VIDEO Dolj: S-a deschis Târgul de Crăciun din Craiova
![Image](https://agerpres.ro/data/stiri/Craiasa.jpg)
Târgul de Crăciun din Craiova, organizat de primărie în acest an, a fost deschis, vineri seara, în prezenţa a sute de persoane care au participat la aprinderea celor circa două milioane de luminiţe.
Potrivit organizatorilor, tema principală a Târgului de Crăciun din acest an a fost realizată în jurul poveştii Crăiasa Zăpezii, care a fost amplasată în Piaţa Mihai Viteazul, unde totul este decorat în culori alb-turcoaz. În cadrul târgului, organizat pe mai multe zone, cu elemente, culori şi figurine diferite, au fost amplasate căsuţe din lemn de unde vizitatorii pot cumpăra diverse produse specifice sezonului de la cei peste 70 de comercianţi din Craiova şi din alte zone din ţară: mâncare tradiţională, vin fiert, turtă dulce, decoraţiuni şi cadouri lucrate manual etc.
Târgul din Craiova, care va fi deschis până pe 2 ianuarie 2024, a fost amenajat cu decoraţiuni şi lumini diverse, cu un brad uriaş, un patinoar, iar în această perioadă vor avea loc concerte şi ateliere creative. De asemenea, a fost montat un carusel de 40 metri înălţime, cu 200.000 de leduri şi o capacitate de 140 de persoane, adus din Olanda.
Târgul de Crăciun din Craiova urma să fie deschis cu fast, însă spectacolul de inaugurare pentru care primăria alocase peste 360.000 lei a fost anulat, întrucât a intrat sub incidenţa OUG pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, iar în momentul publicării ordonanţei, procedura de achiziţie a serviciilor de spectacol era încă în desfăşurare, motiv pentru care municipalitatea a fost nevoită să renunţe la organizarea evenimentului. AGERPRES/(AS - autor: Maria Mitrică, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Primăria Municipiului Craiova/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Salvamont: 69 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Un număr de 69 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, a informat sâmbătă dimineața Dispeceratul Național Salvamont. Dintre acestea, 30 de persoane au fost transportate cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu mașinile aparținătorilor.
Protecția consumatorilor în centrele destinate persoanelor vârstnice, cu dizabilități și minorilor în atenția ANPC
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) desfășoară, în prezent, o serie de acțiuni de control la nivel național pentru a verifica respectarea reglementărilor legale privind protecția consumatorilor în centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum și minori și centrele sociale.
Prognoză București: Vreme rece și ninsori temporare, până marți dimineața
Vremea se va răci semnificativ în București, va ninge temporar și se va depune strat de zăpadă, în următoarele zile, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în prognoza publicată sâmbătă. Potrivit sursei citate, în Capitală, în intervalul 15 februarie, ora 10:00 - 16 februarie, ora 8:00, vr
Incendiu într-un atelier de reparații auto din Botoșani
Un incendiu violent a izbucnit sâmbătă într-un atelier de reparații auto din municipiul Botoșani, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță. 'Aceștia au c
ANM: Ninsoare, vânt și răcire semnificativă în următoarele trei zile
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare meteo de precipitații mixte, polei, ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, vreme rece, nopți și dimineți geroase, valabilă în intervalul 15 februarie, ora 10 - 18 februarie, ora 10. Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de sâmbătă
REPORTAJ/Neamț: Parcul Natural Vânători-Neamț, locul în care te poți plimba printre zeci de zimbri aflați în libertate
La circa 50 de kilometri de municipiul Piatra-Neamț, într-un cadru natural care îți taie respirația prin frumusețea și unicitatea lui, zimbrul pășește din nou maiestuos, așa cum o făcea în urmă cu peste 150 ani, în pădurile Neamțului. Cele aproape 30.000 hectare ale Parcului Natural Vânători-Neamț sunt deja î
UPDATE Buzău: Incendiu la un service auto; şase autoturisme au ars complet
Șase mașini au fost distruse complet și alte 19 au fost afectate în urma incendiului izbucnit sâmbătă dimineața la un service auto aflat la ieșirea din municipiul Buzău. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit, începând cu ora 5:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un service auto.
VIDEO Marea Britanie: Important incendiu la un hotel de lux din Londra, 100 de persoane evacuate
Peste 100 de persoane au fost obligate să evacueze vineri un hotel de lux din Londra, o fostă cazarmă de pompieri transformată într-un refugiu al vedetelor, din cauza unui important incendiu, au anunțat pompierii, notează AFP. London Fire Brigade a raportat pe X că '20 de mașini de pompieri și aproximativ 125 de pompieri (sunt) la lo
Valeriu Tabără (ASAS): România are nevoie de o strategie pe agricultură și economie rurală pe următorii 25 de ani
România are nevoie de o strategie națională în agricultură care să țină cont de realitatea din țară, una dintre principalele probleme din acest sector important al economiei naționale fiind aceea că ne bazăm foarte mult pe importuri, deși potențialul de a dezvolta afaceri locale este uriaș, susține Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Sil
Prahova: Sesizări penale ale Primăriei Ploiești privind salubritatea; directorul ADI Deșeuri anunță audit
Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat, vineri, că a transmis organelor de cercetare penală două sesizări care vizează conducerea ADI Deșeuri Prahova, iar directorul acesteia, Cristian Ganea, a afirmat că urmează un audit ca urmare a ieșirii unilaterale a Ploieștiului din această structură. Potrivit informațiilor postate pe pagina d
Tulcea: Două persoane rănite în accidentul de la Satu Nou, transportate cu elicopterele la spital
Două dintre cele trei persoane rănite într-un accident rutier produs, vineri, în apropierea localității Satu Nou din județul Tulcea, au fost transportate cu elicopterele la spitale din Constanța și Galați. Potrivit informațiilor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea, o femeie rănită a fost transportată
Vâlcea: Primarul municipiului reședință anunță că dă liber la debranșări în urma scandalului facturilor mari la căldură
Toate cererile de debranșare de la sistemul centralizat de termoficare din Râmnicu Vâlcea vor fi aprobate, a anunțat, vineri, primarul Mircia Gutău, în urma scandalului facturilor mari la căldură emise de operatorul de agent termic din oraș pentru luna ianuarie. Potrivit unui contract cu finanțare europeană, ce vizează modern
Galați: Patru căței salvați de un soldat britanic în timpul unui exercițiu militar desfășurat în Poligonul Smârdan
Patru căței au fost salvați de un militar din cadrul 'Regimentului 4 Artilerie Regală' al Marii Britanii, în timpul unui exercițiu militar, desfășurat vineri, în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, cățelușii aflându-se chiar în zona destinată tragerilor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați.
VIDEO Tulcea: Trei persoane rănite într-un accident rutier; au fost solicitate două elicoptere SMURD
Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, vineri, în apropierea localității Satu Nou din județul Tulcea. Potrivit informațiilor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme.
Timiș: Operațiuni de descărcare arheologică în cartierul timișorean Fabric, unde se vor desfășura lucrări de regenerare urbană
Municipalitatea va începe în acest an lucrări de regenerare urbană în cartierul Fabric - Piața Traian și Piața Romanilor, una dintre cele mai frumoase zone istorice ale Timișoarei, urmând să fie efectuate și operațiuni de descărcare arheologică în acest spațiu dezvoltat mai ales din secolul al XVIII-lea. Autorităț