Tenis: Novak Djokovic s-a calificat în semifinale la Australian Open
Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 5 mondial, s-a calificat în semifinalele Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, învingându-l în trei seturi, 6-1, 6-2, 6-4, pe rusul Andrei Rublev (nr. 6), într-o partidă disputată miercuri
Djokovic (35 ani), care a cucerit de nouă ori până acum trofeul la competiţia de la antipozi (un record), a jucat şi de această dată cu un bandaj la piciorul stâng, în urma unei probleme musculare care i-a perturbat jocul în primele sale trei meciuri de la Melbourne Park, dar care nu a mai părut să-l afecteze începând cu sfertul de finală câştigat în faţa australianului Alex de Minaur, pe care l-a învins tot în trei seturi.
Sârbul îl va înfrunta în penultimul act pe americanul Tommy Paul care a trecut la rândul său miercuri în sferturile de finală, cu 7-6 (8/6), 6-3 5-7, 6-4, de compatriotul său Ben Shelton.
Djokovic luptă la Melbourne pentru câştigarea celui de-al 22-lea său titlu de Mare Şlem, care i-ar permite să egaleze recordul rivalului său spaniol Rafael Nadal.
Dacă va câştiga a zecea sa coroană la Australian Open, Novak Djokovic va reveni în fotoliul de lider al clasamentului ATP, pe care l-a ocupat anterior timp de 373 de săptămâni (record absolut).
În cealaltă semifinală se vor înfrunta grecul Stefanos Tsisipas (locul 4 mondial) şi rusul Karen Hacianov (20 ATP). Cei doi şi-au asigurat prezenţa în penultimul act încă de marţi, când Tsitsipas l-a învins cu 6-3, 7-6 (7/2), 6-4 pe cehul Jiri Lehecka, în timp ce Hacianov a profitat de abandonul adversarului său din sferturi, americanul Sebastian Korda, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte, la scorul de 7-6 (7/5), 6-3, 3-0.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Marocului recunoaște că Franța a fost echipa mai puternică
Selecționerul Marocului, Mohamed Ouahbi, a recunoscut joi că Franța a fost 'echipa mai puternică' și a meritat să câștige, dar și-a exprimat dorința de revanșă, spunând că este încrezător că îi poate învinge pe Les Bleus la Cupa Mondială din 2030. 'Este clar că Franța a fost echipa mai puternică astăzi, dar cred că put
Fotbal - CM 2026: Suntem acolo unde ne-am dorit să fim, afirmă selecționerul Franței
Selecționerul Franței, Didier Deschamps, a salutat cea de-a treia calificare consecutivă a echipei sale în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal, subliniind că Les Bleus 'sunt acolo unde și-au dorit să fie', după vic
Fotbal: Remiză între FC Alașkert și Elimai Semei, în primul preliminar al Conference League
FC Alașkert (Armenia) a terminat la egalitate cu FC Elimai Semei (Kazahstan), 1-1, joi, pe teren propriu, în prima manșă din turul întâi preliminar al Conference League la fotbal. Kazahii au marcat primii, prin Arsen Așirbek (60), dar Alașkert a smuls egalul pe final, prin reușita lui Davit Terterian (86). CFR Cluj va î
VIDEO Fotbal: Qarabag FK, aproape de turul al doilea preliminar al Europa League
Echipa azeră Qarabag FK a făcut un pas mare spre turul al doilea preliminar al Europa League, după ce a învins formația islandeză Vestri cu scorul de 3-0, pe teren propriu, în prima manșă a turului întâi preliminar. Unul dintre golurile azerilor au fost marcate de francezul Abdellah Zoubir (ex-Petrolul Ploiești). La Qar
VIDEO Tenis: Cehoaicele Linda Noskova și Karolina Muchova vor juca finala la Wimbledon
Finala feminină de simplu a turneului de tenis de la Wimbledon se va disputa între jucătoarele cehe Linda Noskova (12 WTA) și Karolina Muchova (9 WTA), după victoriile obținute de acestea, joi, în semifinale, transmite AFP.
Înot: Ștafeta feminină de 4x200 m liber a României, locul 5 la Europenele de juniori
Ștafeta feminin de 4x200 m liber a României, compusă din Andreea Luiza Comna, Ana Maria Sibișeanu, Rebeca Craioveanu și Diana Stiger, s-a clasat pe locul al cincilea, joi, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Munchen, cu timpul de 8 min 06 sec 87/100. Diana Stiger a încheiat pe locul al șaselea finala la 1.50
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după primul meci din sferturi, jucat joi: 8 goluri: Kylian Mbappe (Franța), Lionel Messi (Argentina) 7 goluri: Erling Haaland (Norvegia) 6 goluri: Harry Kane (Anglia)
Fotbal - CM 2026: Tabloul fazei eliminatorii - rezultate și program
Franța s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada, după primul meci din sferturile de finală. Programul fazei eliminatorii: ȘAISPREZECIMI DE FINALÃ Duminică 28 iunie 22:00 Africa de Sud - Canada 0-1 (Stephen Eustaqui
VIDEO Fotbal - CM 2026: Franța, prima semifinalistă, după 2-0 cu Maroc
Selecționata Franței s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins fără probleme echipa Marocului cu scorul de 2-0 (0-0), joi, pe Boston Stadium, în primul sfert de finală al turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Franța va juca a treia sa semifinală consecutivă, după ce a c
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a remizat cu Dinamo Kiev (0-0), în primul tur preliminar al Europa League
Universitatea Cluj a terminat la egalitate cu Dinamo Kiev, 0-0, joi seara, pe Arena Lublin din Lublin (Polonia), în prima manșă a turului întâi preliminar al Europa League la fotbal. ''U'' a obținut un rezultat dătător de speranțe, chiar dacă ''șepcile roșii'' au fost dominate destul de clar &i
Fotbal - CM 2026: Newcastle va semna cu starul elvețian Manzambi pentru suma de 60 de milioane de euro
Clubul german de fotbal SC Freiburg va primi o sumă record de transfer de 60 de milioane de euro de la Newcastle United pentru transferul tânărului jucător elvețian Johan Manzambi, relatează DPA. Rețeaua Sky TV a anunțat joi că Newcastle și Freiburg au ajuns la un acord, iar ''coțofenele'' lucrează la ultimele detalii cu
Fotbal - CM 2026: Este 'cu adevărat special' să înfrunți Anglia, a spus norvegianul Haaland
Atacantul norvegian Erling Haaland, născut în Anglia și jucător la Manchester City, a recunoscut joi că va fi 'cu adevărat special' să înfrunte naționala 'celor trei lei', sâmbătă, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, la Miami, scrie AFP. 'Este cu adevărat special, pentru că joc
Fotbal: Christian Eriksen se va întoarce în Danemarca pentru a urma un program de recuperare
Mijlocașul echipei de fotbal VfL Wolfsburg, Christian Eriksen, se va întoarce în Danemarca natală pentru a urma un program de recuperare individuală, a anunțat joi clubul din 2. Bundesliga, informează Reuters. Internaționalul danez s-a prăbușit pe teren în timpul unui meci amical împotriva Ucrainei, disputat în lu
Ciclism: Tadej Pogacar a câștigat etapa a 6-a Turului Franței și a recuperat tricoul galben
Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Emirates) a realizat o demonstrație, câștigând ''en solitaire'' etapa a 6-a Turului Franței, desfășurată pe distanța de 186,2 km între Pau și Gavarnie-Gedre, el revenind pe primul loc în clasamentul general, informează AFP. Pogacar a atacat pe legendarul Col du Tourmal
Tenis: Karolina Muchova este prima finalistă de la Wimbledon
Jucătoarea cehă Karolina Muchova, aflată pe locul 9 în ierarhia tenisului feminin, este prima finalistă la ediția din acest an a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, după ce a învins-o joi în semifinale pe Coco Gauff, numărul 7 mondial, în trei seturi, 6-2, 1-6, 7-6 (12/10). Muchova s-a impus după ce a salvat o minge














