Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice, următoarele:
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a finalizat cercetările în dosarul având ca obiect infracțiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C.p. rap. la art. 6 din legea 78/2000.
În cauză s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, S.M.C.., cercetat sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C.p. rap.
la art. 6 din legea 78/2000.
Din probatoriul administrat de procurorul de caz, a rezultat următoarea situație de fapt:
La data de 05.04.2026, în jurul orei 16:21, cu ocazia opririi sale în trafic pe DN6 - E70, respectiv, pe raza loc. Slatina-Timiș, în timp ce conducea autoturismul marca Kia, din direcția Caransebeș către Orșova, suspectul S.M.C. a oferit suma de 100 Euro, constând în două bancnote de 50 Euro fiecare, agentului de poliție G.C.I. din cadrul I.P.J. Caraș-Severin, B.D.N.E., care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în legătură cu neîndeplinirea acestora în sensul neîntocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției comise de către susnumitul - conducerea autoturismului cu o viteză de 125 km/h pe un sector de drum pe care limita maximă admisă era 70 km/h și efectuarea unei manevre de depășire necorespunzătoare prin încălcarea marcajului longitudinal continuu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Menționăm că rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare la Tribunalul Caraș-Severin.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.