Chişinău/Preşedintele Parlamentului moldovean, la întâlnirea cu Majestatea Sa Margareta: Mulţumim României că a fost tot timpul alături de noi

Chişinău Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Uniunea Europeană a dat dovadă de o decizie foarte curajoasă, foarte corectă, de solidaritate, coeziune şi a întins o mână de ajutor Republicii Moldova, dar şi poporului ucrainean, a declarat vineri preşedintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu, la întâlnirea cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, el mulţumind României că a fost tot timpul alături de ţara sa.
"Este un eveniment plin de speranţă, în special în condiţiile actuale în care avem o invazie, un război injust dus împotriva vecinului nostru, Ucraina. Uniunea Europeană a dat dovadă de o decizie foarte curajoasă, foarte corectă, de solidaritate, coeziune şi a întins o mână de ajutor Republicii Moldova, poporului ucrainean. (...) De asemenea, trebuie să mulţumim României că a fost tot timpul alături de noi. Cunosc toate demersurile făcute şi la nivelul Preşedinţiei, Guvernului, Parlamentului, la nivel diplomatic şi al Casei Regale în susţinerea aspiraţiei noastre", a afirmat preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, la întâlnirea cu Majestatea Sa Margareta şi cu Principele Radu.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Totodată, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova a mulţumit şi pentru sprijinul acordat de România în contextul crizei energetice.
"Din păcate, Federaţia Rusă recurge la gesturi dure şi inumane în raport cu infrastructura energetică şi populaţia nevinovată: femei, copii, bătrâni. România a fost alături de noi. A sărit prima să ne ajute. (...) Sperăm să trecem cu bine peste această iarnă. Cred că a venit timpul şi vom face tot ce trebuie pentru a deveni şi mai independenţi din punct de vedere energetic, pentru a nu mai fi şantajaţi cu gazul şi electricitatea", a spus Igor Grosu.
El a preconizat că în actualul context geopolitic şi al crizei de energie şi căldură se aşteaptă la un nou val de refugiaţi din Ucraina.
"Suntem pregătiţi. O parte vor rămâne la noi, dar o alta vor trece în România: femei, copii, bătrâni. Acesta este profilul noului val. Noi vom face tot posibilul să îi sprijinim", a dat asigurări Igor Grosu.
Majestatea Sa Margareta şi-a exprimat sprijinul pentru Republica Moldova prin diferite proiecte.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
"Vrem să ajutăm cât mai mult posibil cu vocea noastră, cu puterea noastră. Am venit aici, am vorbit cu oamenii de aici. Cred că putem să vorbim cu o voce mai puternică. Sunt nişte proiecte pe care putem să le facem. Sunt proiecte pe care putem să le facem şi sunt lucruri care se numesc soft power. Este important că avem energia şi istoria în spatele nostru şi dragostea pentru ţara asta. Ne dorim ca în acest moment istoric unic să fim mai utili decât de obicei. Dorim să dezvoltăm nişte idei practice, dacă se poate", a afirmat Custodele Coroanei.
Principele Radu a declarat, la rândul său, că va susţine cauza Republicii Moldova în faţa cancelariilor occidentale privind aderarea la Uniunea Europeană, ''aşa cum am făcut şi pentru ţara noastră când a păşit în UE''.
"Majestatea Sa şi cu mine înţelegem foarte bine cât de urgent şi de important este acest moment care nu vine de multe ori în istorie ca o şansă. Suntem foarte conştienţi, pe baza experienţei pe care am avut-o cu aderarea României la Uniunea Europeană, cât de important este să fii mereu peste tot, să vorbeşti cu toate păturile societăţii, cu toate gândurile venite şi de la societatea civilă şi mediul economic până la cel politic. Înţelegerea Occidentului asupra părţii noastre de lume este foarte mică. Mai mică decât ne puteam închipui într-o lume atât de conectată a comunicării. Se cunoaşte foarte puţin, se înţelege foarte puţin mecanismul acestui colţ de lume. Noi suntem foarte bucuroşi să-l facem cunoscut. Noi nu avem mandat de 4 ani, nici de 8, nici de 12. Este dat de Cel de Sus, nu de votanţi. Aşa că suntem foarte bucuroşi să facem acest lucru zi de zi, aşa cum am făcut şi pentru ţara noastră când a păşit în UE. În vizitele noastre am dori să susţinem aderarea la UE", a transmis Principele Radu.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a efectuat, vineri, o vizită la Chişinău, alături de Alteţa Sa Regală Principele Consort Radu, ocazie cu care au avut o serie de întâlniri cu oficialităţi din această ţară. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Dolj: Incendiu la o locuință din Ghindeni în urma exploziei unei butelii de gaz; 70 de persoane, evacuate
Un incendiu a izbucnit joi la o locuință din comuna Ghindeni în urma exploziei unei butelii GPL, 70 de persoane din zonă fiind evacuate până când pompierii au reușit să stingă focul. Potrivit ISU Dolj, din cauza fumului dens, două persoane au avut nevoie de acordarea primului ajutor, dar au refuzat să meargă la spital.
Sibiu: Cel mai mare strat de zăpadă, pe Vârful Omu; cel mai mic, la Bâlea Lac
Cel mai mare strat de zăpadă înregistrat la o stație meteo este de 33 de centimetri, la Vârful Omu, și cel mai mic strat de zăpadă măsurat de meteorologi este în județul Sibiu, la Bâlea Lac, în Munții Făgăraș, au anunțat joi specialiștii de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud. De asemenea, potrivit Buletinului nivome
Mureș: Ziua de doliu național în memoria Papei Francisc modifică programul Festivalului Bujorului la Castel
Ca urmare a declarării zilei de sâmbătă ca zi de doliu național în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, organizatorii celei de-a doua ediții a Festivalului Bujorului la Castel, dedicat bujorului de stepă de la Zau de Câmpie, au anunțat modificarea programului de concerte. 'Dragi participanți, expozanți și vizitatori! Ca urmare a declar
Sibiu: 50.000 de lalele, narcise și panseluțe plantate de Primărie au înflorit după ploile din ultimele zile
Ploile, dar și căldura din ultimele zile au făcut să înflorească cele aproape 50.000 de lalele, narcise și panseluțe din zonele verzi ale municipiului Sibiu, care au fost plantate toamna trecută, potrivit Primăriei. Primăria anunță că în luna mai urmează să planteze alte 40.000 de flori în parcurile, zonele verzi și sensurile giratorii din Si
Peste 150 de organizații la Romanian Design Week, în perioada 16 - 25 mai
Peste 150 de organizații din România și din Europa vor fi prezente timp de zece zile, în perioada 16 - 25 mai, la cea de-a XIII-a ediție a Romanian Design Week. Cu tema 'Design Tomorrow Today', Romanian Design Week 2025 propune un program curatoriat exclusiv prin colaborări cu organizații, ambasade, institute culturale, stu
Ministerul Muncii: Programul național de susținere a natalității, aprobat pentru 2025
Guvernul României a aprobat, joi, continuarea și în 2025 a Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității (FIV), a anunțat joi Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS). Astfel, Ministerul Muncii va putea demara procedurile prin care 10
TPBI prelungește programul a două linii de transport în comun, pentru preluarea spectatorilor meciului Rapid - FCSB
Liniile 41 și 178 vor avea un program de circulație prelungit, duminică seara, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal Rapid București - FCSB, programat de la ora 21:00, pe Stadionul 'Giulești', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). 'Liniile
Funeralii Papa Francisc/Principesa Sofia și Principesa Maria au semnat în cartea de condoleanțe deschisă la Nunțiatura Apostolică în România
Principesa Sofia și Principesa Maria au semnat, joi, în numele MS Margareta, în cartea de condoleanțe deschisă la Nunțiatura Apostolică în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc. 'Alteța Sa Regală Principesa Sofia și Alteța Sa Regală Principesa Maria au reprezentat pe Majestatea Sa Custodele Coroanei la Nunțiatura A
CFR Călători suplimentează numărul trenurilor care vor circula spre litoral în minivacanța de 1 Mai
CFR Călători va asigura în perioada 25/26 aprilie - 4/5 mai 2025, în plus față de trenurile existente în programul obișnuit de circulație, mai multe legături spre Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din București Nord, Suceava, Iași, Buzău, Oradea. Potrivit unui comunicat al companiei, cu prile
Iașiul ar putea fi primul oraș din România cu autobuze fără șofer, dacă ar fi schimbată legislația
Iașiul ar putea fi primul oraș din România în care va circula un autobuz electric autonom, fără șofer, însă pentru transpunerea în realitate a acestui deziderat este nevoie de schimbarea legislației actuale, a declarat, joi, primarul Mihai Chirica. În cadrul unei conferințe de presă, primarul Mihai Chirica și reprezentanții Compan
Porți Deschise la Palatul Cotroceni în weekend; STS le va arăta vizitatorilor tehnologia folosită la alegeri
Porțile Palatului Cotroceni vor fi deschise pentru public din nou, în weekend, de această dată fiind rândul Serviciului de Telecomunicații Speciale să îi încânte pe vizitatorii mari și mici. De vineri până duminică, STS a pregătit activități interactive pentru copii și adulți, o expoziție de autospeciale și
INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din șase județe, până vineri dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri dimineața în șase bazine hidrografice. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 24 aprilie, ora 13:00 - 25 aprilie, ora 9:00, ca urmare a precipitațiilor prognozat
Timiș: Municipalitatea timișoreană a colectat în şase săptămâni aproape cinci tone de haine uzate
Municipalitatea timișoreană a colectat aproape cinci tone de haine vechi, în ultimele șase săptămâni, care vor fi reciclate în baza unui parteneriat încheiat de primărie și o societate privată de reciclare a produselor textile. În lipsa acestui parteneriat, cele cinci tone de textile uzate s-ar fi putut transforma
Gorj: Adolescent de 15 ani, dat dispărut; a plecat noaptea cu bicicleta și nu s-a mai întors acasă
Un adolescent de 15 ani, din comuna Bălești, a fost dat dispărut de mama sa după ce, în noaptea de miercuri spre joi, a plecat de acasă și nu a mai revenit, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Ioana Nanu. Potrivit acesteia, din primele verificări a reieșit faptul că băiatul ar fi plecat
Ministerul de Interne: Interes major în București pentru noua carte de identitate electronică
Toate programările pentru emiterea cărții electronice de identitate disponibile pentru luna aprilie și majoritatea pentru luna mai au fost deja ocupate, ceea ce denotă un interes major în București pentru noul document, informează joi Ministerul Afacerilor Interne. 'În doar câteva ore, din prima zi în care cartea el