Fotbal: Portarul uruguayan Muslera a semnat cu Estudiantes de La Plata
Portarul Fernando Muslera, fost internațional uruguayan, a semnat marți un contract cu clubul argentinian de fotbal Estudiantes de La Plata până în decembrie 2026, scrie EFE.
Muslera, 39 de ani, care a trecut pe la Lazio și Galatasaray, devine prima achiziție a lui Estudiantes, care a confirmat transferul printr-un mesaj ''Bun venit în familia Pincha!'' pe contul său oficial de pe rețeaua de socializare X împreună cu două fotografii cu portarul veteran, care tocmai s-a despărțit de Galatasaray (2011-2025).
''De la 'Lei' la 'Leu', gata să dea totul'', a scris clubul argentinian într-o altă postare, însoțită de un videoclip care prezintă unele dintre cele mai bune parade ale portarului la clubul turc, unde a jucat în ultimele 12 sezoane.
Muslera ar putea debuta la Supercopa Internacional, care se va juca pe 9 iulie împotriva lui Velez Sarsfield.
Principalul obiectiv va fi însă Copa Libertadores, în care Estudiantes o va înfrunta pe Cerro Porteno din Paraguay în august, în optimile de finală.
Muslera, care se antrenează deja sub conducerea antrenorului Eduardo Dominguez, este așteptat să fie titular, înlocuindu-l pe Matias Mansilla.
Născut în Buenos Aires și de naționalitate uruguayană, portarul își va face debutul în fotbalul argentinian după o lungă perioadă în fotbalul turc, unde a devenit chiar jucătorul de la Galatasaray cu cele mai multe apariții în Super Lig în ianuarie anul trecut.
Muslera și-a făcut debutul profesionist în 2004 cu Montevideo Wanderers, iar după patru ani la Lazio, a semnat cu clubul turc în 2011, unde a devenit o legendă și a fost onorat la despărțire în luna mai a anului trecut.
La nivel internațional, el a debutat în echipa națională a Uruguayului în 2009, sub conducerea lui Oscar Washington Tabarez. De atunci, a jucat 133 de meciuri pentru Celeste, cu care a participat la Cupa Confederațiilor, la cinci ediții ale turneului Copa America și patru Cupe Mondiale, pe lângă zeci de meciuri amicale. Deși nu a jucat niciun minut în Rusia la CM 2018 din cauza titularizării lui Sergio Rochet, Muslera este fotbalistul uruguayan cu al doilea cel mai mare număr de apariții din istoria Cupei Mondiale, 16 meciuri. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Alexandru Jecan, calificat în sferturile probei de dublu la Porto (challenger)
Perechea româno-poloneză Alexandru Jecan/Szymon Kielan s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis challenger de la Porto, dotat cu premii totale de 203.900 de euro, după ce a trecut de cuplul polonez Karol Drzewiecki/Piotr Matuszewski, cu 6-3, 3-6, 10-7. Jecan și Kielan s-au i
Tenis: Ucraineanca Daiana Iastremska, în turul doi la Beijing (WTA)
Jucătoarea ucraineană de tenis Daiana Iastremska (111 mondial) s-a calificat miercuri în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Beijing (China), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce a trecut în două seturi, 6-3, 6-4, în fața americancei Caty McNally (72 WTA). Iastremska, câștigătoare a 3 titluri WTA
Fotbal: Federația elvețiană și-a retras sprijinul pentru realegerea lui Infantino în fruntea FIFA
Federația Elvețiană de Fotbal (SFV) a anunțat miercuri că își retrage sprijinul acordat anterior, în luna iunie, lui Gianni Infantino, președintele FIFA, care urmărește realegerea în 2027, dar care se confruntă cu o opoziție tot mai mare în cadrul forului mondial, scrie Reuters. Într-un comunicat, Comitetul Execut
Fotbal: Pierderile clubului Juventus Torino, mai mari pentru sezonul 2025-26
Clubul italian de fotbal Juventus Torino a înregistrat pierderi de 66 de milioane de euro pentru sezonul 2025-26, o deteriorare suplimentară a performanței financiare care va declanșa o a cincea majorare de capital din 2019, scrie AFP. Cel mai titrat club din fotbalul italian a înregistrat pierderi care au crescut de la 58,1 milioa
Fotbal: Nico Schlotterbeck, incert pentru meciul Germaniei contra Serbiei, din Liga Națiunilor
Fundașul german Nico Schlotterbeck a fost supus unor investigații medicale la glezna dreaptă după ce s-a prăbușit pe teren în timpul ultimului antrenament dinaintea meciului de joi din Liga Națiunilor la fotbal împotriva Serbiei, scrie DPA. Momentul de îngrijorare de miercuri pentru noul selecționer Jurgen Klopp a apărut &ici
Fotbal: ''Sunt alături de Manchester City, vom trece prin toate împreună'', spune Pep Guardiola
Fostul antrenor al echipei engleze de fotbal Manchester City, Pep Guardiola, și-a exprimat susținerea față de club după ce acesta a fost găsit vinovat de încălcarea regulilor financiare din Premier League, declarând: ''Vom trece peste asta împreună'', scrie DPA. Marți, o comisie independentă a concluzionat că
Fotbal: Cristiano Ronaldo nu mai merită să fie titular la națională, potrivit unui sondaj al fanilor portughezi
Un sondaj în rândul suporterilor portughezi indică faptul că, în opinia acestora, căpitanul Cristiano Ronaldo nu mai merită un loc în primul ''11'', după ce a rămas rezervă neutilizată în victoria cu 2-1 obținută duminică în Norvegia, în cadrul Ligii Națiunilor la fotbal, scrie DPA. La
Tenis: Novak Djokovic s-a calificat în turul al doilea la Beijing (ATP)
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (11 ATP), favorit nr. 6, s-a calificat miercuri în runda a doua a turneului ATP 500 de la Beijing, după ce a trecut în prima rundă, în două seturi, 6-3, 7-6 (7/2), de portughezul Nuno Borges (49 ATP). Djokovic, care a revenit la Openul de tenis al Chinei la 11 ani după ultima sa ap
Tenis: Francezul Arthur Fils, în turul doi la Tokyo (ATP)
Jucătorul francez de tenis Arthur Fils (9 ATP), care a fost nevoit să joace inițial în calificări pentru a ajunge pe tabloul principal, a acces miercuri în runda a doua a turneului ATP 500 de la Tokyo (Japonia), după ce a trecut în două seturi, 6-3, 6-2, în primul tur, de compatriotul său, Luca Van Assche (43 ATP). Fils
Atletism: ''Știu că este posibil să alergi maratonul sub o oră și 59 de minute'', spune kenyanul Sabastian Sawe
''Știu că este posibil să alergi (maratonul) sub 1 oră și 59 minute'', a declarat pentru AFP kenyanul Sabastian Sawe, deținătorul recordului mondial la maraton de la performanța sa de la Londra din aprilie, adăugând că nu există ''limite'' pentru maratoniști. În aprilie, Sabastian Sawe a devenit prim
Fotbal: Selecționerul Irlandei confirmă că meciul cu Israelul se va juca în ciuda presiunilor publice din țară
Antrenorul Irlandei, Heimir Hallgrimsson, a confirmat că echipa sa va participa la cel de-al doilea meci din Liga Națiunilor împotriva Israelului, duminică, insistând asupra faptului că el trebuie să se concentreze asupra fotbalului în ciuda protestelor în derulare, transmite DPA. Grupul din Irlanda care susține campani
Fotbal: Raphinha, accidentat, ratează amicalul Braziliei cu India, de la Kolkata
Raphinha va rata următorul meci amical al naționalei Braziliei împotriva Indiei, programat sâmbătă, din cauza unui edem la partea posterioară a coapsei drepte, a anunțat miercuri Confederația Braziliană de Fotbal (CBF), scrie AFP. Extrema echipei FC Barcelona a marcat din penalty în minutul 45 al meciului de marți, de la Bris
Baschet: NBA va alege în curând proprietarii noii francize din Las Vegas
Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) va alege proprietarii unei noi echipe, din Las Vegas, ''în viitorul foarte apropiat'', iar ofertantul câștigător va trebui să plătească între 12 și 13 miliarde de dolari pentru drepturile de franciză, plus costul unei noi arene, a relatat ESPN, marți. Potrivit
Auto - F1: George Russell are mari așteptări de la cursa de la Sepang, unde nu a condus până acum
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) are mari așteptări de la cursa din acest weekend, Marele Premiu al Bahrainului, care va avea loc în Malaezia, pe circuitul de la Sepang, pe care-l apreciază, dar pe care nu a condus deocamdată, transmite Reuters. Britanicul le-a declarat reporterilor la Kuala Lumpur că circuitul de la Sepang a f
Auto - F1: Haas renunță la serviciile lui Esteban Ocon la finalul sezonului
Echipa americană Haas și pilotul francez Esteban Ocon au anunțat miercuri că se vor despărți la finalul acestui sezon de Formula 1, scrie AFP. ''Colaborarea mea cu echipa Haas F1 se va încheia la finalul sezonului 2026. Părăsesc acest proiect cu capul sus, mândru de performanțele mele în circumstanțe care nu au fost &














