Tenis: Simona Halep a urcat pe locul 5 în clasamentul WTA
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a urcat un loc în clasamentul WTA, în ciuda abandonului în turul al treilea de la Wuhan, ocupând săptămâna aceasta poziţia a 5-a, după ce a făcut rocadă cu canadianca de origine română Bianca Andreescu, conform ierarhiei publicate luni. Aceasta a fost, de altfel, singura modifica
Atletism: Jamaicana Shelly-Ann Fraser-Pryce, campioană mondială la 100 m pentru a patra oară
Atleta jamaicană Shelly-Ann Fraser-Pryce a cucerit al patrulea său titlu de campioană a lumii la 100 m, cu timpul de 10 sec 71/100, graţie căruia a stabilit cea mi bună performanţă mondială a anului, duminică la Doha. "Regina" sprintului a mai urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la 100 m în 2009, 2013 şi 2015, având î
Handbal feminin: România a câştigat în Feroe, în preliminariile EURO 2020
Naţionala feminină de handbal a României a învins selecţionata Insulelor Feroe, cu scorul de 25-20 (11-12), duminică, la Torshavn, în Grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului European - EHF EURO 2020. Tricolorele au făcut o primă repriză slabă şi la pauză erau conduse cu 12-11. România a ieşit mult mai decisă de la cabine şi a marcat
Ciclism: Aur pentru danezul Mads Pedersen în proba de fond a Campionatelor Mondiale pe şosea
Ciclistul danez Mads Pedersen a devenit, la 23 de ani, campion mondial în proba de fond, duminică la Harrogate (Anglia), la capătul unei curse care s-a desfăşurat în condiţii meteorologice dificile şi al cărei traseu iniţial a fost redus cu 23,5 km. Pedersen a fost înregistrat pe distanţa de 261 km în în 6 h 27 min 28 sec, devans&
Tenis: Alex de Minaur a câştigat turneul de la Zhuhai (ATP)
Tenismanul australian Alex De Minaur a câştigat turneul ATP de la Zhuhai (China), dotat cu premii totale în valoare de 931.335 dolari, în finala căruia l-a învins duminică în două seturi, 7-6 (7/4), 6-4, pe francezul Adrian Mannarino. De Minaur, numărul 31 mondial şi cap de serie numărul 7 la acest turneu, s-a impus după două ore
Auto - Formula 1: MP al Rusiei - Lewis Hamilton, la cea de-a 82-a victorie din cariera sa
Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes), campionul mondial en titre, a câştigat Marele Premiu al Rusiei la Formula 1, desfăşurat duminică pe circuitul de la Soci, obţinând cu această ocazie a 82-a victorie din cariera sa şi a noua de la debutul acestui sezon. Hamilton, care a pus capăt cu această ocazie unei serii de trei succese consecutive a r
Atletism: Maratonul de la Berlin - Kenenisa Bekele, la 2 secunde de recordul mondial
Atletul etiopian Kenenisa Bekele, în vârstă de 37 ani, a câştigat duminică maratonul de la Berlin, fiind foarte aproape de doborî recordul mondial în această probă, informează AFP. Fostul "rege" al pistei, care deţine încă recordurile lumii la 5.000 m şi 10.000 m, a încheiat cursa de 42,195 km din capitala Ge
Tenis: Spaniolul Pablo Carreno Busta a cucerit titlul la Chengdu (ATP)
Tenismanul spaniol Pablo Carreno Busta a cucerit al patrulea titlu din cariera sa, impunându-se în trei seturi, 6-7 (5/7), 6-4, 7-6 (7/3), în faţa kazahului Alexander Bublik, duminică, în finala turneului ATP de la Chengdu (China), dotat cu premii totale în valoare de 1.096.575 dolari. Jucătorul iberic, fost numărul 10 mondial, af
Rugby - CM 2019: Ţara Galilor - Australia 29-25
Selecţionata Ţării Galilor a învins cu scorul de 29-25 (23-8) reprezentativa Australiei, într-o partidă din cadrul Grupei D a Cupei Mondiale de rugby ediţia 2019, disputată duminică la Tokyo, în faţa a 50.000 de spectatori. Punctele învingătorilor au fost reuşite de Parkes (13), Davies (38) - eseuri, Biggar - o transformare (13) şi un d
Box: Errol Spence a intrat în posesia titlului de campion mondial WBC la categoria welter
Pugilistul american Errol Spence, deţinătorul centurii de campion al lumii la categoria welter, versiunea IBF, l-a învins la puncte pe compatriotul său Shawn Porter, pe care l-a deposedat de titlul mondial WBC la aceeaşi categorie, în cadrul unei gale care a avut loc sâmbătă seara la arena Staples Center din Los Angeles (California), informeazâ AFP.
Tenis: Naomi Osaka, victorie în meciul de debut la turneul de la Beijing (WTA)
Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, numărul 4 mondial, s-a calificat în turul al doilea al turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale în valoare de 8.285.274 dolari, învingând-o în două seturi, 6-3, 7-6 (7/5), pe americanca Jessica Pegula, într-o partidă disputată duminică. Osaka s-a impus după o oră şi 31 de
Rugby: CM 2019: Georgia - Uruguay 33-7
Selecţionata Georgiei a învins cu scorul de 33-7 (12-7) reprezentativa Uruguayului, într-o partidă din cadrul Grupei D a Cupei Mondiale de rugby ediţia 2019, disputată duminică la Kumagaya (Japonia). Punctele învingătorilor au fost înscrise de Todua (9), Giorgadze (30), Chilachava (43), Bregvadze (52), Kveseladze (58) - eseuri şi Abzhan
Box: Benavidez a recucerit titlul mondial la categoria supermijlocie (WBC)
Boxerul american David Benavidez (22 ani) a recucerit titlul de campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea WBC, de care a fost deposedat în 2018, după un control pozitiv la cocaină, învingându-l prin KO tehnic în repriza a noua pe compatriotul său Anthony Dirrell, în cursul unei galei care a avut loc sâmbătă seara la arena Saple
Atletism: Narcis Mihăilă, locul 10 în proba de 50 km marş, la Mondialele de la Doha
Sportivul român Narcis Mihăilă a ocupat un remarcabil loc 10 în proba de 50 km marş, desfăşurată în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Campionatele Mondiale de atletism de la Doha (Qatar). Mihăilă a fost înregistrat cu timpul de 4 h 13 min 56 sec, departe de cel mai bun rezultat al său, 3 h 58 min 17 sec, reuşit pe 19 mai la Aly
Tenis: Simona Halep, calificată în turul al doilea la Beijing (WTA)
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul şase mondial, s-a calificat, duminică, în runda a doua a turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.285.274 dolari, după ce a întrecut-o pe suedeza Rebecca Peterson, cu 6-1, 6-1. Halep (28 ani), care săptămâna trecută a fost nevoită să se retragă din turneul de la Wu
