceta polul sud selenar
Șeful NASA, Jared Isaacman, a solicitat luna trecută o revizuire amplă a Programului Artemis al NASA de amplasare a unei baze permanente pe Lună, iar unul dintre anunțurile sale a fost legat de o serie rapidă de misiuni robotice pentru a cerceta, a efectua experimente și a pregăti operațiuni la suprafață înainte de prima misiune de aselenizare din cadrul progra
Japonia a ridicat alerta care semnala riscul producerii unui cutremur ''puternic''
Japonia a ridicat luni alerta de ''cutremur puternic'' emisă în urmă cu o săptămână după un seism cu magnitudinea 7,7 produs în nordul țării, informează AFP. Pe 20 aprilie, acest seis









