logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Declarație de presă - Deputat Nicolae-Adrian Bara (PSD)

Guvernul Siegfried Mureșan trebuie să cadă!

Astăzi vom fi chemați să votăm pentru noul guvern Siegfried Mureșan, condus din umbră în continuare de artizanul austerității, cum ar spune românii 'același Ilie cu altă pălărie'. Suntem chemați să votăm pentru continuarea austerității, a creșterii impozitelor și taxelor, a tăierilor de salarii, de pensii, de alocații, a tăierii veniturilor mamelor și persoanelor cu dizabilități, sub amenințarea directă a premierului nominalizat, căci altfel este posibil să iasă românii în stradă să protesteze.

Dar unde erați, domnule premier desemnat, când românii protestau în Piața Victoriei împotriva așa-ziselor reforme ale lui Ilie Bolojan? Unde erați când zeci de mii de medici și asistenți medicali au mărșăluit în București cerându-și drepturile? Unde ați fost când Ilie Bolojan a tăiat concediile medicale pentru bolnavii de cancer sau când a băgat mâna în buzunarele părinților care cresc copii cu dizabilități?

Românii vor ieși în stradă, dar nu vor ieși pentru a susține Guvernul Siegfried sau Bolojan 2, ci pentru a protesta împotriva imposturii, împotriva sărăciei, împotriva creșterii facturilor la energie, a prețului carburanților și a alimentelor. Ați guvernat suficient cât să realizăm cu toții că în spatele sloganelor, a zâmbetelor arogante și a cuvintelor sacadate, nu se află decât ură viscerală și dispreț față de cei care încă merg la vot.

Nu doar că ați prăbușit puterea de cumpărare și economia țării, dar în ultima lună de guvernare ați lăsat spitalele fără finanțare, mii de intervenții chirurgicale au trebuit să fie amânate pentru simplul fapt că v-ați jucat dea guvernarea și ați mințit sistematic luni de zile opinia publică și Administrația Prezidențială doar pentru a vă agăța de scaunele guvernamentale. Nu v-a păsat că pentru unii pacienți 4 luni pot însemna diferența între viață și moarte.

Un alt motiv pentru care astăzi nu voi vota acest circ guvernamental este faptul că ați prăbușit educația. Cursurile au început deja de o lună de zile, iar elevii nu au primit încă manualele, iar în județul Alba aceeași administrație liberală a lăsat copiii fără transport public ca urmare a majorării costurilor acestui serviciu public.

Nu pot susține un premier care promite să continue același dezastru sub atenta oblăduire a lui Ilie Bolojan, România are nevoie de un guvern ancorat în realitatea cotidiană și care să vină cu soluții pentru rezolvarea problemelor românilor, nu să creeze altele.

Deputat PSD,
Nicolae-Adrian Bara

30.09.2026

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.