Auto: Sebastien Loeb a obţinut a şasea victorie de etapă la actuala ediţie a Raliului Dakar
Pilotul francez Sebastien Loeb a obţinut vineri a cincea victorie de etapă în Raliul Dakar, la clasa auto, şi a şasea de la debutul actualei ediţii a competiţiei din Arabia Saudită, graţie căreia a urcat pe locul secund în clasamentul general.
La volanul bolidului său Prodrive Hunter, avându-l alături pe copilotul Fabian Lurquin, Loeb a dominat finalul etapei maraton din deşertul Rub Al-Khali, la frontiera cu Oman, fiind înregistrat cu timpul de 1 h 56 min 21 sec pe cei 185 km cronometraţi din totalul de 376 km ai etapei de vineri.
Francezul l-a devansat cu 03 min 19 sec pe suedezul Mattias Ekstrom, singurul rămas în cursă dintre piloţii celor trei Audi hibrid participante la actuala ediţie a emblematicului raliu-raid.
Qatarianul Nasser Al-Attiyah (Toyota), cvadruplu câştigător al Raliului Dakar, s-a clasat pe locul al treilea, la 03 min 31 sec în spatele lui Loeb, menţinându-se în fotoliul de lider al clasamentului general, cu un avans confortabil faţă de francez (o oră şi 27 de minute).
Cu cele cinci victorii consecutive, Sebastien Loeb a egalat recordul realizat în 1989 de finlandezul Ari Vatanen la volanul maşinii sale Peugeot 405 T16.
Cea de-a 45-a ediţie a Raliului Dakar a debutat în data de 31 decembrie pe ţărmul Mării Roşii, în apropiere de Yanbu, şi urmează să se încheie duminică la Dammam, după un parcurs de peste 8.000 km.
Sâmbătă este programată etapa a 13-a, penultima, pe distanţa de 675 km (154 km cronometraţi), între Shaybah şi Al-Hofuf.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hochei: SC Miercurea Ciuc, victorioasă în deplasare în Erste Liga
Sport Club Miercurea Ciuc este singura din cele patru echipe românești care au jucat în deplasare, vineri, în competiția de hochei pe gheață Erste Liga, care a obținut victoria. Sport Club Miercurea Ciuc a trecut de Budapest Jegkorong Akademia HC cu scorul de 5-3 (0-0, 2-2, 3-1), prin golurile marcate de Tamas Laday, Arnold S
Judo: Laura Bogdan, medaliată cu aur la Europenele Under-23 de la Napoli
Sportiva română Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la cat. 48 kg, vineri, la Campionatele Europene de judo Under-23 de la Napoli (Italia). Laura Bogdan a intrat direct în optimile de finală, fază în care a trecut de olandeza Vera Wandel, în sferturi a învins-o pe spaniola Claudia Pla Belmonte, în semifina
Tenis: Carlos Alcaraz va fi adversarul lui Daniil Medvedev în semifinale la Viena (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul trei mondial, l-a învins vineri pe americanul Tommy Paul, numărul 14 mondial, la turneul ATP 500 de la Viena, cu 6-4, 7-6 (7/2), într-o oră și 52 de minute, și și-a asigurat astfel locul în semifinale, unde îl va înfrunta pe rusul Daniil Medvedev, transmite EFE. La o zi d
Fotbal: Atacantul Christian Pulisic și-a prelungit contractul cu AC Milan (oficial)
Atacantul american Christian Pulisic și-a prelungit contractul cu echipa de fotbal AC Milan până în 2031, a anunțat vineri clubul din Serie A, informează Reuters. Jucătorul în vârstă de 28 de ani a evoluat pentru Borussia Dortmund și Chelsea înainte de a veni la AC Milan în 2023. Americanul a înscris 4
Fotbal: Fundașul internațional francez Maxence Lacroix, accidentat, ratează meciurile naționalei din noiembrie
Fundașul echipei Chelsea și al naționalei Franței, Maxence Lacroix, care a părăsit terenul miercuri din cauza unei accidentări la coapsă, va lipsi de pe gazon ''câteva săptămâni'', a confirmat vineri antrenorul Xabi Alonso - ceea ce înseamnă că el va rata meciurile Franței din luna noiembrie, scrie AFP. '&
Fotbal: ''Nu sunt genul de antrenor care prioritizează atacul în detrimentul apărării'', a spus Cristian Chivu
''Nu sunt genul de antrenor care prioritizează atacul în detrimentul apărării'', a declarat tehnicianul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, înaintea derby-ului contra marii rivale AC Milan, care va avea loc sâmbătă în Serie A, informează site-ul calciomercato.com. ''Am avut antrenori
Fotbal - Inter Milano: ''În derby-uri nu există favorite'', a declarat Cristian Chivu înaintea meciului cu AC Milan
"În derby-uri nu există favorite", a declarat Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, înaintea meciului cu marea rivală AC Milan, care va avea loc sâmbătă în Serie A, informează site-ul calciomercato.com. Şapte puncte despart cele două echipe în clasament, însă Cristian Chivu a subliniat, &icir
Tenis: Rusul Daniil Medvedev, în semifinale la Viena (ATP) și calificat la Turneul Campionilor
Jucătorul rus Daniil Medvedev, clasat pe locul 5 mondial, favorit nr. 3, s-a calificat în semifinalele turneului de tenis ATP 500 de la Viena, dotat cu premii totale de 2.797.985 de euro, după ce l-a învins în sferturi de finală, pe francezul Adrian Mannarino (73 ATP), în două seturi, 6-2, 6-3, cu această victorie el asigurându-și un loc
Lupte: Krisztian Biro și Omar Sarem, eliminați prematur la Mondialele de la Astana
Sportivii români Krisztian Biro și Omar Sarem au pierdut meciurile lor de debut, vineri, la Campionatele Mondiale de lupte de la Astana (Kazahstan). La cat. 86 kg, lupte libere, Krisztian Biro a fost învins în șaisprezecimile de finală de georgianul Vladimeri Gamkrelidze. Omar Sarem a pierdut, la rândul s
Fotbal: Pedeapsă de doi ani de închisoare, solicitată pentru fostul internațional belgian Radja Nainggolan
O pedeapsă de doi ani de închisoare a fost solicitată pentru fostul component al naționalei de fotbal a Belgiei, Radja Nainggolan, într-un dosar care vizează o presupusă importare de cocaină din America de Sud în Europa prin portul Anvers, potrivit parchetului belgian, scrie Le Soir. Vineri, parchetul din Bruxelles a solicita
Tenis: ''Să ajungi nr. 1 mondial este ceva incredibil'', spune Alexander Zverev
Jucătorul german de tenis Alexander Zverev spune că este ''ceva incredibil'' să poți ajunge numărul 1 în ierarhia ATP, obiectiv care necesită foarte multă muncă, scrie Reuters. Deși a câștigat două titluri la Turneul Campionilor (ATP Finals) și o medalie de aur olimpică în 2021, Zverev a întâmpinat
Hochei: TAS a dispus reprimirea Rusiei la Campionatele Mondiale
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a dispus vineri reprimirea Rusiei la Campionatele Mondiale de hochei pe gheață din acest sezon, o decizie regretată de Federația Internațională de Hochei pe Gheață (IIHF), care interzisese participarea sportivilor ruși la competițiile sale de la invadarea Ucrainei, în 2022, informează AFP. În lu
Hochei: NHL - A patra victorie consecutivă în deplasare pentru Montreal Canadiens
Echipa Montreal Canadiens a învins cu scorul de 5-2 formația Dallas Stars, joi seara, obținând a patra victorie consecutivă în deplasare în actuala ediție a Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheață (NHL). Alex Newhook și Cole Caufield au marcat câte două goluri pentru învingători, care ocupă lo
Fotbal: Dejan Kulusevski (Tottenham) explică momentele grele prin care a trecut cât a fost accidentat
Fotbalistul suedez Dejan Kulusevski, atacantul echipei Tottenham Hotspur, a dezvăluit factorul principal care l-a ajutat să revină după cele 526 de zile de absență din cauza accidentării la genunchi, transmite DPA. Kulusevski a pus capăt celor 17 luni de absență cu o scurtă apariție, intrând de pe bancă în victoria obținută de Tott
Tenis: Elena Rîbakina a declarat forfait la Tokyo (WTA) înaintea sferturilor de finală
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina, care va termina sezonul pe primul loc în lume, a declarat forfait, vineri, pentru meciul său cu canadianca Leylah Fernandez, din sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari, din cauza unei accidentări la gât, transmite AFP.












