Botoșani: Număr de trei ori mai mare de persoane în azilul din Dorohoi în raport cu capacitatea autorizată
Numărul persoanelor internate în Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități 'Casa Elena' din municipiul Dorohoi era de trei ori mai mare decât numărul de locuri autorizat, se arată, joi, într-un comunicat de presă transmis de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani.
Inspectorii AJPIS au efectuat, în cursul acestei săptămâni, un control la unitatea socială din Dorohoi și a constatat că 50 de persoane erau cazate în spații neautorizate.
'Ca urmare a sesizării, o echipă de control din cadrul AJPIS Botoșani a fost constituită de îndată și s-a deplasat la sediul centrului. În urma verificărilor efectuate, inspectorii sociali au constatat că în centru, dar și în spațiile private aparținând furnizorului, erau cazate 72 de persoane, deși capacitatea autorizată este de doar 25 de locuri. Din totalul persoanelor identificate, doar 25 erau beneficiari înregistrați ai centrului. Restul se aflau în spații neautorizate, declarate de către reprezentanții centrului ca fiind 'private', inclusiv în zona în care locuiește președintele Asociației 'Dă Speranță Vieții' - furnizorul serviciului social', a transmis AJPIS.
Potrivit aceleiași surse, în urma acestor nereguli a fost sesizată de îndată Poliția municipiului Dorohoi pentru luarea măsurilor legale ce se impun și pentru identificarea tuturor persoanelor prezente, întrucât nu existau acte de identitate pentru toți cei cazați. De asemenea, a fost sesizată Direcția de Sănătate Publică Botoșani, în urma descoperirii unor medicamente expirate în incinta centrului.
Ca urmare a celor constatate, furnizorului de servicii sociale urmează să i se retragă licența de funcționare în regim de urgență, conform prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale. Totodată, acestuia i se va interzice înființarea de servicii sociale pentru o perioadă de trei ani și va fi aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 80.000 de lei. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Lupașcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constanța: Concerte pe Scena Mamma Mia în stațiunea Mamaia în minivacanța de 1 Mai
Stațiunea Mamaia deschide sezonul estival începând cu data de 1 mai cu o serie de concerte și evenimente care se vor desfășura pe parcursul a mai multe zile și nopți, în Piațeta Cazino Mamaia, pe Scena Mamma Mia. 'Minivacanța de 1 Mai aduce, an de an, începutul verii pe litoral, iar în 2026 Stațiunea Mamaia se pregătește să de
Sector 1: Controale în zona Sala Palatului privind parcările neregulamentare și activitățile ilegale prilejuite de concerte
Polițiștii vor face controale, începând de vineri seara și pe parcursul a trei zile, în zona Sălii Palatului pentru a preveni blocajele cauzate de parcările neregulamentare și pentru a combate activitățile ilegale asociate concertelor. Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 au anunțat, vineri,
TPBI suspendă linia 21 de tramvai în weekend și introduce linia 621; trasee modificate pentru mai multe autobuze
Circulația tramvaielor liniei 21 va fi suspendată în zilele de sâmbătă, 18 aprilie, și duminică, 19 aprilie, în timp ce liniile de autobuz 605, 655 și N103 vor funcționa pe trasee modificate, pentru a permite executarea unor lucrări de intervenție la macazul amplasat la intersecția Calea Moșilor/Str. Lipscani/Str. Cavafii Vechi, informează Asociația de Dezv
INHGA: Cod galben de inundații pe râuri de pe raza a șapte județe, până la miezul nopții
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de inundații și depășiri ale Cotelor de atenție, valabilă până la miezul nopții pe râuri din șapte județe. Conform prognozei de specialitate, având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru urmă
Porți Deschise la Primăria Capitalei: Tururi ghidate, gratuit, la fiecare sfârșit de săptămână
Porțile Primăriei Capitalei se deschid, la sfârșit de săptămână, pentru toți cei care vor să o viziteze, a anunțat municipalitatea. Decizia a fost luată de primarul general Ciprian Ciucu având în vedere că imobilul este monument istoric. 'Merită ca oamenii să-i cunoască povestea, să-i descopere farmecul', a explicat PMB, î
Un studiu realizat în 10 orașe indică un grad de mulțumire de 43% privind calitatea aerului; în București ajunge la 25%
Un studiu realizat în zece orașe din România indică un grad de mulțumire de 43% în ceea ce privește calitatea aerului, însă valoarea scade la nivelul Capitalei, ajungând la doar 25%. Cercetarea a fost
Vreme instabilă, cu cer noros și averse temporare în București, în weekend (meteorologi)
Vremea va deveni instabilă în zona Municipiului București, începând din seara de vineri, iar pe parcursul zilei de sâmbătă, cerul va fi temporar noros și se vor semnala averse, în special după-amiaza, conform prognozei de specialitate, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul 17 april
Atenționări Cod galben de vreme instabilă și intensificări ale vântului în mai multe zone, vineri și sâmbătă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului, valabile vineri și sâmbătă în județe din Muntenia, Moldova, Transilvania și Dobrogea. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între orele 12:00 - 21:00, în județele Mehedinți, Gorj, V&
ANM: Informare de vânt, averse și descărcări electrice în majoritatea regiunilor, până sâmbătă seara
Meteorologii au emis, vineri, o informare de instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă seara în majoritatea regiunilor. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 17 aprilie, ora 10:00 - 18 aprilie, ora 20:00, în centrul, sudul și estul terit
Clădirea Prefecturii Brașov, cu risc seismic ridicat, va fi consolidată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării
Palatului Administrativ, în care își desfășoară activitatea Consiliul Județean și Instituția Prefectului Județul Brașov - clădire cu risc seismic ridicat, va fi consolidată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării. 'În urma demersurilor realizate de Consiliul Județean la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ministr
#AnulNadia/ Giurgiu: Un număr de 120 de gimnaste din municipiu pregătesc un festival de gimnastică pentru Nadia Comăneci
Un număr de 120 de gimnaste din Giurgiu, cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, se antrenează intens la sala de gimnastică 'Albă Ca Zăpada' din oraș, alături de vicepreședintele Comisiei Tehnice Gimnastica pentru Toți din cadrul Federației Române de Gimnastică, Flori Iordache, pentru a pregăti, în municipiu, un festival de gimnastică pentru Nad
MApN: Un nou atac rusesc în Ucraina, la granița cu România; o dronă a pătruns în spațiul aerian național
Federația Rusă a lansat, în noaptea de joi spre vineri, un nou atac aerian în Ucraina, la granița cu România, iar o dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, informează Ministerul Apărării Naționale. Potrivit sursei citate, atacul a vizat obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei
Sector 1: Piață volantă, la sfârșitul acestei săptămâni, în fața Teatrului Excelsior 'Masca'
O piață volantă va fi organizată, la sfârșitul acestei săptămâni, în fața Teatrului Excelsior 'Masca' din bulevardul Bucureștii Noi, la care producătorii vor aduce produse tradiționale din fermele și grădinile proprii. Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 au anunțat că din această piață volantă pot fi cumpărate br&ac
Casa Regală: Principele Radu - în vizită în Egipt
Principele Radu efectuează o vizită cu caracter public în Republica Arabă Egipt, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de relații diplomatice dintre cele două țări, stabilite în aprilie 1906, în timpul domniei Regelui Carol I. Potrivit site-ului www.romaniaregala.ro,
Vrancea: Râul Putna, repopulat cu zeci de mii de puieți de păstrăv într-un proiect de conservare a ecosistemelor montane (GALERIE FOTO)
Administrația Parcului Natural Putna Vrancea a desfășurat, joi, o acțiune de repopulare a apelor de munte cu puiet de păstrăv indigen, în zona Rezervației Cheile Tișiței, în cadrul unui program de conservare a biodiversității care a implicat elevi, voluntari și comunitatea locală.





