Președintele Asociației Colectiv: Procurorii ar fi trebuit să fie de partea legii; lipsa structurii spitalicești a continuat să ucidă
Președintele Asociației Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, a criticat, marți, lipsa în continuare a structurii spitalicești pentru tratarea marilor arși, menționând că procurorii ar fi trebuit 'să fie de partea vieții, de partea legii' și să nu claseze în 2024 dosarul Colectiv 2.
Reacția sa vine după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus marți trimiterea dosarului Colectiv 2 la Parchetul General și reluarea anchetei referitor la modul de intervenție a autorităților, posibile infecții nosocomiale în spitale și transferul răniților în străinătate după tragedia din octombrie 2015.
'37 de tineri au murit în noiembrie 2015 în spitale. Era statul român capabil să trateze 180 de victime ale unui incendiu? Avea Bucureștiul capacitatea de a trata 180 de arși din care peste 70 Mari Arși? Au fost infecțiile nosocomiale o cauză, cauza morții unora dintre cei 37? Noi, părinții celor morți, am aflat destul de repede răspunsul. De fapt l-am aflat cu toții, mai puțin procurorii PG care au avut grijă să țină în sertar dosarul Colectiv 2 timp de 9 ani, până în vara lui 2024, când l-au clasat. Pentru acești procurori nu viața unor tineri contează, nu aflarea adevărului, ci protejarea unor indivizi care și-au asumat rolul de Dumnezeu luând decizia de a înghesui 180 de victime cu răni grave în câteva camere insalubre și declarând că 'avem de toate'', a scris Eugen Iancu, marți, pe Facebook.
Potrivit acestuia, niciun stat european nu are capacitatea de a trata 180 de victime ale unui incendiu, motiv pentru care există mecanismul de întrajutorare european. Infecțiile nosocomiale reprezentau un pericol pentru tinerii arși, a punctat el.
'Fără piele, cu răni deschise, corpul lor era expus colonizării cu tot ce viețuia prin spitalele bucureștene. Se cunoștea acest pericol de către specialiști? Pe fișele medicale ale tuturor răniților este trecută medicamentația. De ce oare au fost toți serviți cu cele mai puternice antibiotice încă din momentul internării? Normal, preventiv. Se știa în ce condiții vor fi internați', a explicat Eugen Iancu.
El a subliniat că procurorii ar fi trebuit 'să fie de partea vieții, de partea legii' și să facă dreptate, ceea ce ar fi putut impulsiona măsurile pentru construirea spitalelor și salvarea de vieți.
'Ce ar fi trebuit să facă procurorii PG? Să fie procurori, să fie oameni, să fie părinți, frați, prieteni, să fie incoruptibili, să fie de partea vieții, de partea legii și astfel ar fi făcut dreptate și poate astfel ar fi forțat statul român să acționeze, să se grăbească, să îi pese și să construiască spitale care ar fi salvat alte vieți. Pentru că, în ultimii ani, lipsa structurii spitalicești a continuat să ucidă. La Colectiv a fost un accident, am fost luați prin surprindere, nu am știut, dar pentru morții care au urmat sunteți vinovați inclusiv voi, procurorii, care ați blocat dosarul Colectiv 2', a completat Eugen Iancu.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost luată după ce judecătorii au admis mai multe plângeri împotriva soluției de clasare dispuse de Parchetul General în iunie 2024.
Este vorba de partea din dosarul Colectiv în care familiile celor decedați sau răniți au reclamat condițiile improprii din spitale, dar și modul în care au fost efectuate transferurile la spitalele din străinătate.
Printre cei vizați de plângerile victimelor se aflau Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dar și ministrul Sănătății de la acea vreme Nicolae Bănicioiu. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brăila: Se ridică restricțiile pe DN 21A și DN 21; circulația pe Podul peste Dunăre rămâne închisă
Restricțiile de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone au fost ridicate miercuri seară pe două tronsoane de drum național din județul Brăila, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Potrivit sursei citate, măsura vizează DN 21A Bărăganul -Țăndărei - limita cu județul
Constanța: 80 de autovehicule cu aproximativ 200 de persoane, deblocate din nămeți pe parcursul zilei
Peste 200 de apeluri la 112 au fost primite miercuri de la cetățeni, în contextul ninsorii abundente și a viscolului, fiind deblocate din nămeți 80 de autovehicule, printre care și trei ambulanțe, a informat, miercuri seară, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Dobrogea' al județului Constanța. 'La nivelul județulu
DGPMB: Adolescentă în stare de inconștiență după ce s-a electrocutat; fire de tensiune căzute pe stradă
O adolescentă de 16 ani a ajuns la spital, în stare de inconștiență, după ce s-a electrocutat pe o stradă din Sectorul 6 al Capitalei. În zonă a fost identificat un copac căzut peste fire de tensiune, acestea aflându-se la sol. ''Astăzi, în jurul orei 18:00, polițiștii Direcției Generale de Poliți
Galați: Ambulanță blocată pe DJ 254C; circulație restricționată în continuare pe 14 drumuri județene
O salvare a Serviciului de Ambulanță Județean Galați, fără pacient la bord, a rămas blocată, miercuri seară, pe DJ 254C, între localitățile Adam și intersecția cu DN 24D, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Potrivit ISU Galați, la fața locului se deplasează un utilaj al Drumurilor Județene pentru deblocarea autospecialei
Argeș: Apa provenită dintr-un lac a inundat o gospodărie în orașul Costești; opt persoane evacuate preventiv
Opt persoane au fost evacuate preventiv, miercuri seara, după ce apa provenită dintr-un lac a inundat o gospodărie în orașul Costești, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. 'Apa a inundat curtea unei gospodării, fiind afectate spațiile exterioare, iar pompierii intervin cu motopompe pentru evacuarea apei acu
Galați: Cinci autoturisme blocate pe DN24D; circulație restricționată pe 14 segmente de drumuri județene
Cinci autoturisme au rămas blocate, miercuri, pe drumul național DN 24D, între localitățile Cuca și Tulucești, în contextul ninsorilor abundente și al viscolului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați, în raportul operativ de la ora 18:00. Potrivit sursei citate, la faț locului se acționează cu două
Tulcea: Mai multe localități rămase fără energie electrică; transportul în Deltă, asigurat fără probleme
Reprezentanții furnizorului de energie electrică din județul Tulcea lucrează, miercuri, pentru remedierea avariilor care au apărut, pe fondul condițiilor meteorologice, în 10 localități, printre acestea aflându-se și orașul Măcin. Avariile au apărut miercuri dimineața, din cauza vântului puternic și a ninsorii abundente, iar
CNAIR: În acest moment, pe toate autostrăzile și drumurile expres afectate de condițiile meteorologice se circulă fără restricții
Circulația se desfășoară, în acest moment, fără restricții pe toate autostrăzile și drumurile expres afectate de condițiile meteorologice, traficul fiind reluat în condiții de siguranță, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Ialomița: Un polițist aflat în drum spre serviciu a ajutat zeci de persoane blocate în nămeți
Un polițist din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița a intervenit, miercuri, în sprijinul mai multor persoane rămase blocate în zăpadă, unele aflându-se în mașinile personale, altele într-o autoutilitară și un autocar cu pasageri, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ialomița.
Ciprian Ciucu: Operatorii de salubrizare de la sectoare ar fi raportat mai multe utilaje în teren decât au fost în realitate
Operatorii de salubrizare de la sectoare se pare că au raportat mai multe utilaje în teren și mai mulți oameni decât au fost în realitate, Poliția Locală a Municipiului București continuă cercetările și dacă se confirmă, vor trebui să fie amendați, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. 'Primări
Brăila: 13 localități fără energie electrică din cauza condițiilor meteo
În județul Brăila erau, la ora 16:00, un număr de 13 localități fără alimentare cu energie electrică, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila. Potrivit sursei citate, sunt afectate localitățile Plăsoiu, Câineni-Băi, Zamfirești, Drogu, Șuțești, Râmnicelu, Berteștii de Jos, Galbenu, Bărăganul, Gemenele,
Ialomița: DN 21A și DJ 213, închise circulației; restricții pentru autovehicule de peste 3,5 tone pe DN 2C
Circulația rutieră a fost închisă, începând cu ora 17:00, pe DN 21A Țăndărei - limită județul Brăila și pe DJ 213 Chirana - limită cu județul Brăila, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, infomează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ialomița. Potrivit sursei citate, la aceeași oră a fost instituită restricție
Sector 1: Circa 45 de utilaje ale Romprest și 240 de lucrători manuali sunt, în medie, pe teren, pentru deszăpezire
Aproximativ 45 de utilaje ale companiei Romprest și 240 de lucrători care acționează manual pe trotuare sunt, în medie, pe teren pentru deszăpezire în Sectorul 1. Traficul este eliberat treptat, însă în multe zone mai sunt intervenții de făcut, informează Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat, de la încep
Infotrafic: Nu mai sunt tronsoane de autostrăzi cu circulația oprită; rămân închise segmente de drumuri naționale
Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române anunță că nu mai sunt tronsoane de autostrăzi cu circulația oprită din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă, cu depuneri de zăpadă pe partea carosabilă, pe autostrăzile A1 între București și Pitești, A2 între Bucure
Ministerul Dezvoltării a decontat aproape 92 de milioane de lei pentru lucrări realizate prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat lucrări în valoare totală de 91.581.109,17 de lei pentru 142 de investiții realizate prin componenta C5 - Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat ministrul Cseke Attila. Facturile depuse au ca obiective creșterea efici













